Închide

Povești din prima generație de programatori ai Clujului. Cu Liviu Negrescu, unul dintre pionierii calculatoarelor din România, de la programarea în limba rusă la zorii „Silicon Valley”

EconomieITReportajTop News by Kristina Reştea - aug. 19, 2018 1 5180

 

 

La începutul anilor ’60, tânărul Liviu Negrescu termina Facultatea de Matematică-Fizică la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. La prezentarea licenței, în sală se afla ceea ce acum probabil am numi un „head-hunter”: nimeni altul decât Tiberiu Popoviciu, fondator al institutului care azi îi poartă numele, savant cu doctorat la Sorbona – unul dintre „pionierii  informaticii” româneşti, dar şi un om bine văzut de structura politică a epocii. Căuta oameni pentru ceea ce urma să devină prima echipă de „IT”-işti ai Clujului. Acela a fost momentul care avea să îi decidă cariera tânărului absolvent de Matematică. Liviu Negrescu a ajuns să lucreze într-un domeniu complet nou, la vremea respectivă, şi să contribuie la construirea primelor calculatoare electronice românești, la Cluj. A fost, de asemenea, unul dintre primii profesori de Informatică din țară. Aproape 60 de ani mai târziu, în plin boom al tehnologiei, într-un oraş plin de badge-uri, multinaţionale de software şi start-up-uri, vă propunem să ne însoţiţi într-o poveste despre „rădăcini”, chiar alături de Liviu Negrescu.

 

Luna trecută (iulie, 2018), într-un eveniment inedit gândit să repună pe hartă Cimitirul Central, monumentele şi oamenii marcanţi din istoria oraşului, arhitecţii Scenei Urbane i-au invitat pe clujeni într-o incursiune în evoluţia matematicii şi informaticii în ultimii 100 de ani.

 

MARICA şi DACICC. Cum s-au născut primele calculatoare ale Clujului

 

 

Ghid prin istoria IT-ului clujean a fost Emil Cătinaş, director al Institutului de calcul Tiberiu Popoviciu Cluj-Napoca, iar printre puţinii oaspeţi s-au numărat şi câteva persoane care apar în pozele alb-negru de la începuturile institutului.

Aşa l-am găsit pe Liviu Negrescu, care a acceptat să ne povestească despre cum s-a născut programarea la Cluj. Până când paznicii din Cimitirul Central ne-au rugat, politicos, să părăsim locul, căci venise ora de închidere.

 

CV-ul, înainte de era LinkedIN

 

Liviu Negrescu a lucrat la Institutului de calcul Tiberiu Popoviciu Cluj-Napoca, în perioada 1960-1968, şi, după cum spun chiar reprezentanţii instituţiei pe site-ul oficial, a avut o contribuție majoră la elaborarea software-ului primelor calculatoare electronice românești: DACICC-1 și DACICC-200. A elaborat primul compilator din România (FORTRAN), pentru calculatorul DACICC-200 și a elaborat biblioteci matematice (în cod mașină) pentru calculatorul DACICC-1. A activat în domeniul software-ului la Institutul de Tehnică de Calcul (ITC) și este autorul unor manuale  de programare. Negrescu este, de asemenea, coautor al primelor manuale de informatică din România (1971), care au fost folosite mai mulți ani la cele patru licee înființate în ţară (în București, Iași, Cluj-Napoca și Timișoara). A fost (împreună cu Emil Munteanu, Teodor Rus, Vasile Listeș și Teodor Vușcan) în echipa de cercetători detașați să predea informatica la liceul nou-înființat din Cluj-Napoca, fiind astfel unul din primii profesori de informatică din țară. Un CV complet găsiţi AICI

 

Începuturile începuturilor IT-ului la Cluj. Programarea învăţată în limba rusă

 

1960. „Dădeam examenul de licență și, pe vremea aceea, era și un examen oral. Popoviciu era acolo. Așa și-a ales echipa: a fost acolo, a ascultat, a văzut că uite, ăsta știe matematică! Pe doi dintre noi ne-a angajat atunci, pe mine şi pe încă un coleg, care acum e în America. Eu în ’60 am mers la Institutul de Calcul, la terminarea facultății și m-au pus să mă ocup de programare liniară”, începe Negrescu povestea. În 1951, se înfiinţase la Cluj Secţia de Matematică a Filialei din Cluj a Academiei Române, sub conducerea lui Tiberiu Popoviciu, iar  în 1957, Secţia de Matematică se transformase deja în Institutul de Calcul.  Era un domeniu nou. „Nu știam nimiiic (despre programare). Ştiam Matematică. Atât! Eu am terminat facultatea de Matematică”, subliniază Negrescu. „Popoviciu voia să rezolve la institut tot felul de probleme care apar în fabrici”, aminteşte matematicianul – viitor programator. Aşadar, totul a început de la probleme practice: era nevoie de noile maşinării, pentru calcule şi progres, pe ogoare, prin fabrici şi şantiere.

Absolventul a primit sarcină.

„Mi-au dat să mă ocup de programare liniară, care are foarte multe aplicații. Aşa că am citit articole de programare liniară. Să nu vă închipuiți că erau în limba română! Erau în rusă, pe vremea aia. Mai știam eu ceva rusă din liceu, fiindcă atunci, pe vremea mea, se făcea în liceu rusă și chiar şi în primii doi ani de facultate. La Facultatea de Matematică. Așa că nu eram chiar străin şi, cumva, m-am descurcat – cu dicționarul și cu ce mai știam, traduceam. Se primea de la ruși gratuit material de studiu. De acolo am învățat programare liniară”, povesteşte pionierul. După lupta cu rusa şi introducerea în noul sector de activitate, tinerii programatori intrau în contact cu lumea reală. „Cam după vreun an, ne-au trimis prin fabrici, să stăm de vorbă cu oamenii. Eu am fost aici, în Cluj; erau atunci tot felul de fabrici; acum le-au distrus. Am vorbit cu inginerii de acolo, discutam despre problemele pe care le au. Am reușit să aplicăm câte ceva, cu programarea liniară”, spune, fără emfază, unul dintre primii programatori ai Clujului.

V-a plăcut programarea? „Siguur, siguur”, răspunde, fără ezitări, Negrescu. „Nu m-am mai întors la Matematică. Am fost consecvent”, adaugă.

 

Minunea de a doua zi

 

„Necazul era că trebuiau făcute calcule multe și încă nu existau calculatoare. Cu mașină mecanică, nu era de ajuns numai un singur om. Era nevoie ca măcar doi să facă independent același lucru. Dacă greșește unul, să vadă celălalt… Așa lucram. Mai târziu, au început să apară calculatoarele la institut. Cu MARICA nu s-a lucrat nimic, a fost o idee. Cu DACICC 1 s-a lucrat, a trebuit să las toate la o parte și să mă apuc de programare. Problemele trebuiau programate, ca să nu tot calculăm cu mașina aia mecanică. Asta a trebuit să fac: bibliotecă”, spune Negrescu. Ce înseamnă biblioteca? „Adică, de exemplu, aproape toate programele au nevoie de rădăcină pătrată. Atunci trebuie un program care să rezolve rădăcina pătrată. Funcții trigonometrice, funcții inverse. Programe pentru așa ceva, cu dezvoltări în serie, cu tot ce trebuie. Cu asta m-am ocupat foarte mult la DACICC-1. Și am rezolvat apoi o serie de probleme. De exemplu: trebuia construit un pod. Acolo e nevoie de calcule pentru rezistența materialelor. Alea conduceau la un sistem de ecuații liniare. Un sistem de 40 de ecuații cu 40 de necunoscute. Astea cu mâna… Am rezolvat cu DACICC-1. Erau calculatoare acelea, care acum nici nu se mai numesc calculatoare. Făceau 50 de operaţii pe secundă. Ca să rezolvăm o temă, am pornit calculatorul într-o zi, am dat drumul programului respectiv și s-a făcut seară și nu s-a rezolvat. Toată noaptea am stat lângă calculator şi abia dimineață, a doua zi, pe la 11.00, a ieșit soluția. Programul era bun. Așa am lucrat pe vremuri”, aminteşte Negrescu.

În acea perioadă, prin DACICC-1, România era a 11-a ţară din lume care făcuse un calculator electronic cu tranzistor. Noua maşinărie a permis încheierea a peste 100 de contracte cu agenţi economici. Una dintre primele probleme abordate şi rezolvate: recoltarea şi  prelucrarea sfeclei de zahăr în 1965 în România, pentru eficientizarea activităţii. Calculatorul a fost folosit, de asemenea, pentru optimizarea orarului autobuzelor şi troleibuzelor în Cluj-Napoca, un altfel de „smart city”.

 

 

 

MARICA. Sursa foto: Institutul T. Popoviciu (https://ictp.acad.ro)

Sursa foto: Institutul T. Popoviciu (https://ictp.acad.ro)

 

Sursa foto: Institutul T. Popoviciu

 

 

„La DACICC-200 a fost mai bine. Acolo am făcut compilator de FORTRAN (formula translation), limbaj care era atunci la modă. Şi și acolo am făcut bibliotecă matematică. Cu ăla se programa ușor. Pascal, C-ul au apărut ulterior, dar inspirate din FORTRAN”, aminteşte programatorul profesor. „Cu DACICC 200 s-au rezolvat probleme mai complicate, iar ăsta s-a şi dus la București, la ministerul agriculturii. Pe urmă s-a cumpărat licență de calculatoare din Franța; astea au dispărut apoi”, spune Negrescu.

Era o nouă eră.

 

Marele Zid

„Câţiva dintre noi am fost trimiși în Franța, pentru asimilarea licenței, iar acolo ne-am specializat în limbajul de programare. Șase luni am stat acolo, apoi am mai mers pentru şapte luni. Când am venit acasă, nu mai trebuia să fac compilatoare, erau gata făcute; doar documentația era în franceză, aia trebuia tradusă în limba română. După ce am avut licență de calculator, am început să vindem calculatoare prin străinătate. De exemplu, în China. Nimeni nu le dădea calculatoare, era țară comunistă. Ceaușescu s-a împăcat bine cu chinezii în vremea aceea. În România, se produceau calculatoarele, dar noi, în Cluj, făceam numai programe. În București se făcea tot calculatorul, dar erau şi piese care se importau din Franța”, menţionează Negrescu. Cu aceste activităţi a ajuns programatorul român în Asia. „Am fost în China, o lună de zile, în septembrie, în Beijing, și le-am ținut cursuri chinezilor. Dar cum le țineam? Eu vorbeam în franceză şi lângă mine era o translatoare, care le traducea în chineză. Acolo mi-a plăcut”, povesteşte programatorul. „Am văzut multe lucruri, m-am dus pe Zidul Chinezesc. Ei, ca gazde, se şi ocupau de noi și într-o zi liberă, de duminică, ne-au dus la Marele Zid. Noi eram patru persoane din România care predam, în acea serie. Asta se întâmpla prin ’85. Vânzarea de calculatoare către chinezi a fost foarte benefică pentru România. Existau țări socialiste care nu aveau voie să cumpere din străinătatea. Nu li se vindea. Au vândut și în RDG, și la unguri. Atunci am dus o unguroaică cu mine, ca să traducă”, ne mai povesteşte „trainerul”.

În acele vremuri, Clujul era, aşadar, într-o oarecare avangardă a programării. „Bucureștiul nu s-a lăsat, ei făceau hard-ul, dar aveau și programatori”, menţionează Negrescu.

Între timp, Negrescu fusese transferat la Institutul pentru Tehnică de Calcul (ITC), format, de alfel, cu specialişti de la Institutul de Calcul al lui Popoviciu.

Puteţi urmări AICI un istoric detaliat al Institutului de Calcul de la Cluj, realizat de Emil Cătinaş.

 

Era nouă şi meditaţiile de engleză

 

„După revoluție, s-a cam terminat și cu ITC-ul. Nu chiar la început, dar după o perioadă. În ’99 m-am pensionat, nu m-a mai interesat ITC-ul. Am reușit să predau, cu plata cu ora, la Facultatea de Calculatoare. Am început să învăț din nou – programare funcțională. Acuma sunt materiale bune, în engleză”, spune profesorul care, la rândul său, trebuia să se apuce de învăţat. „Și cu engleza, am luat ore. Cu franceza m-am mai descurcat, fiindcă făcusem și în liceu, alături de rusă. Apoi, când am fost în Franța, am învățat mai ușor. Românii învață ușor franceza. Pentru engleză, am luat meditații în particular, ca să pot studia programarea, din cărţi în engleză”, spune Negrescu.

Cu toate că mulţi dintre foştii săi elevi au părăsit de mult ţara, pentru Negrescu aceasta nu a fost o opţiune. „M-am căsătorit aici, ce să plec? Eu am şi predat, până anul trecut”, spune Negrescu, adăugând că, de fapt, retragerea din activitate a venit după o operație la inimă.  Cum i se pare că a evoluat tot domeniul , în acești ani? „Din păcate, acum și la Calculatoare se predau multe discipline destul de teoretice; ar trebui o orientare mai mare spre practică”, consideră el.  Îl întreb pe unul dintre primii informaticieni cum i se pare imaginea aceasta de marketing a Clujului – de „Hub IT”, „Silicon Valley” de România – și primul răspuns se leagă de resursa umană. „Acum foarte mulți absolvenți pleacă peste hotare. Şi fiul meu, de exemplu, a terminat Facultatea de Calculatoare. S-a angajat în Franța, trei ani, de acolo s-a dus în America, la San Diego. Acum, e detașat pe doi ani în Barcelona”, spune tatăl Negrescu, care e acum şi bunic. Pentru el, Clujul a rămas „acasă”, chiar şi după moartea soţiei. Locuiește, alături de fiica sa, în oraşul în care şi-a început cariera.

 

Cum era să lucrezi cu Popoviciu?, mai apuc să întreb. În loc de răspuns, Negrescu îmi indică o fotografie cu mai tânăra doamnă Popoviciu, care, şi ea, lucra la Institut. Dar asta e o poveste pentru altă dată. Paznicii ne-au dat afară din cimitir.

 

 

 

 

Un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.