Închide

3 lucrări ale lui Enescu, în premieră mondială în concert la Cluj

Cultură by Mihai Prodan - iul. 18, 2018 0 274

Mai multe lucrări ale lui George Enescu pot fi audiate în primă audiție mondială la Cluj, într-un concert al Filarmonicii Transilvania.

Concertul ,,Premiere enesciene” urmărește să marcheze Centenarul Marii Uniri printr-un concert în care vor fi prezentate, în primă audiție mondială, trei lucrări ale lui George Enescu, e vorba de „Ouverture triomphale” din 1896, „Ahasvérus” din 1896 și poemul-oratoriu „Strigoii” din 1916. Toate cele trei manuscrise se află în posesia Muzeului ,,George Enescu” din București, primele două fiind în curs de transcriere și editare de către dirijorul Gabriel Bebeșelea, în timp ce schițele oratoriului ,,Strigoii” au fost finalizate de compozitorul Cornel Țăranu și orchestrate de compozitorul Sabin Păutza. Oratoriul a fost înregistrat în luna decembrie 2017, cu Rundfunk Sinfonieorchester la Berlin, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea, soliști vocali fiind soprana Rodica Vică, tenorul Tiberius Simu, baritonul Bogdan Baciu și basul Alin Anca. CD-ul concertului cu cele trei piese va fi lansat în 1 septembrie. Deocamdată data concertului filarmonicii nu a fost încă stabilită.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.