Închide

Și-a încheiat socotelile cu „U” Cluj și vrea să renunțe la fotbal la doar 28 de ani

SportTop News by Catalin Suciu - iul. 17, 2018 0 1599

Fotbalistul și-a încheiat contractul cu Universitatea Cluj pe 30 iunie și n-a semnat un alt angajament. „U” Cluj i-a oferit un contract de 4000 de lei pe lună pentru liga a II-a, unul dintre cele mai mici din echipă.

Prin comparație, fundașul sârb Kosnic, sosit în această vară la Cluj, încasează aproape 3000 de EURO lunar.

Mihai Onicaș a crescut la Universitatea, fiind campion național de juniori. S-a întors în Liga a III-a să dea o mână de ajutor echipei care l-a format. Universitatea a promovat și mai mulți jucători și-au renegociat salariile, semnând contracte noi. Eșalon superior, bani mai mulți, firesc. Mai ales că „U” și-a propus promovarea în Liga 1.

Onicaș a primit de 4000 de lei pe lună, mai puțin decât primesc, de exemplu, jucătorii aduși sub formă de împrumut de la Hagi. Incomparabil salariul propus de club cu ceea ce primește fundașul Kosnic, un campion al remunerațiilor.

Fotbalistul a spus pas și vrea să renunțe la fotbal la doar 28 de ani. „Dacă nu rămân la Universitatea, mă voi lăsa. Nu e un gând, chiar asta voi face. Nu regret nimic din cariera mea, am iubit fotbalul, dar peste tot unde-am ajuns, echipele s-au desființat. Am fost împrumutat la Urziceni, s-a desființat și am pierdut bani, am fot la Iași, s-a desființat și am pierdut bani. Olimpia s-a desființat, altele la fel. Sunt dezamăgit de ce se întâmplă în fotbalul românesc. Și decât să mă duc la o altă echipă, mai bine termin cu totul. Nu mă fac nici antrenor, nici manager, nici impresar și îmi văd de viață în alte feluri. Am multe idei, voi porni pe un alt drum, departe de fotbal”, a declarat Mihai Onicaș pentru actualdecluj.ro.

Jucătorul a refuzat să facă orice comentariu despre oferta primită de la Universitatea.

foto: fcuniversitateacluj.ro

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.