A crăpat sistemul asigurărilor de sănătate, pacienții fac coadă la CJAS. „Sunt femei gravide, cu copii, sunt oameni veniți din Turda, din Gherla”
ActualitateSănătateTop News by Actual de Cluj - iun. 19, 2018 0 443
Sistemul informatic al asigurărilor de sănătate a crăpat din nou: de aseară pacienții nu pot face dovada calității de asigurat, pentru că sistemul informatic național de sănătate a căzut din nou.
Purtătorul de cuvânt al Casei Județene de Asigurări de Sănătate, Crina Grozav, spune că pacienții au alternativa de a depune la registratură documentele necesare, care vor fi procesate imediat ce sistemul redevine funcțional. „Nu funcționează, nu e operațional deloc sistemul. Ce putem să facem e să așteptăm o informare de la București să vedem ora de la care va intra sistemul. Nu putem spune exact când va fi funcțional. Noi îndrumăm asigurații să depună documentele la registratură și le operăm când devine operațional sistemul, în baza de date”, spune ea. Mai precis, CJAS nu poate opera documentele pe baza cărora se validează calitatea de asigurat.
Unul dintre pacienții care așteaptă revoltați la coadă pentru că nu pot obține documente care să ateste că sunt asigurați e Ioana Șvaiț. „De vineri a căzut sistemul. Am sunat-o pe doctorița de familie, nici vorbă să-mi dea bilet de trimitere. Am un băiat de 21 de ani, operat de săptămâna trecută de joi. Copilul a făcut o infecție și mâine dimineață trebuie să merg cu el înapoi, e posibil să-l redeschidă, să-l curețe.
Eu am plătit la stat operația și mâine dimineață trebuie să duc biletul de trimitere, și nu am cum pentru că nu am hârtie de la CAS. Aici mai sunt oameni, femei gravide, cu copii, sunt oameni veniți din Turda, din Gherla”.
Purtătorul de cuvânt al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate Augustus Costache spune că, dacă un pacient e programat de exemplu la operație cum e cazul mai sus și nu poate face dovada calității de asigurat, căci nu poate fi consultat sistemul online, soluția e ca operația să se reprogrameze. În cazul celorlalte categorii de pacienți, „singura neplăcere e că omul trebuie să aștepte câteva ore”, completează el, adăugând că nu știe când problema va fi rezolvată.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Un clujean fără permis s-a urcat beat la volan și a provocat un accident, s-a izbit de un cap de pod, a fost reținut
apr. 25, 2024 0
-
Cel mai performant aparat RMN aflat într-un spital public din Transilvania va funcționa de dimineața până seara, specialiștii așteaptă 15 RMN-uri și 25 de CT-uri zilnic
apr. 25, 2024 0