Închide

Beard Brothers și comunitatea locală au renovat un etaj al Spitalului de Copii

AdministrațieSănătateTop News by Actual de Cluj - iun. 15, 2018 0 263

În timp ce medicii vorbesc despre necesitatea unui spital nou de copii, iar administrația județeană promite spital monobloc (fără să aibă deocamdată o soluție concretă), comunitatea locală se mobilizează pentru condiții mai bune în spitale.  Etajul 2 din clinica de Pediatrie III a Spitalului de Copii a fost renovat, în urma unei campanii lansată de asociația Beard Brothers, la care se-a alăturat și clubul Rotaract Cluj-Napoca Visio.

Costurile au ajuns la 55.000 euro, de la o estimare de 40.000.

Asociațiile Beard Brothers și Rotaract Visio au organizat Campania Paint the future, ce a avut ca scop strângerea de fonduri în acest scop. Asociațiile au adunat fondurile necesare renovării și s-au îngrijit ca lucrările să se desfășoare în bune condiții. În același timp, proiectului i s-au alăturat asociația Life Education for All și Fundatia Pro Clinica Pediatrie III. O parte dintre achiziții au fost efectuate din fondurile spitalului, costurile finale depășind 55.000 de euro.

„Sponsorii au răspuns peste măsura așteptărilor. Noi, ca o comunitate, putem rezolva niște lucruri ale căror beneficiari suntem tot noi, copiii noștri, societatea”, a spus Cornel Hoza, președintele asociației Beard Brothers.

 

Lucrările de renovare la nivelul etajului II al Pavilionului I s-au desfășurat în ultimele patru luni. Este vorba despre o zonă în care sunt internați anual cca. 1.380 de copii, aproximativ 30% din numărul total de pacienți ai clinicii. Operațiunile au vizat renovarea a opt saloane – 24 de paturi de internare, a grupurilor sanitare existente și înființarea unor grupuri sanitare noi. S-a montat tarchet pe pardoseală și pereți, au fost înlocuite ușile și s-au refăcut geamurile deteriorate, s-a refăcut instalația electrică, s-au montat prize electrice la fiecare pat și lămpi de veghe în saloane. Totodată, fiecare salon este, acum, dotat cu televizor conectat la televiziune prin cablu, dulapuri pentru pacienți și frigidere, fiind achiziționate pături, perne și lenjerie de pat. A fost refăcută instalația de furnizare a oxigenului, paturile sunt dotate cu prize pentru oxigenoterapie și administrarea medicației inhalatorii iar secția a fost înfrumusețată cu picturi realizate de către voluntari.

„Acum 24 de ani, vizitând un spital bogat în SUA, eram mirat că fiecare al 3-lea sau al 4-lea aparat era o donație, se făceau renovări din donații. Asta într-o țară în care sumele pe cap de locuitor alocate Sănătății erau mari. Mă întrebam când va veni și la noi cultura donațiilor. Mă bucur că astfel de lucruri se întâmplă și la noi și ne putem bucura, fiindca în clinica Pediatrie 3 era nevoie de  o investiție majoră pentru a renova un etaj pentru copiii internațai, ce provin din 34 județe ale țării”, a spus doctorul Sorin Man, mulțumind asociațiilor implicate, sponsorilor, dar și medicilor și personalului care și-au adaptat munca în condițiile complicate în timpul renovărilor.

Pacienții vin aici din peste 35 de județe ale țării. „Potrivit legislație în vigoare, instituțiilor publice le este interzis să investească în clădiri revendicate, conducerea clinicii a solicitat sprijinul comunității locale”, a fost explicația celor de la Consiliul Județean.

 

La București, Asociația Dăruiește Viața a lansat unul dintre cele mai ambițioase proiecte care vin din zona ONG-urilor: a demarat șantierul pentru a construi un spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu