Închide

Ziua națională, prilej de protest la Cluj

ActualitateTop News by Actual de Cluj - dec. 01, 2017 0 969

Ziua națională, prilej de protest la Cluj – doi tineri au arborat un banner la parada tradițională militară din piața Avram Iancu.

Aceștia au desfășurat un banner de dimensiuni mari pe care au scris „Când nedreptatea devine lege, nesupunerea devine datorie”. I-am întrebat dacă protestul lor de azi are legătură cu vehiculatele modificări ale legii Justiției, care au scos în stradă mii de persoane în ultimele săptămâni, dar ei neagă și spun că au ieșit în stradă după nemulțumiri generale. „Nu vrem să confiscăm ziua națională”, spun ei, adăugând totuși că e prima dată când aleg să se exprime astfel de 1 Decembrie – și de altfel e prima dată la o paradă de ziua națională, la Cluj, când cineva alege să protesteze în acest mod.

Cei doi tineri protestatari sunt Daniel Giurcă și Andrei Ghiordun; primul dintre aceștia explică: „a fost o experiență plăcută și care consider că și-a atins scopul. La cinci minute după ce am ridicat banner-ul a apărut domnul jandarm de la dialog. Mi-a cerut să strângem banner-ul căci oamenii au venit că să sărbătorească altceva. I-am explicat că și eu am venit pentru același lucru și că acest banner conține tot un mesaj legat de marea unire, doar că dintr-o perspectivă diferită. I-am spus că ce s-a întâmplat la 1 decembrie 1918 a fost posibil deoarece mulți români au decis că nesupunerea (participarea la război chiar cu prețul propriei vieți pentru mulți dintre ei) este singură modalitate de a îndreptă o nedreptate (Transilvania era separată de România). I-am mai spus că fără îndemnul de pe banner, având în vedere situația economică, socială și politică actuală, pe 1 decembrie 2035 este posibil să nu mai avem ce sărbători. Mi-a spus că a luat notă de ce i-am spus și că va comunică mai departe. Și nu a mai apărut. :)”.

Cei doi și-au desfășurat bannerul chiar în primele rânduri ale mulțimii de mii de persoane care au asistat azi la parada militară cu tehnică de luptă și sute de militari, tradițională deja, în piața „Avram Iancu” din centrul orașului. Dacă le-ați văzut pe cele din anii trecuți, ați văzut-o și pe aceasta: aceeași tehnică militară, plus totuși două momente în premieră – recitarea unei poezii de un copil de doar cinci anișori, Adrian Chira din Târgu Mureș, și intonarea imnului național de mezzosoprana Lavinia Bocu. Mii de persoane au asistat la paradă – dar foarte mulți au ajuns, însă, târziu: pe pietonala Eroilor mulți și-au manifestat nemulțumirea că au ratat parada, care a început dimineață devreme.

Citește și:

Cum sărbătorim la Cluj Ziua Națională a României

Ce ți se pregătește la Cluj de Ziua Națională: paradă cu sute de militari și zeci de mijloace tehnice, plus un moment în premieră

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare