Închide

Ziariştii din Cluj îşi lansează joi Anuarul, cu cele mai bune texte de presă de anul trecut

Social by Actual de Cluj - mai 06, 2014 0 310

Asociaţia Profesioniştilor din Presă – Cluj (APPC) lansează joi a şaptea ediţie a Anuarului Presei Clujene, cel mai consecvent proiect colectiv al breslei ziariştilor din judeţ, care reuneşte în fiecare an câteva zeci dintre cele mai bune materiale de presă publicate în anul anterior.

Anuarul Presei Clujene este editat în condiţii grafice excelente şi distribuit în redacţii, instituţii publice şi companii.

969045_610642395614494_1283410817_n

Ediţia Anuarului Presei Clujene din acest an continuă inovaţia implementată în Anuarul 2012, codurile Quick Response (QR) care, scanate cu o tabletă sau un smartphone conectat la Internet, conduc utilizatorul către elemente multimedia, în special reportaje video, ce completează textul publicat în Anuar, precizează conducerea asociaţiei ziariştilor, într-un comunicat de presă.

 
„Anuarul Presei Clujene din 2013 poate fi perceput și ca o dovadă fermă că jurnaliştii clujeni știu să fie uniți în această perioadă în care domeniul media trece prin atât de multe transformări”, spune preşedintele asociaţiei, Cosmina Fernoagă, jurnalist ActualdeCluj.ro. „Oricât de grele sunt vremurile pentru presa locală, Asociaţia va continua să reprezinte interesele jurnaliştilor care îşi fac treaba onest şi profesionist”.

Asociaţia Profesioniştilor din Presă – Cluj (APPC) reuneşte peste 60 de jurnalişti clujeni de la peste 20 de publicaţii, posturi de radio, televiziuni şi platforme on line, şi este deschisă în permanenţă înscrierilor. A fost fondată de 40 de jurnalisti în 2005 iar conducerea acesteia se schimbă anual. În acest an, preşedintele asociaţiei este Cosmina Fernoagă, jurnalist la ActualdeCluj.ro, iar în Colegiul de Conducere se mai află Cosmin Puriş – ziarist la Făclia de Cluj, şi Alin Şutea, directorul de imagine al clubului de fotbal Universitatea Cluj şi fost jurnalist ZIUA de Cluj. În 15 mai este programată o nouă Adunare Generală a asociaţiei, pentru a desemna conducrea APPC în perioada 2014-2015.

Anuarul Presei Clujene – 2013, publicat la editura Eikon din Cluj-Napoca, va fi lansat joi 8 mai la ora 18, la Casino-ul din Parcul Central.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare