Închide

ZF: Top trei aeroporturi din ţară, creşteri de două cifre în primele nouă luni. Evoluţia traficului a fost susţinută de dezvoltarea companiilor aeriene low-cost

Economie by Actual de Cluj - nov. 10, 2017 0 502

Aeroportul Henri Coandă (Otopeni), cel mai mare aeroport din ţară şi principala poartă aeriană a României, a ajuns la un trafic de de 9,7 milioane de pasageri în primele nouă luni din acest an, în creştere cu 18,8% faţă de perioada similară a anului trecut.

Evoluţia traficului a fost susţinută de dezvoltarea companiilor aeriene low-cost, care au pus noi destinaţii pe harta zborurilor şi au crescut frecvenţa de operare pe rutele existente. Aeroportul din Otopeni rămâne principala bază a companiilor aeriene low-cost, care au legat Capitala de tot mai multe destinaţii externe, dar şi interne. Trafic în creştere cu două cifre în primele trei trimestre au raportat şi aeroporturile din Cluj-Napoca şi Timişoara, jucători aflaţi alături de Henri Coandă pe podium. Aeroportul Avram Iancu din Cluj-Napoca, al doilea cel mai mare din ţară, şi-a crescut numărul de pasageri cu 47% în primele trei trimestre, iar la Timişoara traficul s-a majorat cu 54%, arată Ziarul Financiar.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu