Vom avea poduri cu panouri fonoabsorbante

Vom avea poduri cu panouri fonoabsorbante

Modernizarea a două poduri rutiere aflate la intrările în oraș a fost estimată la peste 3,6 milioane de euro. Consilierii locali urmează să aprobe studiile de fezabilitate la ședința din 16 mai, urmând ca lucrările de modernizare a podului Nodul N și a pasajului de pe strada Locomotivei să se deruleze cel mai probabil din 2018. Ambele pasaje rutiere vor avea piste de biciclete și vor fi dotate cu panouri fonoabsorbante.

Potrivit expertizelor comandate de Primărie pentru modernizarea a două poduri (pasaje rutiere), lucrările de modernizare a pasajelor de la Nodul N (intrarea în Cluj dinspre comuna Florești) și strada Locomotivei (intrarea în Cluj dinspre Baciu) au fost evaluate la peste 4,5 miloane lei, respectiv peste 11,5 milioane lei.

Aceste poduri au o vechime de peste 40 de ani și n-au mai fost reparate complet de la darea în funcțiune.  Acum primăria vrea să le modernizeze și a pornit demersuri în acest sens. Consilierii locali urmează să discute două proiecte de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru reabilitarea celor două pasaje. Potrivir expertizelor realizate de Construct C.D.P., pasajele vor fi dotate la finalul lucrărilor cu parapeți pietonali, panouri fonoabsorbante dar vor avea și piste de biciclete mult mai sigure.

Despre intrarea în Cluj-Napoca din zona nodului N, municipalitatea spunea că este mai aglomerată decât șoseaua București-Otopeni, fiind tranzitată zilnic de către 60.000 de mașini. În zona pasajului denivelat de la nodul N, administrația a autorizat și un bloc turn cu 25 de etaje care în prezent se află în șantier. De asemenea, aici funcționează cea mai periculoasă pistă de biciclete din oraș.

Celălalt pasaj de pe strada Locomotivei face legătura între autogara și gara din Cluj, peste traversele de cale ferată și, de asemenea, se află într-o zonă unde traficul este în creștere (intrarea în oraș dinspre comuna Baciu, aflată în primă ascensiune imobiliară).

În toamna lui 2016, primarul Emil Boc a anunțat că, începând din 2017, primăria are în vedere un plan pentru descongestionarea traficului din Cluj-Napoca care cuprinde proiecte mari (centura de sud, cu implicarea autorităților centrale, inclusă în Master Planul de Transport), o serie de tunele sub și supraterane, intervenții de lărgire sau de reorganizare a circulațieie pe mai multe străzi ale orașului, parkinguri supraterane dar și proiecte care vizează modernizarea unor poduri din oraș sau execuția unora noi.

 

Comments

comments

NICI UN COMENTARIU

Scrie un comentariu