Închide

“Viitorul” CFR-ului. Grupa 99 e campioană națională, 4 juniori sunt în cantonament cu echipa mare la Poiana Brașov

Sport by Catalin Suciu - Jun 16, 2017 0 1520

CFR Cluj a bifat un titlu național în campionatul de juniori Under 19, după o finală câștigată în fața lui SCM Pitești.

Argeșenii au deschis scorul, dar clujenii au întors rezultatul prin Alexandru Petruș (59) și Claudiu Petruș (86), iar CFR Cluj a devenit campioană națională Under 19.

Echipa câștigătoare:

CFR Cluj: 82. D. Farcaș – 2. D. Pîrv, 5. N. Csiki (Cpt), 4. P. Monea, 3. D. Ros – 6. Cl. Petruș, 10. Ad. Pop, 8. Al. Petruș (14. T. Cătinaș, 89), 7. C. Pop (19. M. Cenan, 75) – 11. D. Hețea (17. B. Milandru, 66), 9. M. Cazan (16. R. Petrișor, 85).

Rezerve: 33. Fl. Petric, 13. Al. Fizeșan, 18. M. Petean.

Antrenor: Ștefan Oncică, Mihai Pop

Spre deosebire de ultimii ani, CFR-ul a anunțat că va pune mare accent pe centrul propriu de copii și juniori. Asta susține și fostul fotbalist al “feroviarilor” și cel care a ieșit campion cu juniorii, Sorin Oncică.
Înscrierea echipei a doua în liga a III-a e o șansă în plus și pentru toți acești copii extrem de talentați, spune el. “Sunt câțiva foarte bun, veți vedea. Am și decari, există calitate și talent în fotbalul românesc, dar trebuie să avem grijă de acești copii. Am o generație talentată la 99, ei sunt campioni acum”, a povestit Oncică.

Cel mai bun jucător al turneului a fost declarat Claudiu Petruș, mijlocaș de la CFR. “Sunt mulți tineri valoroși. Patru copii sunt în cantonament acum cu echipa mare: Fărcaș Dorinel (portar), Adrian Pop (mijlocaș central), Cătălin Monea (fundaș central) și Alexandru Petruș (mijlocaș ofensiv). Alex e fotbalist, are ultima pasă, e un decar ce poate ajunge departe. Deși se spune că la CFR au jucat mai mereu străinii, să nu uităm că Alex Păun provine din centrul nostru, de exemplu. Horj e tot crescut de noi, Neluț Roșu și Sergiu Negruț sunt alții. Clujul are multe talente. Noi avem la centrul nostru doar clujeni, toți sunt din Cluj sută la sută.”

“Eu, din ce știu, la CFR se va pune accent și mai mult pe juniori. E foarte bine că ne-am înscris echipa în liga a III-a, aici vor face pasul mai mulți copii campioni, în primă instanță. Vor căpăta multă experiență, vor crește foarte mult”, a mai spus Oncică.

Din echipa actuală a CFR-ului, Horj și Păun sunt singurii care au fost crescuți de club. Ciprian Deac a evoluat, la rândul său o perioadă la echipa secundă, dar provine din Dej.

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011.
A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie
2009.
Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu