Închide

VIDEO Zeci de angajați ai Poștei din Cluj, 3 ore în frig ca să i se plângă lui Cioloș. Ce i-au transmis

ActualitateTop News by Mihai Prodan - oct. 31, 2016 0 289

Zeci de angajați ai Poștei Române din Cluj l-au așteptat nu mai puțin de trei ore pe premierul Dacian Cioloș ca să-i prezinte nemulțumirile ce i-au făcut ca de trei zile să se afle în proteste continue, cu întreruperea programului de lucru.

Cele câteva zeci de angajați ai Poștei din Cluj l-au așteptat pe Cioloș la intrarea în universitatea de științe agricole din Cluj, nu mai puțin de trei ore, iar premierul a coborât din mașină la ieșirea din campus ca să schimbe câteva cuvinte cu protestatarii și să le asculte doleanțele. „Vedem care e rezultatul discuțiilor astăzi pe acest subiect și, dacă va fi nevoie, se va implica și Guvernul în treaba asta. Există un Consiliu de Administrație, un management acolo, care are un contract cu statul, și ei trebuie să-și asume anumite obligații, de asta nu vă pot acum eu un răspuns care va fi soluția”, a spus Cioloș. Răspunsul acestuia i-a dezamăgit pe cei prezenți, care spun că vor continua protestele.

Amintim, angajații Poștei Române au întrerupt azi spontan munca pentru a treia zi consecutiv, nemulțumiți de faptul că cererile lor de ameliorare a condițiilor de muncă au rămas neîndeplinite – între altele aceștia cer majorări salariale de 200 de lei pe lună, dar și demiterea întregului Consiliu de Administrație al Poștei.

Cioloș a schimbat două vorbe cu protestatarii, care i-au înmânat lista de revendicări, și dus a fost. Aceștia din urmă spun că răspunsul premierului e nesatisfăcător și vor continua protestele.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.