Închide

VIDEO SPECIAL Textierul Peluzei „Șepcile roșii” a revenit. Povestea ultimului cântec care face furori pe stadionul Universității

SportTop News by Catalin Suciu - oct. 05, 2017 1 3763

Vă mai aduceți aminte de Robert, bucureșteanul care s-a îndrăgostit de Universitatea Cluj? Este autorul celebrei cântări de peluză „Ce m-aș face eu/ce te-ai face tu/dacă n-ar fi U”. (DETALII)

E un cântec drag fanilor, o scandare ce răsună în fiecare etapă, cu fiecare ocazie în care suporterii se strâng pentru echipă.  Recent,  aceste versuri au fost acompaniate și de orchestra Operei Române în fața Universității Babeș-Bolyai. Un spectacol emoționant la care au participat peste 1500 de suporteri ai „șepcilor”.

Robert a revenit.

La pauza meciului cu Olimpia Satu Mare, din peluza Universității se intonează ceva nou, nemaiauzit.

„Regrete / Nu vom avea niciodată/ După un secol de viață / U Cluj e încă aici.” Scandarea are sens, iar când e cântată la comun, nu poate decât să emoționeze. 

În spatele versurilor e tot Robert. Și spune că: „a fost adaptată. Am făcut-o pentru brigada din care fac parte și am cântat-o inițial în grupuri mici. Povestea e lungă. Versurile le-am făcut acum vreo trei ani de zile pentru prima dată. La început suna așa:  “Regrete? Nu vom avea niciodată. Prin deplasări – întâmplări/ Nopți nedormite prin gări.” Apoi am mai modificat-o puțin, iar varianta finală e cea care s-a auzit la meciul cu Olimpia Satu Mare”, spune Robert.

„Între noi am mai exersat-o, am cântat asta, dar pe stadion, până acum, niciodată. Dacă prinde la lume? Foarte bine,  eu sunt cel mai fericit atunci când toți cântă pentru U Cluj, această echipă de care m-am îndrăgostit iremediabil în urmă cu mulți ani. Eu, bucureșteanul care o iubește pe Universitatea. U este ceva unic, e ceva care se simte, se trăiește, se iubește. De asta nici un suporter al Universității nu-ți va putea răspunde concret la întrebarea <<de ce iubești Universitatea?”. Nu se poate explica.”

Mai compui și alte versuri?

„Încerc, mă gândesc mereu la ceva nou. Apoi mă consult cu alți prieteni din peluză și vedem ce e bine și ce nu. A fost surprinsă lumea? Foarte bine, U Cluj e mereu surprinzătoare”.

SPECIAL Povestea unui cântec celebru din peluza Universității Cluj. Cum a apărut “Ce m-aș face eu, ce te-ai face tu, dacă n-ar fi U?”

Un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Articole similare