Ca sportivă, Dr. Ráduly-Zörgő Eva-Ileana e fostă aruncătoare de suliţă și a participat la trei olimpiade: cea de la München, Montreal şi Moscova. De aproape trei decenii a ales să fie logoped de şcoală. A devenit un specialist de referinţă, care de mult şi-a susţinut teza de doctorat – bineînţeles într-o epocă în care plagiatul era un fenomen necunoscut –, a scris mai multe cărţi de specialitate.
– Despre tine chiar putem să spunem că eşti o femeie de succes. Cum ai reuşit să ai o carieră plină de succes în două domenii atât de diferite? – o întrebăm pe doamna Dr. Ráduly-Zörgő Eva-Ileana.
– Cred că ţine şi de personalitate şi de educaţie. La mine în familie toată lumea a încercat să dea tot cea putut, în toate domeniile. Bine înţeles, dacă lucrezi şi te concentrezi, începi să ai rezultate, şi dacă ai rezultate, vei avea şi succes.
– Primele succese ai obţinut în sport. Ce ne-ai povesti despre cariera ta de sportivă?
– La şcoală, la orele de educaţie fizică am început să am succese la gimnastică. Am avut un profesor foarte de treabă, care a văzut ceva în mine, adică talentul meu către sport şi mişcare. El m-a cooptat în grupa de gimnastică, însă am crescut foarte repede, şi gimnastica nu se mai potrivea. În paralel am început să fac alergări şi aruncarea mingii de oină, şi am avut rezultate foarte bune într-un timp destul de scurt la lungime, la aruncarea mingii de oină, garduri etc. La mingea de oină am reuşit să bat recordul naţional cu mai mulţi metri, după care antrenorul meu s-a gândit să fac aruncări, adică aruncarea suliţei, pentru că se potriveşte cu aruncarea mingii de oină.
La întoarcerea de la Olimpiada din Mexic (1978), unde Raduly Eva a obținut locul I
Trebuie să spun că atunci când am fost copilă am fost cu tata la pescuit de mai multe ori. Eu m-am plictisit „la băţ”, nu am avut răbdare să stau. Distracţia mea a fost să arunc cu pietre în apă. Cât mai departe. Noi mergeam la Someşul Mare, într-un loc unde Someşul e foarte larg. După multe „şedinţe de antrenament”, am reuşit să arunc cu pietre peste Someş. Era acolo un luntraş, care numai cruce îşi făcea, pentru că nu i-a venit să creadă că o fetişcană de vreo 10 ani aruncă cu pietre peste Someş. Puţin mai târziu ajuns în lotul naţional, în lotul olimpic. Am paticipat la trei olimpiade, cele cu litera „M”: adică München , Montreal şi Moscova. La Moscova am fost prea motivată, din această cauză emoţiile m-au copleşit, şi am ajuns doar la locul 7.
– Cred că eşti printre puţinele femei sportive clujence care au ajuns la asemenea performanţă… le putem număra pe degete. După aceea ai urmat o cu totul altă carieră…
– După 1980 l- am născut pe fiul meu, tot un succes. În ce priveşte sportul am continuat la nivel de veterani, am devenit campioană europeană veterană la categoria de vârstă. Am început să păşesc pe o altă cale profesională: am terminat psihologia, şi am fost repartizată ca logopedă la Şcoala Ajutătoare din Gilău. M-am reprofilat pe această linie, am devenit logoped şcolar. Activez la Liceul Teoretic Bathory Istvan ca logoped de mai bine de 20 de ani. Tot timpul mă formez, formarea mea personală este pe prim plan. Chiar dacă cunosc foarte multe amănunte în domeniu, simt, că tot timpul trebuie să ţin pasul cu noutăţile şi am rezultate foarte bune. Am devenit doctor în psihologie, sunt formator, formez acum tânăra generaţie, pe pedagogi, învăţătoare, educatoare, profesorii. Am coordonat editarea a trei cărţi care se ocupă de dislexie, şi am scris o carte despre dislexia studenţilor.
– Putem compara succesul sportiv cu cel al logopedului? Ai ajuns la succes prin aceeaşi mijloace?
– Da, tenacitatea, perseverenţa au avut un cuvânt de spus în ambele domenii. Dar succesul în sport este altfel: în sport trebuie să fii egoist, şi să lupţi pentru tine. În domeniul meu actual de logopedie, mă lupt pentru alţii. E cu totul altceva. Succesul meu acum, este succesul copilului care se corectează.
– În cât timp se pot corecta aceste greşeli de vorbire, adică formele uşoare de dislexie?
– Depinde de copil şi de anturajul care îl ajută sau nu. Dacă copiii fac exerciţiile numai odată pe săptămână, la mine în cabinet, rezultatul apare mai târziu. Am avut copii unde familia mi-a fost de mare ajutor. Familia a respectat tot ce am spus, au făcut exerciţiile zilnic, şi copilul și-a revenit foarte repede.
– În afară de succes, omul mai are nereuşite. Există un fenomen foarte cunoscut în Europa: discriminarea. Pe parcursul carierei tale ai simţit că ai fost discriminată dintr-un motiv anume sau pentru că eşti femeie?
– Poate am fost discriminată, pentru că am fost sportivă. Majoritatea profesorilor mei au înţeles că lipsesc de la şcoală, pentru că trebuie să măd duc la concursuri. Pentru că eu recuperam întotdeauna materia care s-a predat în absenţa mea, profesorii m-au acceptat. Au fost doar câţiva, care tot timpul mi-au făcut şicane din această cauză. Ţin minte că şi la facultate am avut o profesoară care nu a putut să înghită faptul că eu am succes pe plan sportiv, şi întotdeauna mi-a reproşat: „sigur, ţie ţi-e uşor, că tot timpul călătoreşti”. Săraca nu a ştiut cât a trebuit să lucrez ca să ajung la aceste succese.
– Ce pot să spui tinerei generaţii care doreşte să facă carieră în sport?
– Foarte puţini sunt cei care se orientează spre sport. Există atâtea domenii care îi atrag şi îi cooptează mai mult, decât sportul.
– Da, de genul puţină muncă şi multă strălucire, chiar dacă e una efemeră…
– Acest lucru se poate face numai dacă te dedici în totalitate. Dacă doreşti să te impui în sport pe plan mondial, ai nevoie de un volum mare de muncă şi sacrificii.
Cine este Eva Zorgo Raduly
Născută în 23 octombrie 1954, a absolvit actualul liceu Bathory din Cluj-Napoca, atunci Liceul 11, și Facultatea de Istorie-Filosofie în 1977. Cinci ani mai târziu absolvește și Institutul de Educație Fizică și Sport București. În palmares are 12 titluri naționale la suliță, a deținut recordul național la aruncarea suliței – 68,8 metri, în 1980 – până în 1998.
