Închide

VIDEO INCIDENTE „U” Cluj, ca și retrogradată. Fanii au pătruns pe teren după 1-1 cu Olimpia. „Repetenților!” Jucătorii s-au refugiat la vestiare. Singura situație în care „U” rămâne în liga secundă

SportTop News by Catalin Suciu - mai 28, 2016 1 898

Universitatea Cluj a terminat la egalitate partida cu Olimpia Satu Mare, scor 1-1 și mai păstrează șanse infime de a menținere în liga secundă.

Final incendiar de sezon pentru „U” Cluj, după remiza cu Olimpia. Universitatea a dominat meciul și a ratat câteva ocazii rarisime, unele cu poarta goală. S-a terminat egal, iar la final suporterii lui „U” au intrat pe terenul de joc pentru a le cere socoteală jucătorilor. Fundașul Florin Cordoș a ieșit cel mai șifonat. Rămas printre ultimii înainte de intarea la vestiare, Cordoș a fost înconjurat de câțiva fani, care i-au rupt tricoul de joc. „Repetenților! Nesimțiților, dați-vă jos echipamentul pentru că nu meritați să-l purtați”, a fost una dintre scandările peluzei. Restul nu le putem reproduce din motive obiective.

Majoritatea jucătorilor s-au refugiat la vestiare și au părăsit stadionul abia după intervenția Jandarmeriei.

În urma acestui rezultat trupa clujeană mai păstrează doar șanse teoretice de menținere în al doilea eșalon. În acest moment U Cluj are 28 de puncte, cu trei în minus față de Olimpia Satu Mare și Șoimii Pâncota, iar singurul rezultat care o poate ajuta ar fi o victorie a Șoimilor în ultima etapă pe terenul Olimpiei, coroborată, desigur, cu un succes al Universității la Târglungeni.
În această situație, U ar face tot 31 de puncte, ca și Satu Mare, dar primul criteriu de departajare e înjumătățirea de după sezonul regulat. Cum Olimpia a primit un punct în plus, având număr impar, U Cluj ar ieși în fața ei în clasament. Formația din Pâncota nu poate fi depășită la departajare de U Cluj în nicio situație. De altfel, Șoimii s-au salvat matematic de la retrogradare chiar în acestă etapă, după victoria la limită cu Metalul Reșița, 1-0.

Un comentariu

  1. dece naiba huliganii astia nu is la puscarie unde le e locu?
    de ce dracu ar da primaria sau orice alt investitor bani lor munciti pt a finanta astfel de echipe cu asa suporteri?

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.