Închide

Viceprimărița din Cluj acuzată de corupție, cercetată în continuare sub control judiciar

Actualitate by Actual de Cluj - feb. 10, 2017 0 343

Viceprimărița din Cluj-Napoca Horvath Anna va fi cercetată în continuare sub control judiciar pentru presupusele fapte de corupție de care e acuzată de către procurorii DNA; decizia a fost luată astăzi de Curtea de Apel Cluj.

Procesul Annei Horvath începe în sfârșit în 24 februarie – până atunci, instanța a dispus azi ca aceasta să fie cercetată în continuare sub control judiciar.  Menționăm, decizia luată azi, de menținere a controlului judiciar, poate fi atacată în instanță în 48 de ore de la comunicare.

Dosarul a fost trimis în judecată la Curtea de Apel și nu la Tribunal din cauză că Horvath Anna e și avocat, astfel că în acest caz competența de judecare revine Curții de Apel Cluj, instanță la care a fost trimis dosarul cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Horvath Anna a fost trimisă în judecată fiind cercetată sub control judiciar – ceea ce înseamnă între altele că nu-și poate exercita funcția în care procurorii spun că ar fi comis faptele de corupție. Omul de afaceri Fodor Zsolt a fost și el trimis în judecată în același dosar, e acuzat de spălare de bani și cumpărare de influență și cercetat în stare de libertate.

Procurorii o acuză pe Horvath că din februarie până în mai și-a folosit influența pe lângă funcționari publici din cadrul Primăriei pentru urgentarea avizării unor proiecte imobiliare în care inculpatul Fodor Zsolt avea interese economice. “Derularea acestor proiecte imobiliare presupunea obținerea în prealabil a mai multor documente: eliberarea unor certificate de urbanism, confirmarea avizelor de oportunitate, concesionarea unei suprafețe de teren, eliberarea autorizațiilor de construire”, explică procurorii, care adaugă că în 13 mai Anna Horvath i-ar fi cerut lui Fodor 60 de abonamente la două festivaluri de muzică, pe care să le ofere voluntarilor care o sprijineau în campania electorală de la alegerile locale. “Cele două persoane au convenit să disimuleze remiterea abonamentelor sub forma unui contract de sponsorizare, încheiat între o societate administrată de inculpatul Fodor Zsolt și o firmă ‘agreată’ de inculpata Horvath Anna”, explică procurorii, adăugând că au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai unui imobil ce aparține viceprimăriței.

Citește și:

la Cluj: cu ce vrea să câștige alegerile din decembrie PLUS Cazul Anna Horvath – “ne punem întrebări, statul de drept nu funcționează bine”

UDMR, solidar cu Anna Horvath. PSD Cluj îi cere demisia

Viceprimărița din Cluj, prelungire de control judiciar pentru presupusă corupție. Cum a reacționat

Viceprimărița Clujului Horvath, trimisă în judecată; dosarul, înregistrat la Curtea de Apel

Viceprimarul Horvath își ia concediu fără plată cât e cercetată sub control judiciar: poziția de viceprimar “include anumiți factori de risc”

UPDATE Corupție la Cluj? DNA descinde la Primărie, e cercetată Anna Horvath

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare