Închide

FOTO EXCLUSIV Vezi cum poate arăta „casa” de unde primarul Emil Boc conduce orașul

Administrație by Luminiţa Silea - iul. 10, 2014 4 2376

 

Un palat de unde se coordonează viața orașului cu promenadă pe acoperiș, lift panoramic și curți interioare care le bat pe cele ale primăriei din Sibiu. Este o viziune pe care un grup de arhitecți a propus-o edilului Emil Boc pentru a-și gospodări propia casă – sediul operațional de pe Moților nr. 3-7. Acum o clădire scurtcircuitată, neîncăpătoare, cu lambriuri de lem, sobe, angajați înghesuiți în birouri, covor roșu îmbâcsit, coridoare pline de dosare și o imagine opacă în fața clujenilor, moștenită și perpetuată din vremea Funar.

Primarul Clujului a clasificat propunerea ca pe un proiect pe următorii 20-30 de ani. Adică un fel de economie la bugetul local, doar că aceasta, în prezent, nu se regăsește altundeva, în modernizarea unei străzi sau în amenajarea unui parking de cartier. Dacă nu poți face ordine în propia ta casă, n-ai nicio șansă să faci ordine într-un oraș, o spun arhitecți clujeni, consieri locali care au cerut măcar aer condiționat în birorile din primărie, unde oamenii stau ca sardinele, să nu mai vorbim de cetățenii care vin în audiențe.

Foto: Mihai Hendea

Foto: Mihai Hendea

Primăria are nevoie de un proiect integrat de extindere, refunctionalizare si reabilitare al ansamblului de imobile situate unde instituția își derulează activitatea, pe strada Motilor, nr.3-7. K&K Studio de Proiectare susține că acest proiect este cu atât mai important cu cât sediul unde funcționează administrația locală clujeană este cea mai importantă operă arhitecturală în stil eclectic neo-baroc din Cluj. „Clădirea care găzduieşte în zilele noastre Primăria şi Consiliul Local al municipiului Cluj- Napoca a fost proiectată pentru functiunea de palat de reședință al comitatului Cluj. Edificiul a fost construit în anii 1896-1897, conform proiectelor din 1895 ale lui Ignác Alpár (1855–1928), un renumit arhitect budapestan, adevărat specialist al palatelor administrative, al școlilor și al băncilor în perioada în care a trăit. Proiectele originale de execuție ale clădirii clujene, au fost semnate și ștampilate de executant, Benedek Endstrasser, „arhitect și antreprenor-constructor”,unul dintre cei mai importanți executanți clujeni în aceea perioadă, care a mai proiectat și clădiri (clădiri executate de Endstrasser la Cluj: hotelul New York, Teologia Protestantă etc., clădiri clujene proiectate și construite sau lărgite: palatul CFR, palatul arhiepiscopiei ortodoxe, palatul Haller etc.,)”, arată arhitectul Kulcsar Andras.

Foto: Mihai Hendea

Foto: Mihai Hendea

 

Ansamblul în care funcționează primăria este format din 4 corpuri principale de cladiri, din care 3 imobile cu functiune administrativa si un corp cu destinatie parcare supraetajata și ocupă un teren plan cu suprafata aproximatva de 6350 mp. Arhitecții spun că în prezent există o serie de neajunsuri de ordin urbanistic legate de acets ansamblu. În primul rând, nu exista o strategie unitară pentru modul de utilizare, de extindere și interventii asupra imobilelor. „Interveniile s;i dezvoltarea corpului de clădire 3 – centrul de informare pentru cetățeni – este condiționat de închiderea frontului spre Calea Motilor cu un corp de tip plomba. Deși în toate corpurile funcționează diferite departamente ale administratiei, ele nu sunt legate fizic, fiind accesibile doar prin exterior. Curțile interioare ale clădirilor sunt utilizate și amenajate impropriu”, atrage atenía Kulcsar. În afară de acestea există și neajunsuri de ordin funcțional. „Corpurilor 1 și 2 au fost construite de aproximativ un secol pentru adăpostirea altor funcțiuni, iar în timp funcțiunile s-au schimbat și apararatul administrativ a crescut, generând o lipsă a spațiilor de lucru (birouri), de săli de ședință , anexe, depozite, arhive, etc. Circulațiile orizontale și verticale sunt deficitare și disfuncționale în clădirile individuale – nu există circulații verticale motorizate/ lifturi sau elevatoare pentru persoane,documentelor,etc.), iar între clădiri, deși sunt învecinate, unele chiar alipite nu sunt interconectate, nu există legături funcționale. Nu există legături directe, acoperite sau facilități de acces pentru persoane cu dizabilități din parcarea primariei în corpurile administrative”, explică proiectanții de la K&K Studio Proiectare. A treia categoie de neajunsuri sunt cele de ordin arhitectural. „Corpurilor 1 și 2 prezintă o serie de neajunsuri importante din punct de vedere spațial, funcțional, arhitectural, structural și al instalațiilor, care necesită un studiu exhaustiv al clădirilor și al curților aferente, respectiv intervenții specifice. Acestea se datorează lipsei de strategie de ansamblu prin intervenții neadecvate, modificări și extinderi neadecvate (înzidiri de holuri, subîmpărțiri de spații, extinderi neadecvate, etc.), lipsa de întreținere , etc. Neajunsurile prezentate au generat un ansamblu neomogen cu spații și circulații disfuncționale, neordonate, întâmplătoare, rezultând deprecierea calității spațiilor și degradări fizice importante ale clădirilor”, susțin arhitecții.

Foto: K&K  Promenadă pe acoperișul primăriei

Foto: K&K
Promenadă pe acoperișul primăriei

 

Ca să se corecteze neajunsurile este nevoie de identificarea și stabilirea nevoilor de spații și destinația lor, în functie de organigrama instituției. Adică de un studiu urbanistico-arhitectural pentru mobilarea prombei de pe parcela imobilului de pe Calea Moțlor nr. 7 în vederea închiderii frontului străzii și asigurarea unor spații adecvate funcționării optime a unor servicii ale administrației, respectiv rezolvarea relațiilor și circulațiilor dintre corpurile de clădire, curțile interioare și vecinătăți și reconectarea tuturor acestor spații. Potrivit K&K este nevoie de un proiect de mansardare a clădirii, cu punerea în valoare a turnului de la corpul principal ca punct de belvedere, de de asigurarea acceselor, circulațiilor orizontale și celor verticale prin lifturi (atât pentru persoane cat și pentru transportul documentelor), de asigurarea unor funcțiuni complementare adecvate : punct de informare, restaurant, etc. „În prima etapă se propune realizarea unui Plan Urbanistic de Detaliu, respectiv un studiu arhitectural- funcional detaliat, pentru definirea unei teme și strategii de dezvoltare pentru întregul ansamblu de clădiri, urmând că în următoarea etapă sa se realizeze Documentația de avizare a lucrărilor de intervenții și/ sau Studiu de fezabilitate, respectiv Proiectul tehnic”, a spus și arhitectul Guttmann Szabolcs.

Foto: K&K  Curte primărie și lift panoramic

Foto: K&K
Curte primărie și lift panoramic

Acesta a adăugat viziunea propusă a fost catalogată de primar ca un plan pe următorii 20-30 de ani. Ca excepție s-a acceptat un proiect de reparare a turnului cu ceas al corpului principal de clădire, de pe care în ultimii ani a început să pice tencuiala. Contractul a fost semnat cu K&K la valaorea de 53.000 de lei și presupune pentru turn servicii de investigare, cercetare, expertizare tehnică și microbiologică, studii de paramentșsi istoric, proiectare și întocmire DTAC pentru intervenție de primă necesitate pentru reparații/consolidare/remedieri.Turnul a intrat în reparații vara aceasta, administrația locală lansând o achiziție și pentru repararea ceasului din acest turn.

 

4 comentarii

  1. Emil Boc,primarul de buzunar e obisnuit doar cu cocina lui din varful muntelui,la calatele.
    E un porc inpilit ce a adus Clujul milenar intr-un stadiu de sat fara stapan.
    Prin PUG sau prin PUZ vrea sa dezmosteneasca proprietarii cu zone verzi din Cluj si sa faca iarasi afaceri cu pamant precum apostu sau moisin si tise.

  2. @Iacob Și dacă ai avea dreptate în ceea ce spui, modul de exprimare te cam descalifică… dintre voi doi, unul sigur este porc după limbaj. Și nu e Boc.

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.

Articole similare