Vederi din Epoca de Aur: cum au ales artiştii să se salveze pe „sens interzis”
CulturăTop NewsUncategorized by Kristina Reştea - oct. 08, 2016 0 1547
Muncitori dârji, un Lenin spectral, şantiere măreţe, spice de grâne. Imagini adecvate deci, e „Epoca de Aur”. Alături: un puşti care face baloane de săpun conţinând vise, un şotron uşor strâmb, fiinţe fabuloase ce s-ar potrivi în cărţi de basme, scafandri (cu şi fără costum de scafandru; fără costum de scafandru?) reprezentând tineretul patriei şi păsări caraghioase, baloane cu aer cald în decor post-apocaliptic conţinând obiecte ce ar putea foarte bine să fie mine de teren. Acestea nu prea se încadrează în tiparul ştiut despre arta vremii. Iar toate acestea (şi „conformele” şi „neconformele”) sunt doar câteva imagini dintr-o expoziţie. În total, 131 de lucrări din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca sunt adunate într-o retrospectivă, iar mare parte dintre ele sunt realizate în „Epoca de Aur”. Expoziţia Sens interzis. Grafică românească, desen şi colaj din perioada 1960-1994 poate fi văzută la muzeu până în 16 octombrie 2016 şi include lucrări ale 20 de artişti
O parte dintre lucrări sunt realizate într-o perioadă cruntă pentru spiritul aritstic: în nişte ani în care, de pildă, un zâmbet desenat pe faţa unui muncitor de tablou trebuia să dispară, fiindcă relaxarea în muncă nu corespundea ideologiei. E unul dintre exemplele pe care le puteţi găsi în catalogul expoziţiei. Cum se salvează artiştii într-o astfel de lume? Asta e, probabil, temă de reflecţie pentru o generaţie care e obişnuită să vadă orice oriunde, inclusiv mesaje anti-sistem pe zidurile oraşelor şi în care cenzura se manifestă altfel.
Gândindu-te la asta, mai faci un tur de sală. O bijuterie uriaşă, frumos lucrată, cu o strălucitoare piatră turcoaz (care pare că acum se naşte ori că acum se dizolvă) îţi fură privirea. Doi tineri se opriseră în faţa tabloului. „Posibilitatea unui inel” – aşa se numeşte.
Mergi mai departe. Şi poţi să te întrebi din nou: cum apreciezi un artist ale cărui imagini sunt supuse ideologiei comuniste? Să mai vrei să citeşti un autor dacă îl ştii cu simpatii de extremă dreaptă? Mai ai de apreciat vreun talent ori mai poţi să descoperi ceva? Să îţi placă un compozitor preferat la vremea sa de un dictator? Cum au supravieţuit artiştii în vremuri în care era greu să supravieţuieşti? Ce au salvat din arta lor? Ce e valoros? Ce e subjugat şi fals? Un tur de expoziţie şi un ghidaj pot să mai şteargă din dileme ori măcar să le pună acolo unde le e locul: în spaţiul public, în dezbatere.
Farsa cu dublu tăiş
„O farsă cu dublu tăiş” – aşa sintetizează curatorul colecţia de lucrări din expoziţie. „Pe lângă valoarea lor estetică excepţională, ele sunt lucrări care polemizează cu epoca în care au apărut. Şi aceasă polemică se realizează în dublu sens: şi în sens estetic şi în sens ideologic. Să nu ne facem impresia că ceea ce este bine realizat din punct de vedere estetic nu are nicio filiaţie ideologică; nu trebuie să ne imaginăm nici că ce e aparent subjugat ideologic nu are valoare estetică. Am făcut această expoziţie motivat de un lucru, iar conceptul curatorial de aici a şi început: de la ideea că e nedrept faţă de artişti să decupăm o anumită perioadă istorică fără să o privim cu mai mare atenţie, fără să privim ceea ce ei au realizat cu adevărat. Dacă veţi privi cu atenţie în jur veţi descoperi că multe lucrări au renegociat sensurile a ceea ce se considera a fi o artă afiliată politic”, subliniază Dan Breaz, curatorul expoziţiei.
Cum au reuşit artiştii să strecoare şi alte sensuri decât cele permise? Au „păcălit” cenzura, descoperi. „Într-un fel, artiştii au sedat ochiul ideologic. După acea decadă foarte dură a anilor ‘50, în care artiştii şi-au obişnuit călăii prin respectarea ad literam a canonului, începând din anii ’60, când s-a dat o oarecare libertate, aceştia nu au mai văzut că artiştii de fapt inserează obiecte polemice, elemente critice. Lor li se părea că în mica libertate oferită artiştilor aceştia rămân pe mai departe reprezentanţii ideilor politice”, explică curatorul. Artiştii au urmat o cale (acel “sens interzis”) în două feluri: prin reconectarea la arta modernă românească din anii 1920 – 1950 şi printr-o reconectare la arta intenaţională din 1950 – 1980. „A fost un efort extraordinar de recuperare a unei dimensiuni estetice şi istorice, care a mers în paralel cu încercăriel lor subversive de a polemiza cu puterea politică”, a continuat Breaz. Sunt adunate în expoziţie lucrări aparent inofensive, dar care ascund nişte mesaje. Şi vin îndrumările. „În lucrarea care a şi dat numele expoziţiei – Sens interzis – puteţi vedea că drumul acesta interzis e sensul spre lumină. E exact ceea ce fac artiştii în ciuda faptului că era interzis acest lucru. Avem o altă lucrare – „Puterea Apelor”. După titlu, putem spune că avem de-a face cu ceva foarte corect ideologic, dar până să îl citim nu am zice acest lucru. Pare, de fapt, o lucrare foarte suprinzătoare, de factură abstracţionistă. Nimic din ceea ce pare la prima vedere într-un fel nu e chiar aşa. Acea lucrare aparent greu de clasificat, care portretizează doi eroi ai clasei muncitoare arată, de fapt, două siluete prăbuşite. Când cade cineva de la etaj, se trasează conturul victimei. Aşa ceva găseşti în această lucrare. Dacă o priveşti de departe, nu îţi dai seama că e o lucrare figurativă, de departe pare abstarctă. Dacă te apropii, îţi dai seama că acel roşu ideologic e de fapt sângele victimei care a fost sacrificată. Lucrările trebuie privite în substanţa lor”, continuă „ghidajul” curatorului.
Selecţia celor 130 de lucrări s-a făcut din aproximativ 8000 aflate în patrimoniul Muzeului de Artă. „Nu am vrut să departajez între lucrări desăvârşite estetic şi cele desăvârşite din punct de vedere ideologic. Am vrut să fac o selecţie pe parcursul celor doi ani în care am încercat să maturizez acest proiect, am căutat acele lucrări la graniţa dintre cele două criterii, am vrut să găsesc lucrări care sunt cu dublu tăiş. Sunt lucrări care par să fie afiliate, dar care, în acelaşi timp, critică puterea politică. Lucrările lui Marcel Chirnoagă renegociază într-un fel legătura cu puterea politică. Pe lângă faptul că artiştii recuperzeaă stiluri pierdute, interzise atunci, grafica e un domeniu dechis inovaţiilor tehnice”, explică Breaz.
Lucrările sunt originale, iar expoziţia e rezultatul a doi ani de cercetări, spune Lucian Nastasă Kovacs, managerul Muzeului de Artă. „Chiar dacă mulţi artişti au avut ca şcoală pregătitoare spaţiul italian sau german, putem să discutăm despre un anume sincronism. Aproape fiecare operă are o poveste, fiecare autor are un destin”, subliniază istoricul-director. Acesta l-a şi invitat pe directorul Centrului Cultural German să participe la trasarea unei posibile expoziţii comune din aceste spaţii. „Nu ar fi lipsit de interes să facem o expoziţie comună, pentru că intenţionez să amplific această temă. Polonia pare a fi pe primul loc în valorificarea graficii militante, dar şi Germania a excelat în partea asta. Am putea face o expozţie pe un spaţiu chiar mai întins”, a propus directorul Muzeului de Artă, cu ocazia vernisajului Sens interzis.
Comunism + 5 ani de „tranziţie”
“Expoziţia Sens interzis reuneşte artişti care au înțeles să-și asume libertatea de reconectare atât la tradiția modernităţii autohtone a anilor 1920-1950, cât şi la orientările estetice internaţionale din anii 1950-1980, ceea ce va deschide drumurile artei româneşti contemporane. Prin urmare, expoziţia cuprinde atât lucrări de la începutul anilor 1960, când realismul socialist nu era încă oficial abandonat, cât şi lucrări care depăşesc cronologic pragul anului 1989. Astfel, o serie de zece colaje ale lui Roman Cotoșman, realizate între 1989 şi 1994 şi trei lucrări de Florin Maxa au fost incluse în expoziție, deoarece ele completează relevant – pentru varietatea de formule ale epocii – perspectiva artistică neoconstructivistă. Includerea unor lucrări de această factură este motivată și de semnificația specială a acestui curent în spaţiul central-est-european, unde interesul pentru neoconstructivism a reprezentat și o expresie a opoziţiei faţă de neo-clasicismul şi realismul socialist, pe care regimurile comuniste le-au impus în această parte a Europei”, explică organizatorul.
Studiul şi catalogul în care sunt prezentate lucrările sunt semnate de Dan Breaz, curatorul expoziţiei.
Vernisajul a avit loc în 21 septembrie.
Foto: Feleki Istvan
Foto: Feleki Istvan
Foto: Feleki Istvan
Artiştii:
Cele 131 de lucrări selectate acoperă peste treizeci de ani “de mare importanţă pentru schimbările de viziune artistică în măsură să modeleze trecerea de la modernitate şi neoavangardă, la primele semne ale artei contemporane din anii 1990″, arată organizatorii. Expoziția include lucrări ale 20 de artişti: Olimpiu Bandalac, Corina Beiu Angheluţă, Ion Bitzan, Geta Brătescu, Eva Cerbu, Marcel Chirnoagă, Roman Cotoşman, Drocsay Imre, Feszt László, Benedict Gănescu, Ala Jalea Popa, Gheorghe Leolea, Puia Hortensia Masichievici, Florin Maxa, Fred Micoş, Wanda Mihuleac, Ion Nicodim, Florin Niculiu, Simona Runcan, Clarette Wachtel. Studiul şi catalogul în care sunt prezentate lucrările sunt semnate de Dan Breaz, curatorul expoziţiei.Expoziţia rămâne deschisă publicului până în data de 16 octombrie 2016, de miercuri până duminică inclusiv, între orele 10-17.
