Închide

Vacanțe de vremuri tulburi: mai puțini turiști spre Turcia, mai mulți în Grecia și pe litoralul românesc

ActualitateEconomieTop NewsUncategorized by Kristina Reştea - iul. 25, 2016 0 353

Atacuri teroriste în Europa vestică, atentate, o lovitură de stat și urmările sale violente în Turcia lui Erdogan – acesta este contextul extern tot mai neliniștitor, care schimbă și preferințele în ceea ce privește destinațiile pentru drumurile de vacanță ale românilor. Litoralul românesc, Delta Dunării sau Bucovina atrag mai mulți turiști în aceste luni, iar pentru Turcia se marchează „o calmare a cererii”, spun reprezentanții uneia dintre cele mai mari agenții de turism locale, compania clujeană Eximtur.

„2016, an profund electoral şi marcat de situaţii mai complicate pe unele destinaţii externe, vine cu creşteri substanţiale de vânzări pentru destinaţiile interne”, arată reprezentanții companiei de turism. Atât Litoralul, cât şi Delta Dunării, dar şi staţiunile balneare româneşti sau „regiuni de excelenţă” precum Bucovina sunt foarte cerute în acest an de clienţi. Explicațiile? „Acestea culeg roadele gradului de siguranţă specific destinaţiilor româneşti, dar şi pe cele ale investiţiilor în bazele hoteliere, de agrement, tratament şi cură balneară sau facilităţi spa”, spun reprezentanții Eximtur. Cu toate acestea, cel puțin pe litoral, raportul preț/ calitate lasă încă mult de dorit pentru turiștii care au experimentat vacanțe externe. „La mare la noi, hotelurile de 4* sunt de fapt, cu indulgență, de 3*. Dacă vrei condiții decente, găsești ceva scump. Dar uitați ce se întâmplă la turci..”, e concluzia unei doamne din Cluj care face planuri de concediu. În plin sezon estival (iulie-august), la un hotel de 3* din Mamaia, cazarea și micul dejun costă peste 1.100 de lei, pentru o persoană, la un sejur de o săptămână.

Se amână zboruri spre Istanbul

Amintim, după tentativa de lovitură de stat din Turcia, peste 11.000 de oameni au fost reținuti și peste 5.800 arestați preventiv, potrivit unui bilanț publicat duminică. Au fost făcute „epurări” în rândurile Armatei, dar și în sistemul de educație, în Justiție și în presă. Președintele Recep Tayyip Erdogan a vorbit în mai multe rânduri despre posibilitatea reintroducerii pedepsei cu moartea, s-a instituit stare de urgență și s-a anunțat suspendarea temporară a implementării obligațiilor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Acesta este contextul în care Turkish Airlines tocmai a anunțat că lansarea noii rute Istanbul – Cluj-Napoca – Istanbul, anunțată pentru 26 iulie 2016, a fost amânată. Aeroportul clujean a anunțat azi că operatorul aerian a decis să amâne zborurile, din cauza „situației geo-politice din Republica Turcia din această perioadă”. Turkish Airlines a confirmat amânarea. „Toate agențiile din România au fost informate în privința amânării lansării noii rute Istanbul-Cluj-Istanbul. Acestea îi vor redirecționa pe călători către zboruri alternative”, au menționat pentru Actualdecluj.ro reprezentanții companiei.

Scade Turcia, crește Grecia

Ce aleg, în acest context, turiștii care își fac planuri de vacanță? ”Chiar dacă ne-am confruntat cu o calmare a cererii pentru Turcia, această destinaţie rămâne una importantă pentru turiştii români, iar preţurile sensibil reduse din această vară o păstrează în atenţia clienţilor noştri. Grecia a trecut pe primul loc ca volum de vânzări, dar aici ne confruntăm deja cu mai puţine locuri disponibile la cazare pentru că destinaţia este foarte solicitată de toate pieţele emitente externe. Bulgaria se află în creştere constantă, de aproximativ 11%, iar dintre destinaţiile mai apropiate care înregistrează creşteri se remarcă Spania (30%), Franţa (20%), Marea Britanie (44%), Austria (33%), Croaţia (5%) şi Slovenia (16%)“, a menționat Lucia Morariu, preşedinte Eximtur.

Vânzări de 47 milioane de euro – estimare pentru 2016. Crește divizia de Afaceri

Potrivit companiei clujene, în primele șase luni ale anului, Eximtur Leisure a menţinut volumul de vânzări şi pentru destinaţiile externe şi le-a consolidat prin lansarea şi vânzarea de mai multe pachete şi produse turistice proprii, precum croaziere în fiordurile norvegiene, în Insulele Canare-Madeira-Maroc sau în America de Sud (creştere de 15%), vacanţe de grup pentru schi şi sporturi montane în Franta, pachete turistice personalizate înspre oraşe şi capitale europene (creştere de 15%), destinaţii exotice sau îndepărtate (Insulele Maldive, SUA, Republica Dominicană, Indonezia, Mauritius, Thailanda, etc), precum şi prin lansarea unui nou produs pe piaţă, Revelionul 2016/2017 în Republica Dominicană. Eximtur a înregistrat în primele șase luni ale anului 2016 o creștere a volumului de vânzări de 18%, față de aceeași perioadă a anului 2015, respectiv 27,5 milioane de euro, potrivit datelor făcute publice de companie. Pentru întreg anul 2016, compania estimează o creștere a afacerilor de 10%, respectiv o cifră de vânzări de peste 47 de milioane de euro. Cea mai dinamică divizie a companiei e Eximtur Business, care a crescut cu peste 25%, reprezentând 67,33% din totalul cifrei de vânzări, respectiv 18 milioane de euro. Creşterea din primul semestru este dată de rezervările şi vânzările de bilete de avion mai mari cu 12% faţă de perioada similară din 2015, turismul extern în creştere cu 1%, vânzările de servicii turistice interne (litoral), cu 40%, vânzările de servicii turistice interne (turism balnear, montan, pensiuni, Delta Dunării şi alte destinaţii din România), cu 114%, incoming/vânzări de servicii turistice în România pentru turiştii străini, cu 37%, cererea de cazări interne cu scop de afaceri şi evenimente interne organizate pentru corporaţii, în creştere cu 53%.

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.