Închide

Untold aduce bani grei clujenilor care își închiriază apartamentele, dar “uită” să le declare la Finanțe: câte contracte au fost înregistrate anul trecut

EconomieTop News by Actual de Cluj - aug. 02, 2017 3 1059

Cel mai mare festival din țară aduce bani grei proprietarilor care-și închiriază apartamentele pe sume uriașe, dar „uită” să-și declare contractele la Finanțe.

Am solicitat Direcției Finanțelor Publice din Cluj câte contracte de închiriere au fost înregistrate la instituție anul trecut, cu ocazia festivalului Untold. Răspunsul – doar 102 astfel de documente au fost înregistrate la Finanțe.

Amintim, în perioada festivalului Untold chiriile explodează în Cluj – în acest an e a treia oară când proprietarii de apartamente din Cluj le scot la mezat pe sume importante, sute de euro pe noapte. Reflectă realitatea, aceste 102 contracte declarate la Finanțe? Presupunând că în fiecare dintre aceste apartamente închiriate sunt găzduite patru persoane, ar reieși doar 400 de festivalieri, o cifră infimă față de zecile de mii de abonamente vândute. Am întrebat un agent imobiliar, Tudor Marc de la Welt Imobiliare, care e de fapt o cifră mai aproape de realitate, și spune că în Cluj apartamentele se închiriază cu sutele, în perioada festivalului. „Prin agenții nu se prea închiriază, pentru că e un comision de intermediere, 50% plus TVA la cam toate agențiile. Dacă vine și închiriază cu 500 euro două camere pe 4 zile și eu iau comision 250 de euro, nu îi rentează”, explică el.

De exemplu:

Untold explodează piața de chirii din Cluj: 1500 euro pentru un apartament în Bună Ziua, 1000 de euro vilă în Chinteni, 2500 de euro bloc cu 3 etaje în Mănăștur

Amintim, proprietarii de locuințe care le închiriază – pe sute de euro pe patru zile – pe durata festivalului Untold trebuie să declare veniturile din cedarea folosinţei bunurilor imobile din patrimoniul personal. Contractul trebuie declarat în termen de 30 de zile de la data încheierii iar o dată cu înregistrarea contractului se depune şi declaraţia privind venitul estimat.Sunt considerate venituri din cedarea folosinţei bunurilor şi veniturile obţinute de către proprietar din închirierea camerelor situate în locuinţe proprietate personală, cu o capacitate de cazare în scop turistic cuprinsă între 1 şi 5 camere inclusiv.

Citește și:

Finanțele din Cluj pun gând rău samsarilor care-și închiriază casele “la negru” pe bani grei festivalierilor de la Untold. Ce trebuie să știi ca să înregistrezi contractul de chirie

3 comentarii

  1. evaziune neuronala la ActualDeCluj?
    ce treaba are Untold daca eu fac evaziune fiscala nedeclarand darea in chirie a apartamanetului meu?
    ca si cum eu v-as injura in comentarii si altii ar scrie despre Actual de Cluj ca vorbeste porcos.

Scrie un comentariu