Închide

Un producător de spirtoase dă 1,3 milioane de lei acționarilor, din profit

Economie by Actual de Cluj - mai 16, 2014 0 435

Producătorul de băuturi spirtoase Prodvinalco plătește 1,3 milioane de lei acționarilor, sub formă de dividende, din profitul acumulat din anii trecuți.


Decizia a fost luată de acționari în ședința din 28 aprilie și anunțată azi pe Bursa de Valori București.
Astfel, pentru fiecare titlu, acționarii primesc 0,042 lei. Cei mai importanți acționari, și deci cei câștigați ca urmare a acestei decizii, sunt Mircia Todea, care deține 25% dintre acțiuni, și Vasile Albon, cu 23,57% dintre participații. Astfel, Mircia Todea primește 325.000 lei din profitul societății unde e cel mai important acționar, iar Albon – puțin sub această sumă.

prodvinalco

Prodvinalco a decis și în adunarea generală a acționarilor din martie același lucru – repartizarea dividendelor pentru acționari, din profitul din anii trecuți, în sumă totală de trei milioane de lei.
Prodvinalco SA tranzacționează pe piața de capital 31,5 milioane de acțiuni, cu valoarea nominală de 10 bani. La ora publicării acestei știri, titlurile se tranzacționau cu prețul mediu de 1,5 lei.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu