Închide

Un nou transfer la CFR Cluj. Petrescu anunță și alte mutări în perioada următoare

SportTop News by Catalin Suciu - iun. 24, 2017 0 1278

CFR Cluj a plecat în Slovenia pentru al doilea stagiu de pregătire al verii, iar în cantonament a ajuns și Cristian Manea, fotbalistul lui Mouscron, formație antrenată de Mircea Rednic.

Debutant în naționala de seniori a României la 16 ani, Manea a stagnat profesional în ultimii doi ani, jucând foarte puțin după transferul de la Viitorul.

Fundașul dreapta e o lovitură importantă pentru CFR, care își rezolvă astfel problema fotbalistului U21 pe care e obligat să-l folosească și va acoperi în același timp un post deficitar. În prezent, doar Peteleu joacă în dreapta, însă Petrescu nu e mulțumit de perspectiva utilizării sale.

„Cristi se antrenează cu noi o săptămână. Nu știu care sunt problemele legate de transfer, dar asta am înțeles. Dacă ar și rămâne alături de noi ar fi foarte bine. O să mai vină doi jucători în Slovenia. Aproape ne-am înțeles. Până nu semnează, nu vreau să spun numele lor. Vom juca aceste amicale și vom decide ce transferuri mai facem. Vor și pleca, vor și veni”, a spus Dan Petrescu la TV Sport ro.

Manea este un produs al Academiei Hagi, iar Viitorul l-a vândut în 2014 la Apollon Limasol pentru 2,5 milioane de euro. În sezonul trecut a jucat în Belgia, la Mouscron, și a bifat 9 meciuri pentru echipa lui Rednic

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.