Închide

Un motiv în plus pentru a merge la Cugir vineri, la partida Metalurgistul – U Cluj. Toate încasările vor fi donate într-un scop umanitar

Sport by Catalin Suciu - nov. 14, 2017 0 498

Partida dintre Metalurgistul Cugir și Univeristatea are și o altă miză, dincolo de cea sportivă.

Oficialii gazdelor anunță că toate încasările vor fi direcționate către familia Coroian, fostul antrenor al Cugirului aflându-se în recuperare după un accident cerebral suferit în 2015. Recuperarea e dificilă și costisitoare.

Un bilet la meci costă 8 lei.

Când mă gândesc la «Coro» mă gândesc ca la cineva din familia mea. Definiția echilibrului, a bunului simţ, a profesionalismului și a prieteniei! Mânca fotbal pe pâine, de dimineaţa până seara. Studia de dimineaţa până seara antrenamentele marilor echipe, era abonat la cele mai tari cursuri și reviste internaționale de fotbal, era un «doctor» în fotbal. Sunt convins că nu dura mult și îl vedeam cel puţin la o echipă de Liga 1! A fost un șoc pentru mine, nu vroiam să accept, toată lumea îmi spunea că recuperarea va fi grea dar eu ziceam că  într-o lună revine la antrenamente. Am realizat într-un târziu cât de grav este când ni s-a spus: «Acum tot ce putem face e să ne rugăm Lui Dumnezeu». Am văzut apoi cum Dumnezeu ne-a ascultat rugăciunile tuturor și apărea minune după minune. Cel mai îmbucurător este că recuperarea merge bine, «Coro» este tot mai bine și sunt sigur că dorința imensă pe care o am în inimă, de a schimba pase pe dreptunghiul verde se va împlini curând cu ajutorul Lui Dumnezeu! Roxi și «Coro» sunt prieteni și oameni superbi, exemple de viaţă, iar noi suntem binecuvântați să îi avem prieteni!”, a declarat Bogdan Petric, managerul general al formaţiei cugirene, potrivit cugir.info.

Reamintim, meciul dintre Metalurgistul Cugir și Universitatea Cluj se joacă vineri, de la ora 14:00, la Cugir.

Deplasare dificilă pentru “Șepcile roșii”. Întâlnesc formația care și-a câștigat toate meciurile de pe propriul teren

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Articole similare