Închide

Un membru al Casei Regale sărbătorește Paștele la Cluj

Actualitate by Actual de Cluj - apr. 27, 2016 0 294

Un membru al Casei Regale ia parte la slujba din noaptea de Înviere la Cluj.

E vorba de principesa Maria, care va lua parte la slujba din Noaptea Învierii la catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca, în prezența mitropolitului Clujului Andrei Andreicuț.
Ceilalți membri ai Familiei Regale vor petrece sfintele sărbători de Paște în orașele în care locuiesc, cu excepția principesei moștenitoare Margareta, custodele Coroanei, și a principelui Radu, care în acest an vor lua parte la slujba de Înviere ținută la episcopia ortodoxă română din Stockholm, în mijlocul comunității românești. Slujba va fi oficiată de episcopul Macarie al Europei de Nord.

În ultimele două decenii, Familia Regală a participat la slujbe ale sărbătorilor de Paști în arhiepiscopii istorice, precum cele de la Iași, Cluj, Chișinău (anul trecut), Craiova, Timișoara, Alba Iulia sau Galați, precum și în nou-create episcopii asemeni celor din Giurgiu, Madrid sau Deva.

Regele Mihai I și regina Ana se află la reședința lor privată din Elveția.

Cine e principesa Maria

Alteța Sa Regală Principesa Maria a României – titlul complet – s-a născut în exil, la Copenhaga, în 13 iulie 1964. E cea mai tânără dintre principesele României. A locuit și studiat în Elveția, apoi a petrecut cea mai mare parte a vieții în Statele Unite ale Americii, unde a făcut studii de puericultură și a lucrat, pentru o vreme, în domeniul îngrijirii copiilor. A lucrat la New York, în relații publice, în cadrul unor companii private, după care s-a mutat în statul New Mexico.

Principesa a fost de mai multe ori în vizită în țară și la București, din 1997 până în 2014. Cea mai importantă ședere în țară a sa a fost cea de la Crăciunul anul 1997, când întreaga Familie Regală s-a regăsit la București, pentru prima oară împreună, pe pământ românesc.

S-a mutat definitiv în România în ianuarie anul trecut, la sugestia surorii sale, principesa Margareta.

Amintim, anul trecut reprezentantul Casei Regale la Cluj, la slujba de înviere, a fost principele Nicolae, între timp exclus din linia de moștenitori ai coroanei.

Citește și:

Principele Nicolae, la slujba de Înviere la Cluj

Nici un comentariu

Scrie un comentariu