Închide

Un fost antrenor al CFR-ului a ajuns la o echipă de tradiție din Franța

Sport by Catalin Suciu - iun. 25, 2016 0 469

Francisc Dican, fost tehnician la echipa clujeană a fost demis în luna decembrie, dar n-a stat foarte mult departe de teren.

Acesta va activa începând din această vară la Auxere, formație preluată recent de Viorel Moldovan. Dican va fi unul dintre secunzii lui Moldo-gol și a început deja munca la noua echipă.

”Am încredere în lotul actual, iar cu 2-3 jucători pe posturile deficitare, jucători cu experiență, cred că obiectivul e realizabil. Ne dorim să promovăm, asta avem de făcut. Ne vom bate pentru a câștiga fiecare meci. Sper să dezvolt un stil de joc victorios și cred că lucrul cel mai important este să câștigăm. Am transmis ambițiile mele jucătorilor, pentru că fără ei nu pot realiza nimic, trebuie să muncim împreună”, a anunțat Viorel Moldovan în momentul prezentării sale oficiale.

Francisc Dican a evoluat ca fotbalist în Franța, la Gueugnon, în sezonul 1995-1996.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Articole similare