Închide

Un film turnat la Cluj are premiera națională vineri

Cultură by Actual de Cluj - Nov 28, 2017 0 195

O producție filmată în Cluj-Napoca și Dej are premiera națională vineri.

E vorba de „Mariţa”, debutul în lungmetraj al lui Cristi Iftime, bazat pe scenariul unui scurtmetraj realizat de regizor în timpul facultăţii, film cu Adrian Titieni şi Alexandru Potocean în rolurile principale.

Filmul îl are în centru pe Costi, care alege să îl viziteze, în ajunul Sărbătorilor, pe tatăl lui, Sandu. Împreună, cei doi ajung să se întâlnească cu restul familiei şi, după un drum lung, petrec o seară în care deapănă amintiri. Lungmetrajul a fost filmat în ianuarie și februarie anul trecut în Cluj-Napoca, Dej, Pasul Tihuţa şi Vatra Dornei. „Marița” este un road-movie cu un tată și un fiu ale căror povești surprind tragicomicul existenței. Sătul de propriile probleme de cuplu, lui Costi (Alexandru Potocean), care locuiește în Cluj-Napoca, i se face brusc dor de poveștile tatălui său, așa că se hotărăște să treacă pe la el.

inchide

actualdecluj.ro a vorbit cu regizorul Cristi Iftime și l-a întrebat ce rol are Clujul în ecuația filmului. “Am filmat într-un apartament din Gheorgheni și în zona gării, chiar în gară de fapt, și a mai fost o secvență la marginea Clujului când personajele stau la autostop. Filmările au durat, cred, două zile, din păcate la montaj a picat secvența cu gara și a rămas doar interiorul și zona de la marginea orașului. La Dej am filmat pe drum și în oraș, apoi spre Tihuța și în Moldova”, explică el. Filmul e un road-movie iar personajele călătoresc pe această direcție, din Cluj spre Moldova prin Tihuța – deci despre ce e vorba? “E vorba de o familie împărțită în mai multe locuri, filmul are ca subiect o reuniune de familie. Era important ca personajele să locuiască în două regiuni ale țării, Moldova și Transilvania, de aceea am ales Clujul și Dejul, două orașe din Transilvania pe de o parte și Vatra Dornei de cealaltă. Munții separă cele două provincii, dar există și un fel de munte emoțional între personaje”.

„Marița” a câștigat marele premiu al juriului Fedora în secțiunea „East of West” a Festivalului de Film de la Karlovy Vary. Lungmetrajul a convins criticii europeni prin „simplitatea regiei cestei opere de debut, concentrată pe viața de fiecare zi a unei familii ai cărei membri, deși sunt despărțiți după divorțul părinților, atunci când se întâlnesc, se bucură în mod spontan de energia pozitivă care își face loc în viața lor”.

Filmul are o durată de 100 de minute și nu este recomandat celor sub 12 ani. A fost produs în cadrul Transilvania Pitch Stop, de la Festivalul Internațional de Film Transilvania din Cluj-Napoca. L-am întrebat pe regizor cum anume l-a ajutat premiul de la Cluj. “A fost acolo un premiu în prestări servicii la o companie de post producție din București, acesta a fost ajutorul direct, după aceea am câștigat vizibilitate, pentru că am câștigat premiul de la TIFF și în sală era cineva de la Locarno, a fost invitat filmul la Locarno la un fel de întâlnire de industrie, să-l vadă mai multă lume din Europa”.  Lungmetrajul a mai fost premiat, de asemenea, în secțiunea lungmetraj în cadrul ediției din acest an a Festivalului Anonimul.

 

 

 

Articole similare

Nici un comentariu

Scrie un comentariu