Închide

Un deputat clujean susține că mănâncă sărățele din gunoi pentru a atrage atenția. „Era şi o pungă cu sărăţele pe jumătate plină. Am luat-o din coş şi am mâncat sărăţelele. E un gest performativ simplu”

ActualitateSinteză știri naționale by Catalin Suciu - feb. 28, 2017 0 599

Deputatul USR de Cluj, Adrian Dohotaru, a mâncat sărăţele dintr-o pungă aruncată într-un coş de gunoi de la Parlament, susţinând că, prin mici exemple personale, se poate reduce risipa, transmite Mediafax.ro.

Într-o postare pe site-ul USR Cluj, Adrian Dohotaru a scris că a decis să nu mai cumpere PET-uri şi nici nu mai foloseşte vesela de plastic din Parlament, ci îşi aduce veselă de acasă.

“Când am ieşit din plen, am fost intrigat de cantitatea mare de PET-uri aruncate la coş. Aşa că am luat decizia de a nu mai cumpăra PET-uri şi să vin cu propriul flacon la lucru (dintr-acela clasic de alergare). Apă îmbuteliată nu îmi iau oricum de mult şi mi se pare oricum un viol la adresa logicii a cumpăra apă în acest fel. Apoi, am decis să nu mai folosesc vesela de plastic cu care eşti servit în parlament, de care sunt pline coşurile în jurul bufetelor, şi să mi-o aduc pe cea de acasă. În coşul de gunoi, era şi o pungă cu sărăţele pe jumătate plină. Am luat-o din coş şi am mâncat sărăţelele. (…) Cred că prin mici exemple personale putem reduce risipa, chiar dacă soluţiile la risipă trebuie să fie mai sistemice, nicidecum strict individuale. Dar Parlamentul poate deveni un loc bun, ca simbol, pentru a transmite mesaje într-un mod simplu, decent, uneori în afara logicii conflictuale Putere vs. Opoziţie”, se arată în postarea lui Dohotaru.

Acesta a precizat că şi-a amintit că la groapa de gunoi a municipiului Cluj-Napoca de la Pata Rât se aruncă în proporţie de 50% deşeuri menajere care ar putea fi folosite prin compostare ca îngrăşământ pentru ferme, pentru grădini comunitare şi familiale care există deja sau care pot fi create pe viitor, cum ar fi livada Palocsay, unde USAMV are o porţiune semnificativă.

“Activiştii sunt nevoiţi să recurgă la acte mult mai ex-centrice pentru a fi luaţi în seamă şi în acest sens îmi vine exemplul unui ecologist care şi-a confecţionat un costum transparent în care introduce ambalajele pe care le consumă până când s-a umflat şi a devenit de nerecunoscut”, a mai scris deputatul USR.

Adrian Dohotaru este la primul mandat parlamentar, fiind ales pe lista USR Cluj la alegerile din decembrie 2016 pentru Camera Deputaţilor unde a ocupat locul doi.

Ce e mai dezgustător? Faptul că o treime din mâncarea din spațiul RO, și mai bine de o treime din UE, se aruncă la gunoi într-o țară în care 225.000 de copii merg flămânzi la culcare și aproape jumătate din populație e săracă și în risc de excluziune socială? Sau faptul că atrag atenția asupta acestui lucru printr-un gest performativ simplu mâncând mâncare nealterată dintr-un coș?Să ne fie rușine!, a mai scris acesta.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.
Tags