Închide

Un barman se plânge că a fost bătut cu bestialitate de managerul pentru care lucra. Totul s-a petrecut în centrul Clujului. Reacțiile părților implicate

ActualitateTop News by Catalin Suciu - apr. 27, 2017 0 2167

Un barman de la localul O’Peters, din Piața Muzeului,  susține că a fost bătut de managerului localului. El spune că își va scoate certificat medico-legal și îl va acționa în instanță pe angajator. Managerul Traian Nicolau se apără.

George Cosma a fost barman la O’Peters Irish pub până la începutul acestei săptămâni. În dimineața zilei de marți, el ar fi fost bătut crunt de managerul la care lucra.

Barmanul spune că: „eram după ora închiderii după bar. Am rămas și făceam curat cu o ospătăriță, cu care mă certam puțin. Imediat, un prieten de-al managerului, din Brașov, a intrat după bar și m-a lovit direct cu pumnul. M-am apărat, n-am avut ce să fac. Managerul plecase acasă deja, noi am ieșit afară din local, după care a apărut și el și m-a lovit cu piciorul în cap. M-au umplut de sânge, m-au bătut. Totul s-a petrecut între ora 4:30-5:30 dimineața. Era beat, că doar a băut în bar shooturi. Probabil cel care m-a lovit, prietenul lui, l-a sunat ulterior și l-a întors din drum. Am dat cu capul de asflat. Colega mea țipa către el să termine că eram plin de sânge. M-au lovit cu picioarele, mi-am pierdut cunoștința.  Am fost la secția 6,  de acolo la Tomograf la UPU, m-au trimis să-mi iau timbru să iau certificat medico-legal. Îl voi da în judecată”, a povestit Cosma pentru actualdecluj.ro.

Managerul Traian Nicolau susține cu totul altceva. „Nu e adevărat, nu l-am bătut, nu l-am atins. Puteți veni să vedeți filmare. Nu vă pot trimite imaginile.  Eu nici măcar nu eram în local și m-a sunat de la bar cineva să-mi spună că se bate cu un client. Am venit și l-am dat afară. Am încercat să mai vorbesc cu el, dar nu răspunde la telefon. Nu știu ce vrea, exact”, ne-a declarat Nicolau.

În urmă cu câteva luni, culmea, managerul de la O’Peters punea imagini pe pagina de facebook în care putea fi urmărit un jaf. O persoană fusese agresată chiar în fața pubului, iar cei de la O’Peters au distribuit filmarea pe rețelele de socializare. (VIDEO AICI)

VIDEO Cât de sigur e Clujul? Persoană tâlhărită în centrul orașului. Imagini surprinse pe camere de înregistrare

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.