Închide

”U” și-a prezentat o parte din achiziții: „Este o onoare să fiu aici”

Sport by Catalin Suciu - iun. 19, 2014 0 297

 Universitatea i-a prezentat oficial pe doi dintre fotbaliștii transferați în acest zile, Raul Costin și Petar Jovanovic.

 Costin

Raul Costin – mijlocaș central

 

“Este o onoare să fiu aici, să mă aflu aici la această echipă de tradiție. Avem un stadion frumos, un public minunat. Sper să ne realizăm obiectivele propuse. Lupta pentru Europa este destul de dificilă, dar sper să terminăm pe un loc cât mai sus. Universitatea este singura echipă cu care am discutat și am acceptat să vin aici la primul telefon pe care l-am primit”

Petar Jovanovic – fundaș dreapta

„Sunt foarte bucuros că am semnat cu Universitatea, o echipă bună la care am găsit condiții excelente și am venit să fac performanță. Lumea așteaptă mult de la noi, facem totul să prindem Europa. Am vorbit cu antrenorul, el m-a chemat și am venit aici”

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.