Închide

U BT, victorie la scor în primul meci din FIBA Europe Cup

Sport by Catalin Suciu - oct. 19, 2017 0 185

U-BT Cluj -Napoca și-a început perfect parcursul în FIBA Europe Cup, miercuri seară, câştigând fără drept de apel meciul din Grup E cu formaţia turcă Istanbul BBSK, scor 90-69.

Clujenii au început în forță meciul și s-au desprins liniștitor  după primul sfert, scor 30-16. „U” a câştigat atât sfertul al treilea, cu 17-13, cât şi ultimul act (23-16), trecând cu scorul de 90-69 de echipa din Istanbul.

Principalii marcatori de la U-BT Cluj-Napoca au fost Zeljko Sakic – 21 de puncte, Lasan Kromah – 20 de puncte şi Ousmane Barro – 19 puncte.

”Turcii erau favoriți prin prisma numelor pe care le au în echipă, au jucători de top în Europa, plătiți foarte bine, noi nu ne permitem așa ceva. Însă astăzi a fost o demonstrație că nu câștigă tot timpul banii, și noi avem jucători buni în echipă, care încearcă și muncesc să devină o echipă puternică, să avem mentalitate de învingători”, a spus la final antrenorul Mihai Silvășan potrivit site-ului ofical al echipei, u-bt.ro.

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu