Închide

„U” anunță și alte transferuri. „E o selecție continuă, nu am încheiat perioada de mercato”. Schimbarea majoră de care se bucură „Șepcile roșii” după un an

Sport by Catalin Suciu - iul. 25, 2017 0 516

Universitatea își conturează un lot de jucători cu care să atace promovarea în liga secundă. Șapte transferuri au făcut „șepcile roșii”, dar Ioan Ovidiu Sabău mai așteaptă fotbaliști.

Spre deosebire de liga a patra, U e tot mai atractivă pentru jucători. „Aici știu că suntem serioși și suntem oameni de cuvânt. Nu promitem nimic din ce nu putem oferi”, spune Sabău.

„Vor mai veni, vor mai pleca”, adaugă managerul lui „U”. „Nu suntem organizați la nivelul la care putem plăti oameni care să meargă și să vadă jucători. Trebuie să mergem noi, mai aducem, îi vedem aici, la ce nivel se află. Primim recomandări. Sună jucători, le vedem potențialul”.

Șapte mutări au bifat clujenii în ultima lună: Călin Albuț, Florin Cordoș, Mihai Onicaș, Octavian Ursu, Răzvan Greu, plus doi juniori, Hordouan și Micaș. Alături de aceștia, „U” mai testează câțiva și va mai testa în următoarele săptămâni.

„Acum un an sunam eu jucători, trebuia să sun, să caut, să-i rog, să discut cu ei, să le explic ce și cum. Acum lucrurile s-au schimbat radical. Acum mă sună ei, ne caută ei, primesc foarte multe telefoane. E foarte important pentru că U Cluj este, până la urmă, un simbol al Transilvaniei. Iar proiectul pe care l-am demarat este curat, este sănătos. Lumea începe să aibă din nou încredere în U Cluj. Din acest motiv ne caută și foarte mulți jucători. E o selecție continuă, nu am încheiat perioada de transferuri. Testăm mai mulți tineri, să nu ne scape doi-trei foarte talentați, vom vedea. Vor mai veni jucători, vor mai și pleca”, a mai punctat conducătorul lui „U”.

Universitatea va juca miercuri un prim meci de verificare în această pauză competițională, urmând să o întâlnească miercuri pe Sticla Turda de la ora 18:00 în parcul Iuliu Hațieganu.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Articole similare