Închide

Transfer important reușit de U BT Cluj

Sport by Catalin Suciu - Aug 01, 2017 0 207

Lasan Kromah este noul jucător al U-Banca Transilvania! Născut pe 24 iunie 1991 în Qeens, New York, americanul are 1,98 metri înălțime, 91 de kilograme și evoluează pe postul de fundaș, a anunțat site-ul oficial al clubului.

Kromah a jucat baschet la nivel de liceu pentru Eleanor Roosevelt High School, în Greenbelt, Maryland, fiind remarcat încă de pe atunci de presa de specialitate de peste Ocean. Având medii de 21 de puncte, 9 recuperări și 2 pase decisive în ultimul an de liceu, a fost plasat de specialiști în cea mai bună echipă a statului Maryland.

Evoluțiile sale bune nu au rămas neremarcate, astfel că a fost recrutat de George Washington University și nu a înșelat așteptările. În primul an, a avut medii de 11,8 puncte, fiind selecționat în cea mai bună echipă a debutanților din conferința Atlantic 10 din NCAA Division I. Deși a avut un presezon excelent, o accidentare l-a scos din joc în cel de-al doilea sezon de NCAA, însă, la revenire, a avut un sezon excelent: 11,1 puncte, 5,1 recuperări, 2,5 pase decisive, 1,7 intercepții (locul 7 în conferință la acest capitol) în aproape 30 de minute jucate în fiecare dintre cele 31 de partide în care a îmbrăcat maieul celor de la George Washington.

Și sezonul de senior, 2012-2013, a fost unul foarte bun pentru Kromah, acesta încheindu-și cariera la George Washington University ca cel de-al 44-lea sportiv care înscrie peste 1.000 de puncte pentru echipa din capitala SUA, această reușită venind în doar trei ani.

În această perioadă, Kromah a obținut diplomă în drept penal la George Washington University.

Campion în NCAA Division I

Având la dispoziție încă un sezon de eligibilitate în NCAA, Lasan Kromah a îmbrăcat maieul celor de la Connecticut Huskies (UCONN). S-a dovedit o decizie înțeleaptă, Lasan Kromah contribuind cu 6,1 puncte, 2,7 recuperări, 1,2 pase decisive și 1,1 intercepții în medie în cele 40 de meciuri disputate, la finalul sezonului devenind campion NCAA Division I cu Huskies!

La finalul carierei universitare, Lasan Kromah a fost ales de Brooklyn Nets pentru ediția din 2014 a NBA Summer League, însă nu a prins un loc în liga americană.

Primul contract profesionist, la Fehervar

Primul contract profesionist a fost în țara vecină, la Alba Fehervar, Kromah având astfel ocazia primului contact cu baschetul românesc, fiind antrenat de Marcel Țenter. A avut un sezon excelent, cu medii de aproape 20 de puncte, 5 recuperări, 2,5 pase decisive și 2,3 intercepții în 31 de minute pe meci, fiind titular în 30 din cele 32 de meciuri disputate în liga maghiară. A reușit chiar un record de 39 de puncte (10×3) într-un meci cu Egis Kormend, adăugând la această performanță 5 intercepții, 3 recuperări și o pasă decisivă (HIGHLIGHT AICI) și a reușit să înscrie 19 puncte într-un amical cu Real Madrid, la Fehervar (HIGHLIGHT AICI). Nu a fost, însă, unul dintre cele mai bune sezoane pentru echipa sa, aceasta ratând accederea în Play-Off.

Turcia și Grecia, următoarele pe listă

Următorul sezon a fost început în prima ligă din Turcia, la Torku Konyaspor, echipă la care în sezon precedent evoluase Aleksandar Rasic. Clubul turc a parcurs însă momente grele din punct de vedere financiar, care au dus la retrogradarea sa la finalul sezonului, însă Kromah a plecat încă din octombrie 2016 în prima ligă din Grecia, la Kavala. A jucat 13 meciuri ca titular aici, cu medii de 15 puncte, 4 recuperări, 2,6 pase decisive și 1,85 intercepții în 30 de minute de joc pe meci, fiind coleg de echipă cu noul fundaș al Sibiului, Tyler Laser.

Patru ligi într-un sezon

La începutul sezonului trecut, Kromah a fost selectat de echipa de NBA Development League Westchester Knics, însă a jucat doar două partide în NBA-D, după care a semnat din nou în Grecia, la Patras. Nici aici, însă, nu a avut noroc, a evoluat doar cinci meciuri, în decembrie părăsind echipa. A semnat în ianuarie în Australia, la Melbourne United, însă după doar trei meciuri s-a întors în Europa, de această dată la Egis Kormend.

A petrecut restul sezonului în campionatul maghiar, evoluând pentru Egis în 24 de meciuri, cu medii de 19,7 puncte, 4,4 recuperări, 3,7 pase decisive și 1,8 intercepții în 33,8 minute petrecute pe parchet, fiind titular în toate meciurile. A jucat semifinala în liga maghiară, fiind al treilea marcator al ligii.

 

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011.
A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie
2009.
Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Articole similare

Nici un comentariu

Scrie un comentariu