Închide

Top de universităţi din Europa Centrală şi de Est: România are 4 universităţi în clasament, UBB e pe locul 50

ActualitateEducaţie by Actual de Cluj - sept. 12, 2017 0 1024

România are patru universități clasate în topul celor mai bune instituții de învățământ superior din Europa Centrală și de Est, conform clasamentului Quacquarelli Symonds(QS) 2018, realizat pe baza informațiilor indexate de Scopus, instrument al Elsevier, bază de date de abstracte și citări a literaturii academice peer-reviewed. UBB este pe locul 50.

Conform topului QS al universităților din Europa Centrală și de Est, cele mai performante universități din România sunt Universitatea din București, care se află pe locul 42, Universitatea AlexandruIoan Cuza din Iași – locul 49, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca – locul 50 şi Universitatea de Vest Timișoara – locul 64. Primul loc în clasamentul QS Europa Centrală și de Est este ocupat de Universitatea de Stat din Moscova M.V. Lomonosov. Criteriile care au stat la baza evaluării instituțiilor academice includ numărul de citări în publicații de specialitateper facultate (informații disponibile datorită Scopus), reputația instituției și numărul de studenți și profesori internaționali.

Potrivit datelor indexate de Scopus, analizate cu ajutorul instrumentului SciVal,numărul de cercetători din România a crescut în ultimul an cu 3.500. Oamenii de știință români au publicat peste 78.400 articole în utimii cinci ani, iar principalele domenii de interes ale acestora sunt: inginerie, fizică și astronomie, medicină, știința calculatoarelor și știința materialelor. Raportat la calitatea lucrărilor științifice și la reputația lor internațională, cele mai performante domenii sunt știința planetelor și a spațiului, astronomie și astrofizică, cardiologie și medicină cardiovasculară, psihiatrie și sănătate mintală, epidemiologie, medicină de urgență, dar și unele ramuri ale ingineriei.

Scopus face parte din portofoliul Research Intelligence al Elsevier, furnizor de produse și servicii de informare, care evaluează constant rezultatele din cercetare și performanța Universităților. „Rezultatele din ultimii zece ani ale cercetătorilor români, reprezentanți ai comunității academice și științifice locale, au contribuit la consolidarea reputației României ca hub de cercetare ambițios pe plan regional. Calitatea lucrărilor de cercetare desfășurate în multe dintre centrele de cercetare și în Universitățile din România este superioară mediei mondiale, lucru reflectat de frecvența cităriilucrărilor semnate de autori români sunt citate în mediul academic”, a declarat Oana Stoian, Account Manager al Elsevier pentru Europa Centrală și de Est.

Cercetarea românească e, totuşi, departe de ideal, în multe domenii:

Din grupul economiştilor care au declarat război imposturii în mediul academic din Romania, tara unde premianţi de Nobel nu au loc în Universităţi. Sebastian Buhai, cercetător român la Stockholm: “Vorbim de o lume paralelă, asta e şocant!”

Ce e Scopus
Scopus este o bază de date de abstracte și citări a literaturii academice peer-reviewed și include instrumente pentru a urmări, analiza și vizualiza cercetarea academică. Este o bază de date care conţine peste 69 de milioane de înregistrări indexate de la peste 22.800 de titluri de jurnale și peste 150.000 de cărți de la mai mult de 5.000 de publisheri din lume, asigurând astfel o acoperire interdisciplinară în domeniile științei, tehnologiei, medicinii, științelor sociale și artă și științele umaniste. Scopus a fost creat și dezvoltat cu ajutorul cercetătorilor și al bibliotecarilor și include linkuri către full-text, alte resurse ale bibliotecii și poate fi conectat la alte aplicații precum software-uri de managementul referințelor. Scopus face parte din portofoliul Elsevier Research Intelligencecare include instrumentele SciVal, sistemul Pure și servicii analitice customizabile.

Elsevier este activ în domeniu furnizării de soluții de informare care îmbunătățesc performanțele cercetătorilor din domeniile științei, tehnologiei și în Medicină. Elsevier oferă acces la soluții digitale – între care se numără ScienceDirect, Scopus, Elsevier Research Intelligence și ClinicalKey –publică peste 2.500 de jurnale, inclusiv The Lancet și Cell și peste 33.000 de titluri de cărți, inclusiv o serie de titluri de referință. Elsevier este parte a grupului RELX Group plc, furnizor de soluții de informare pentru profesioniști din toate domeniile.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu