Închide

Testimonialul durerii

Recomandarea redacțieiReportajSănătate by Catalin Suciu - Jul 28, 2016 0 340

“Şi pacea lui Hristos, întru care aţi fost chemaţi, ca să fiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre; şi fiţi mulţumitori” (Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel).

Este nevoie de transplant, vei fi trecut pe lista de așteptare. Vei face dializă.  Trebuie să fiți curajos, să aveți încredere, să luptați. Să credeți. Să sperați. Vorbele doctorului îl cutremurară pentru că niciodată, în toată viața lui, nu s-a gândit că va veni o zi ca și asta. La 30 și-un pic de ani, rinichii bolnavi te obligă să-ți orânduiești ultimele clipe și să aștepți -poate în zadar – o nouă șansă. Ș-atunci îți vei spune că, dacă va fi să vină, vei fi un alt om. Mai bun, mai corect, mai recunoscător.

Primul apel a sosit relativ repede, după câteva ședințe de tratament. Dar rinichiul n-a fost compatibil. A sosit al doiea, al treilea și al patrulea. Trei luni și jumătate de dializă, patru donatori, niciunul compatibil.. Iar pentru cine nu știe, dializa e un tratament care încearcă să substituie anumite funcții ale rinichiului. Cu ajutorul unui aparat sângele pacientului este scos treptat din organism şi adus în contact cu membrana dializorului, iar după „curăţarea” sa (adică după intervalul în care au fost realizate eliminarea apei în exces şi a toxinelor) este reintrodus. Practic, dializa îți scurge viața din organism și ți-o redă pe urmă, dar n-o poți face la nesfârșit.

În cele din urmă, singura salvare a venit din familie.  Și de la Dumnezeu. “Am tot așteptat și nu s-a putut face nimic. Sora mea a făcut testele și eram compatibili. Am refuzat la început. Am refuzat a doua oară și am așteptat și tot așteptat un rinichi. Nu mai aveam ce face. Cineva, acolo sus, mă iubește, că altfel nu mai trăiam. Odată ce treci prin așa ceva, știi să prețuiești altfel fiecare clipă.”

Finalul lui iulie e mai înfierbântat ca niciodată în Cluj. Piața Avram Iancu e pustie, semn că nici fântâna publică nu mai e refugiu sub codul galben de caniculă. La catedrala Ordotoxă mitropolitul Andrei Andreicuț ține o slujbă de comemorare în memoria unora care au dăruit viață dincolo de moarte. Sună desuet?

Ioana și-a pierdut băiatul într-un accident rutier. A sperat până în ultimul moment că va fi salvat și că-l va putea dojeni, când va veni timpul. Niciodată n-a fost de acord cu motocicleta, i-a zis asta de când și-a luat permisul, de la 18 ani. “Nu-i de tine, nu-i pentru  nimenea. Și nu m-a ascultat, Doamne”. Într-o zi au sunat-o, pe fix, de la spital. “Știți, a fost un accident, fiul Dumneavoastră e în sala de operație, vă rugăm să veniți cât de repede aici”. Când a ajuns, Ioana s-a prăbușit de durere. Băiatul de 25 de ani era în moarte cerebrală. Și-au întrebat-o pe femeie, văduvă ce-și crescuse fiul singură din tinerețe, dacă nu ar fi, cumva, de acord, ca băiatul ei drag să -l salveze pe un altul. A zis “da!” cu poza copilului în față. Iar astăzi el trăiește într-un alt corp, undeva pe pământ. Inima sa bate în pieptul altcuiva. Bate și pentru Ioana.

13672589_1131437243561908_2086989520_n

Comemorarea devine un soi de ceremonial al absurdei intersectări dintre durere, suferință și speranță. Familii care își plâng morții și familii care se roagă pentru morții care i-au salvat pe ai lor. Apoi sunt supraviețuitorii, beneficiarii. Ei privesc într-un punct fix ca și cum ar căuta ceva ce nu poate fi deslușit niciodată. Cât de crud.

În Asociația Transplantaților din România (ATR) figurează, scriptic, peste 1800 de membri. Oameni simpli, pacienți în expectativă sau donatori vii. Gheorghe Tache conduce Asociația și e membru fondator. La rândul său, a beneficiat de un transplant care i-a salvat viața. El e unul dintre cei norocoși.

“Acum 11 ani am suferit un transplant de rinichi. Mă simt foarte bine, trăiesc o viață normală, dar cu anumite restricții, bineînțeles. Cu ajutorul medicilor și cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit să trăiesc. Știți ce simte un pacient după un transplant? Multă recunoștință. Simte că trăiește cu adevărat, simte viața cum nu a mai simțit-o înainte”.  Gheorghe Tache e doar unul dintre primitori, căci lista de așteptare e foarte lungă. El a primit de la o verișoară un rinichi, însă știe din experiența împărtășită cu alții, că una dintre poverile cele mai apăsătoare pentru un beneficiar e să nu cunoască persoana care i-a salvat viața. Și asta îl macină până la final, până în ultima clipă.

GheorgheTache

“Orcine primește un organ vrea să știe numele donatorului. Numele de botez, ziua de naștere, ca să aprindă o lumânare, măcar. E firesc să-ți dorești cu tot dinadinsul să afli mai multe despre persoana care ți-a salvat, practic, viața. Cine a fost, cum a trăit, unde? Să-i cunoști familia. O parte din el e parte din tine acum.”

Dar au fost cazuri, uneori, în care beneficiarii s-au intersectat, întâmplător, cu familia donatorului. Iar în asemenea situații, oamenii leagă o relație care durează toată viața. “Un coleg cu transplant de inimă dădea un interviu. Cine îi lua interviul, era rudă apropiată cu persoana care a donat. Așa i-a făcut cunoștință cu părinții fetei. Au fost aceleași trăiri, aceleași sentimente de bucurie. Părinții l-au strâns în brațe și-au zis că-și strâng fata. E o emoție care nu poate fi descrisă în cuvinte.  Un alt pacient a aflat despre donator, iar acum își petrece sărbătorile împreună cu familia acestuia. Se menține o legătură normală, firească. Această solidaritate trebuie recunoscută și apreciată ca atare. Când ai o șansă la viață printr-un transplant îți dai seama de însemnătatea de a fi generos.”

Din 2014, în incinta Spitalului Clinic Fundeni din București s-a ridicat o troiță în memoria donatorilor de organe din România. A devenit un loc de pelerinaj, de reculegere.  “Ei sunt eroii noștri. Ne-au oferit o nouă șansă și beneficiem de acest dar minunat care este viața. Prețuiți fiecare clipă.”

Fundeni

 

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011.
A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie
2009.
Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare