Închide

Te pregătești de festival? Vezi cum pot să faci plăți la Untold

ActualitateFestivalUncategorized by Actual de Cluj - iul. 26, 2016 0 493

Un sistem de plată utilizat până acum de peste 1.000.000 de festivalieri din întreaga lume, Festipay, va fi integrat și în această vară în sistemul de plăți de la UNTOLD. În acest an, participanții au la dispoziție două opțiuni pentru instrumentele de plată: cardurile și brățările contactless UNTOLD, ambele dotate cu sistem RFID, au anunțat organizatorii.

Aceștia au mai precizat că sunt pregătite 50.000 de carduri contactless, dar și 15.000 de brățări contactless. În perimetrul festivalului, vor exista 60 de puncte de încărcare a cardurilor și a brățărilor, iar pentru a evita cozile și aglomerările, organizatorii pun la dispoziția participanților 20.000 de carduri preîncărcate cu 100 de lei, în ziua dinaintea începerii festivalului, adică din data de 3 august 2016, de la punctele de preschimbare a brățărilor de acces în festival.

Festivalierii pot să-și încarce instrumentele de plată direct cu cardul Visa și vor fi accesorizați automat cu o brățară de silicon colorată. Cei care plătesc cu orice card Visa vor intra automat și într-un concurs unde pot câștiga abonamente pentru UNTOLD 2017.

Vor exista și 3 ATM-uri ale Băncii Transilvania, pentru cei care vor să folosească banii cash pentru încărcarea cardurilor contactless sau a brățărilor RFID. Banii de pe instrumentul de plată pot fi recuperați pe toată perioada festivalului doar numerar, de la orice CREDIT POINT, până cel târziu luni, 8 august, ora 10.00 a.m. Toate căsuțele CREDIT POINT vor fi deschise în intervalul 12.00 –06.00, iar în zonele cele mai frecventate, acestea vor rămâne deschise NON STOP.

Participanții la festivalul UNTOLD au posibilitatea prin aplicația Festipay, disponibilă pe Android și iOS, să își înregistreze cardul contactless sau brățara RFID și pot vedea toate tranzacțiile operate cu instrumentul lor de plată. În cazul unui furt sau a pierderii cardului sau a brățării, acesta se poate bloca din aplicație, iar ulterior se poate solicita un nou instrument de plată.

Cine vine pe scenele Untold

UNTOLD 2016 va avea loc în perioada 4-7 august, iar pe scenă vor urca TOP 5 DJ ai lumii, DIMITRI VEGAS&LIKE MIKE, ARMIN VAN BUUREN, HARDWELL, MARTIN GARRIX, TIESTO alături de alți peste 150 de artiști internaționali de renume, dintre care: AFROJACK, FAITHLESS, PAROV STELAR, W&W, Nervo, Ummet Ozcan, Naughty Boy, Labrinth, Kadebostany, Tanya Stephens, Skream, Steve Lawler, Damian Lazarus, Lefto, Aquarius Heaven, Highroller, NU, Jacob Groening, Loewenthal, Luca Musto, Pedestrian, Stavroz, Yokoo, Chase and Status DJ Set, Dannic, Dubfire Live: Hybrid, Dub Fx, Ella Eyre, James Arthur, Jamie Jones, Jeru the Damaja, Kwabs, Lost Frequencies, Mazde, Nahko and Medicine for the People, Netsky DJ Set, Pendulum & Verse DJ Set, Route 94, Rudimental DJ, Sasha, Scooter, Sharam, The Asteroids Galaxy Tour, Y’akoto.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare