Închide

Târziu în noapte, primarul din Baia Mare află la Cluj că mai stă după gratii

Actualitate by Actual de Cluj - mai 04, 2016 0 227

Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, rămâne după gratii: instanța din Cluj i-a respins contestația la arestarea preventivă aseară, târziu în noapte.

Instanța Curții de Apel a decis aseară în jurul orei 1 să respingă contestația lui Cherecheș la decizia de arestare preventivă din urmă cu câteva zile.

„În baza art. 4251 alin.7 pct.1 lit.b) CPP respinge ca nefondată contestaţia formulată de către inculpatul C. C. împotriva Încheierii penale nr. 197 /C/27.04.2016 a judecătorului de drepturi şi libertăţi al Tribunalului Cluj. Obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 200 de lei. Definitivă.

Pronunţată în camera de consiliu , azi 04.05.2016, ora 00,45„

Amintim pimarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost arestat în 27 aprilie pentru 30 de zile, după audieri maraton cu ușile închise la Tribunalul Cluj.

Cherecheș are pleiadă de avocați care să-l apere, unul dintre ei e Tiberiu Ban, același care a apărat mai multe oficialități publice din Cluj în procesele penale cu DNA Cluj.
Propunerea de arestare a primarului din Baia Mare vine de la procurorii DNA Cluj, care spun că acesta i-a propus unei persoane să ocupe o funcție de conducere, în 2014, cu condiția ca o parte dintre banii primiți să se întoarcă la el. “Inculpatul Cherecheș i-a promis acesteia sprijin financiar, atât pentru achitarea datoriilor clubului de fotbal, cât și pentru continuarea în bune condiții a activității clubului, cu condiția ca o parte din banii primiți de club să-i fie remiși edilului. Astfel, în baza înțelegerii dintre cei doi, în perioada martie-august 2015, Cherecheș a pretins și a primit de la persoana respectivă suma de 70.000 lei, în mai multe rânduri, direct sau prin intermediar”, spun procurorii.
“În cursul anului 2014, inculpatul Cherecheș Cătălin, în calitate de primar al municipiului Baia Mare, i-a propus unei persoane (denunțător în cauză) să ocupe o funcție de conducere în cadrul Clubului sportiv Fotbal Club Municipal Baia Mare (FCM Baia Mare), propunere cu care aceasta a fost de acord. În continuare, inculpatul Cherecheș Cătălin i-a promis acesteia sprijin financiar, atât pentru achitarea datoriilor clubului de fotbal, cât și pentru continuarea în bune condiții a activității clubului, cu condiția ca o parte din banii primiți de club să-i fie remiși edilului. Astfel, în baza înțelegerii dintre cei doi, în perioada martie-august 2015, inculpatul Cherecheș Cătălin a pretins și a primit de la persoana respectivă suma de 70.000 lei, în mai multe rânduri, direct sau prin intermediar. De asemenea, în perioada imediat următoare, inculpatul Cherecheș Cătălin, pentru a propune Consiliului local al municipiului Baia Marea susținerea financiară a clubului de fotbal cu suma de 1.000.000 lei/1.200.000 lei, a pretins denunțătorului să cesioneze pe numele unei anumite persoane o societate comercială. La data de 14 aprilie 2016, pentru o altă tranșă de bani, în același cuantum, edilul i-a solicitat denunțătorului suma de 400.000 lei, bani ce reprezentau mai mult de jumătate din sponsorizarea pe care o firmă o făcuse anterior clubului. În legătură cu remiterea sumei de bani pretinse, la data de 22 aprilie 2016, inculpatul Cherecheș Cătălin i-a transmis denunțătorului să nu scoată din bancă decât sume cuprinse între 10.000 și 30.000 lei, lucru cu care acesta din urmă s-a conformat. În același context, la data de 26 aprilie 2016, procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, asupra inculpatului Cherecheș Cătălin fiind găsită suma de 30.000 lei”, a arătat DNA Cluj într-un comunicat.

Citește și:

Primarul din Baia Mare, arestat preventiv la Cluj

Cum a fost arestat primarul din Baia Mare la Cluj

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu