Tags Posts tagged with "stiri"

stiri

Lucrările de reamenajare a intersecției Calea Mănăștur- str.Câmpului sunt în curs de derulare și se lucrează la realizarea unei benzi carosabile suplimentare pentru efectuarea virajului la dreapta de pe str. Câmpului spre Calea Mănăștur, au anunțat reprezentanții Primăriei.

Șantierul a impus trecerea la reglementarea de circulație de sens giratoriu, ocazie cu care a fost oprită instalația de semaforizare a intersecției. Trecerea de pietoni de pe Calea Mănăștur a fost relocată din zona intersecției și a sensului giratoriu spre centru în apropiere de stațiile de transport în comun, cu aproximativ 50 m și a fost semaforizată. Toate aceste măsuri sunt semnalizate cu indicatoare rutiere și marcaje, pe lângă semnalizarea temporară pe perioada lucrărilor”, au anunțat reprezentanții Primăriei Cluj.

Vezi și: Când va fi gata sensul giratoriu din intersecția unde în 2008 se produceau patru accidente pe săptămână

Girația din Mănăștur a fost cerută de consilierii locali încă din 2008. Atunci, aceștia spuneau că în intersecția respectivă doar un sens giratoriu ar rezolva problemele de trafic – datele de atunci atestau că este vorba despre o intersecție unde se produc cel puțin patru accidente (tamponări) pe săptămână. Mai mult, oficialii de la poliției susțineau modelul aplicat de austrieci, nemți sau olandezi care, atunci când au probleme cu traficul, fac o girație.

Abia anul acesta Primăria a decis, în sfârșit, să amenajeze această girație. Aceast sens giratoriu este gândit să funcționeze în corelare cu cele deja existente în zona Câmpului-Izlazului, dar și cu noua girație care e în șantier pe strada Izlazului – Mehedinți.

Artera Izlazului a intrat și aceasta în șantier și va fi lărgită până în toamnă, în așa fel încât circulația din cartierul Mănăștur să fie fluidizată.

DETALII:

O stradă de aproape un kilometru din cel mai mare cartier al Clujului se reconfigurează anul acesta

DESPRE PROIECTELE PRIMĂRIEI PRIVIND FLUIDIZAREA TRAFICULUI ÎN CLUJ-NAPOCA:

“Revoluția” pentru descongestionarea traficului începe în 2017. Cum a fost la dezbaterea privind majorarea taxelor de parcare în centrul Clujului

by -
0 762
sursa foto: http://itthon.transindex.ro

O petiție a fost depusă în primăvara anului la Primăriei împotriva lui Ionuț Țene, pe atunci funcționar în cadrul Biroului de Învățământ Cultură al Primăriei. Prin aceasta se cerea primarului Emil Boc să verifice activitatea sa publicistică în contextul în care ar deține un site naționalist-extremist – napocanews.ro. În plus, edilului i s-a cerut să oprească orice înscăunare a lui Țene în funcția de conducere a respectivei structuri în care activează, după ce vechiul șef s-a pensionat. Între timp, Primăria a organizat concurs pentru ocuparea postului de conducere al Biroului Învățământ Cultură, concurs la care a participat doar Ionuț Țene și pe care l-a și promovat.

Recent, UDMR și comunitarea evreior din Cluj, dar și alți intelectuali au formulat plângeri împotriva lui Țene și a oficililor Primăriei pentru că au permis ca “o persoană cu vederi extremiste, care a formulat nenumărate jigniri la adresa minorităților naționale, și a făcut apologia Gărzii de Fier și a mareșalului Antonescu, să ocupe postul de conducere al Biroului Învățământ Cultură”. Deputatul UDMR Csoma Botond s-a adresat și Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării pentru a contesta concursul organizat de Primărie.

Peste 100 de intelectuali din Cluj și străinătate s-au adresat Primăriei și au protestat și ei împotriva desemnării lui Țene ca șef al Biroului Învățământ-Cultură. “Domnul Țene este o persoană bine-cunoscută în localitate și în afara ei, fiind directorul editorial al imundei publicații naționalist-extremiste Napoca News. Desemnarea domniei sale în importantul post a ignorat memoriul trimis primarului Emil Boc în ajunul concursului de către membri ai societății civile, care îl avertiza pe edil asupra pericolelor ce pîndesc orașul  dacă acest extremist va fi numit în respectiva poziție. Este deplorabil că un oraș care se pretinde multiculturalist și promovator al valorilor europene, dar este în același timp și localitatea unde a avut loc prima manifestație de ansamblu a studențimii viitoarei Mișcări Legionare, optează pentru identificarea cu valorile maleficei mișcări, adeseori promovate în paginile publicației Napoca News”, atată profesorul Michael Shafir, în numele celor peste 100 de intelectuali.

UDMR a mai depus o plângere și la Agenția Națională a Funcționarilor. Plângerea formulată în cadrul procedurii de contencios administrativ a fost semnată de mai multe organizații precum UDMR Cluj, USR, Comunitatea Evreiască din Cluj, Grupul pentru Dialog Social și organizația Romani Criss.

Deocamdată nici Consiliul nici Agenția nu au formulat un punct de vedere.

După aceste acțiuni, dar și cereri tip adresate primăriei, instituția a convocat Comisia de Disciplină în cazul Țene pentru 14 septembrie.

“Voi duce acolo un pdf de vreo 50 pagini care dovedesc activitatea prolifică a domnului Țene, arhivate din
1. www.ionuttene.ro (acum deactivat)
2. Blogul Noii Drepte (acum deactivat)
3. napocanews.ro (toate articolele șterse în ultimele 2 luni)
4. niște surprize. Noroc! Hajrá! Viel Glück! Bakhtalo! Mazel!”, a promis Istvan Szakats, unul dintre cei care l-au sesizat încă din primăvară pe edilul Emil Boc asupra pericolului reprezentat de numirea lui Ionuț Țene în fruntea Biroului de Învățământ – Cultură al Primăriei. 

Mai există și o petiție pe platforma de-clic.ro împotriva instalării lui Țene în funcția de conducere de la Primărie. Această petiție a întrunit deja peste 2400 de semnături.

Despre demersurile împotriva sa, Țene a spus că sunt politizate. El a mai precizat că nu se consideră o persoană extremistă, că i s-a pus o etichetă care n-are nicio legătură cu realitatea și că site-ul său nu conține decât materiale morale și culturale privind Clujul.

Detalii: Funcționarul cu site controversat conduce Biroul de Învățământ Cultură al Primăriei. UDMR face plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

CITEȘTE ȘI:

Petiție împotriva unui funcționar din primăria lui Boc: “e extremist și vor să-l pună șef la învățământ-cultură”

Boc, reclamat la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

Unul dintre reproșurile aduse lui Țene se leagă de afirmațiile sale din cadrul Marșului lui Avram Iancu din 2016.

“La data de 13.03.2016, cu prilejul Marșului Memorial Avram Iancu, Ioan Vasile Țene, în cadrul unui discurs public, a proferat acuzații false, grave și degradante atât la adresa autorității din care face parte și instituției funcției publice, cât și la adresa societății civile din Cluj-Napoca. Extras din discursul numitului Țene: Este de ajuns să vedem alocațiile bugatare care se dau la anumite asociații culturale în municipiul Cluj-Napoca, și vom vedea foarte clar că majoritatea banilor clujenilor din taxe și impozite ajung la asociațiile ungurești care finanțează extremismul maghiar și autonomia Ținutului Secuiesc. Este foarte grav ce se întâmplă. Autorităție se fac că nu văd”, se arată printre altele în sesizarea semnată de reprezentanți ai societății civile și adresată Primăriei.

sursa: Primaria Cluj

După lucrările pornite în Piața Cipariu prin care se dorește îngustarea trotuarelor pentru a face loc unei benzi dedicate mijloacelor de transport în comun, municipalitatea mai anunță că dorește să reorganizeze circulația în întreg cartierul Gheorgheni.

Viceprimarul Dan Tarcea a anunțat că traficul din cartierul Gherogheni urmează să sufere niște schimbări. Perimetrul afectat va fi între străzile C-tin Brâncuși-B-dul Nicolae Titulescu-Rebreanu și Albac. În principal intenția este de a se institui sensuri unice, mai ales că în această zonă există foarte multe străduțe paralele care permit astfel de măsuri. De asemenea se dorește crearea de locuri de parcare, mai ales că în prezent se parchează oricum pe multe dintre aceste artere și astfel traficul este îngreunat.

Măsurile dorite în Gheorgheni vor fi centralizate și urmează să fie supuse dezbaterii publice în perioada următoare. Despre această dezbatere, viceprimarul Dan Tarcea a spus că va avea loc cel mai probabil la Primărie și că va fi anunțată din timp.

Recent Primăria a pornit lucrări la limita cartierului Gherogheni, în Piața Cipariu, acestea vizând lărgirea carosabilului. Specialiști arhitecți au criticat măsurile deoarece se îngustează zona pietonală și se taie copacii în favoarea traficului.

Detalii:

Noaptea ca hoții! Clujenii supărați că Primăria rade vegetația și trotuarele ca să facă loc pentru mașini

Primăria s-a apărat susținând că lărgirea carosabilului se face pentru a se extinde banda dedicată mijloacelor de transport în comun.

În plus, Viceprimarul Dan Tarcea a spus pentru Actualdecluj.ro că s-au tăiat 7 copaci din Piața Cipariu, dar că la finalul lucrărilor aceștia vor fi replantați plus încă 4 noi arbori.

sursa foto: anti-garaje Facebook

Trei clujeni au demonstrat că municipalitatea pecepe ilegal taxa de ocupare a domeniului public în cazul garajelor și copertinelor dar și că aceasta este stabilită la o valoare mult prea mare, fără niciun fundament legal.

Aceștia au fost somați să plătească Primăriei, în total, peste 6700 lei în 2015,  an în care taxa de ocupare abuzivă avea valoarea de 60 lei/mp/an, iar administrația trebuie să le dea banii înapoi. Anul trecut, prin alte decizii ale instanței s-a demontrat că Primăria percepe ilegal taxă și în cazul locuințelor și spațiilor comerciale.

Cristina Ștefanache, Traian Moldovan și Radu Augustin Moldovan au cerut primăriei în aprilie 2016 revocarea parțială a Hotărârii nr.25/2010 privind aprobarea Regulamentului de închiriere pentru parcările, garajele și copertinele aflate pe domeniul public sau privat (în ceea ce privește existența taxei de ocupare abuzivă a domeniului public) dar și, parțial, a Hotărârilor prin care s-a aprobat cunatumul taxei pentru anii 2014 și 2015.

Articolele din Regulementul Primăriei contestate de clujeni

sursa HCL 25/2010 – Consiliul Local Cluj-Napoca
sursa HCL 494 – aprobare taxe și impozite pe 2015, Primăria Cluj

Primăria a motivat că în caz de neplată a abonamentului pentru garajul amplasat pe domeniul public sau privat până la data de 31 martie a anului în curs, contractul se reziliază, iar proprietarul garajului/copertinei va fi obligat să achite taxa de ocupare abuzivă a domeniului public sau privat sau se va proceda la desfiinţarea garajului sau copertinei cu respectarea dispoziţiilor legale, pe cheltuiala deţinătorului garajului/copertinei şi fără plata de despăgubiri. Dar și că oamenii trebuie să cunoască regulamentul de parcare și să achite abonamentele de parcare la termen.

Astfel, forul local a respins solicitarea, iar cei trei, reprezentați de avocat – Letiția Morar, s-au adresat instanței. Tribunalul le-a dat dreptate în noiembrie 2016, menționând că forul local a fixat ilegal taxa și a dispus restituirea sumelor. Nefiind vorba despre o decizie definitivă, aceasta a fost atacată cu recurs de Primărie. Curtea de Apel a judecat recursul și la finalul lunii mai 2017 a decis definitiv și executoriu că Tribunalul a pronunțat o decizie cu corecta interpretare și aplicare a legii și a dat dreptate oamenilor menționând că Primăria a stabilit ilegal respectiva taxă.

“Taxa astfel instituită nu are însă un atare caracter precum cel prevăzut de prevederile Codului fiscal, fiind o măsură care excede atribuţiilor cu caracter fiscal delegate consiliilor locale cu privire la gestionarea terenurilor din domeniul public sau privat al Municipiului, fiind nu o taxă sau impozit, ci realmente o penalitate, un tarif de despăgubire”, se arată în sentință.

“Legal a reţinut instanţa de fond că din modalitatea de reglementare a situaţiilor în care se datorează taxa de ocupare abuzivă a domeniului public sau privat reiese că, în realitate, aceasta nu reprezintă o sarcină fiscală, ci are natura juridică a unei despăgubiri datorate după rezilierea contractului de închiriere, atât timp cât beneficiarul abonamentului expirat datorează respectiva taxă ca o consecinţă a rezilierii contractului şi pentru a evita a se proceda la desfiinţarea garajului/copertinei. În mod corect s-a reţinut de către prima instanţă care este semnificaţia juridică a inexistenţei titlului pe baza căruia s-a procedat la închiriere. Aşadar, după rezilierea contractului de închiriere, taxa sau tariful de ocupare abuzivă reprezintă în realitate o despăgubire sau o sancţiune pentru ocuparea abuzivă, fără titlu, a terenurilor proprietatea municipiului. Despăgubirea nu poate fi asimilată taxei pe teren ori altor taxe locale, astfel că legal s-a reţinut că aceasta nu poate fi instituită în temeiul unei hotărâri de consiliu local, conform art. 283 din Legea nr. 571/2003. Prin urmare, susţinerea recurenţilor în sensul că actele administrative anulate au fost adoptate legal, în temeiul art. 36 alin. 1 şi 2 lit. c) din Legea nr. 215/2001 este neîntemeiată. Prevederile art. 36 din Legea nr. 215/2001 nu stabilesc printre atribuţiile consiliului local atribuţia de adoptare a unei astfel de despăgubiri”, se mai arată în sentința Curții de Apel.

Astfel, Primăria trebuie să dea banii înapoi celor trei, plus cheltuieli de judecată în primă instanță și la recurs, dar și să-și reconsidere respectiva taxă.

În mandatul trecut, Primăria a inițiat și modificarea regulementului de parcare în așa fel încât în cazul garajelor să se plătească abonamentul nu până în 31 martie ci până la final de octombrie, în așa fel încât să nu fie cazul să se achite taxa de ocupare abuzivă.

Viceprimarul Dan Tarcea a declarat pentru Actualdecluj.ro că specialiștii Primăriei studiază motivarea deciziei instanței și că în funcție de ceea ce s-a dispus în aceasta se va acționa. Adică, dacă taxa de ocupare abuzivă a domeniului public este ilegal stabilită sau prea mare, atunci primăria o va reconsidera.

Cert este că cei trei, în primă fază, își vor primi banii înapot dar și cheltuielile de judecată.

Tot taxa de ocupare abuzivă, însă în cazul locuințelor și spațiilor comerciale, a fost la fel declarată ilegală, au anunțat cei de la Costas, Negru și Asociații.

“Taxa ocupare abuzivăcea mai recentă invenție a Consiliului Local Cluj-Napoca pentru a alimenta bugetul local, a fost desființată de instanțe, într-un litigiu finalizat la Tribunalul Cluj, care reconfirmă nelegalitatea H.C.L. Cluj-Napoca nr. 48/2010 și respectiv nr. 284/2010. În fapt, vom reține că prin H.C.L. Cluj-Napoca nr. 48/2010, a fost reglementat regimul despăgubirilor pentru ocuparea abuzivă a locuințelor și spațiilor cu altă destinație, proprietate a Municipiului Cluj-Napoca și s-a instituit taxa ocupare abuzivă. Cuantumul despăgubirilor a fost stabilit la acel moment drept 2 lei/mp/zi pentru spațiile cu destinația de locuințe, respectiv 8 lei/mp/zi pentru spațiile cu altă destinație. Ulterior, s-a emis și H.C.L. nr. 284/2010, prin care s-au reglementat suplimentar majorări de întârziere de 0,5% pe zi pentru despăgubirile indicate anterior. H.C.L. nr. 48/2010 prin care s-a instituit această taxă ocupare abuzivă a fost anulată de Tribunalul Cluj prin sentința civilă nr. 4508/20.06.2014, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1701/16.02.2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj”, au arătat avocații de la Costaș, Negru & Asociații în octombrie 2016.

Detalii AICI. 

sursa foto: Adrian Pop (Facebook)

În disperarea de a fluidiza traficul din oraș, având în vedere și presiunile constante ale clujenilor, Primăria taie de la pietoni și rade și copacii ca să facă benzilor pentru mașini. Se lucrează cu heirup-ul, noaptea, ca oamenii să fie puși în fața faptului împlinit.

Noile lucrări pornite de primărie pentru descongestionarea traficului din oraș au stârnit revolta clujenilor. De exemplu, șantierul pentru lărgirea carosabilului în Piața Cipariu aflată la limita centru-cartierul Gheorgheni aduce prejudicii serioase pietonilor. Nu doar trotuarul se micește în favoarea benzilor de trafic, ci și Regia Primăriei (Autonomă a Domeniului Public) rade vegetația din zonă, fără nicio compensație, spun arhitecți clujeni. În plus, copacii din Piața Cipariu au fost tăiați noaptea și încărcați în mașină de RADP ca să nu bată la ochi și să revolte oamenii.

În plus, o altă problemă sesizată de anumiți arhitecți clujeni se leagă de faptul că se micesc spațiile pentru pietoni. Chiar unii dintre cei nemulțumiți au mers în zonă și au făcut măsurători.  Ei au cerut chiar stoparea intervențiilor de reducere a circulației pietonale în favoare traficului auto. “În Piața Cipariu este nevoie de o pistă velo (transport pentru bicicliști -n.r.) cum e nevoie pe întreg Blv. N. Titulescu. Asta înseamnă fluidizare adevărată a traficului, nu crearea a încă o porțiune de carosabil care va fi la fel de repede înfundată de autovehicule. În toate orașele dezvoltate fluidizarea traficului înseamnă generarea de alternative nu reducerea lor”, a subliniat arhitectul Alex Ionaș-Sălăgean.

Viceprimarul Dan Tarcea a încercat să-l liniștească menționând că în Piața Cipariu se va crea o bandă suplimentară doar pentru mijloacele de transport în comun, iar trotuarul în zona respectivă va avea minim 5m lățime.

sursa: Alex Ionaș
sursa: Alex Ionaș

Arhitectul îl contrazice cu măsurători pe teren. “Lățimea va fi între 2,1 și 2,3 m exact în curbă și în dreptul trecerii pentru pietoni, unde e nevoie de mai mult spațiu. În același timp marcajul bornelor indică în mod sigur faptul că banda va avea între 3-3,5 m ceea ce din start nu va permite circulația bicicletelor în siguranță (ca pe banda din zona tribunalului), minimul pentru benzile comune bus+velo fiind de 4,2 m, în linie dreaptă, în majoritatea normativelor europene. Fac un apel, cu această ocazie, pentru sistarea intervențiilor de reducere a circulațiilor pietonale în favoarea celor auto fiindcă acest fapt nu va duce decât la descurajarea alternativelor și la creșterea traficului auto, fapt dovedit în toate orașele europene (și nu numai) care de confrunta cu problema traficului”, a spus Ionaș Sălăgean.

Un alt arhitect, Adrian Pop, a atras atenția că și vegetația din aceste zone unde Primăria intervine pentru descongestionarea traficului dispare peste noapte, fiind tăiată și încărcată în mașină de Regia Autonomă a Domeniului Public. Totul se petrece seara-noaptea, în așa fel încât să nu bată la ochi.

Regia Primăriei și-a schimbat CAEN-ul ca să se poată ocupa și de lucrări de proiectare, însă pe partea de străzi se lucrează tot prost – au reclamat specialiști arhitecți. Se pun borduri și se toarnă asfalt, dar nu se creeză alveole, nu se plantează copaci și nu se lucrează cu arhitecți care ar putea aduce un plus de valoare zonelor unde se intervine.

De exemplu, pe strada Fântânele din Grigorescu unde se lucrează la modernizare, oamenii au reclamat că e dezastru pe șantierul RADP și că s-au micit trotuarele foarte mult.

DETALII: Cum sunt modernizate drumurile în Cluj Napoca? Fără trotuare și cu multă mizerie în urmă

Primăria a mai încercat să reducă trotuarele în favoarea unei benzi dedicate mijloacelor de transport în comun și pe B-dul 21 Decembrie 1989, însă, fiind zonă protejată, Comisia de Monumente a dat peste nas Primăriei care a fost nevoită să reconsidere proiectul.

DETALII:

Nou scandal la Cluj. Primăria acuzată că “fură” de la pietoni ca să facă transport public

performantAdministrația, “penalizată” după ce a vrut să ia de la pietoni pentru benzile dedicate transportului public

Viceprimarul Dan Tarcea nu a putut fi contactat pentru a explica de ce Primăria preferă să betoneze Clujul, în loc să ia în calcul pietonii, velo  și verdele și apoi mașinile.  Oficialul spunea acum ceva vreme că, de exemplu, când Primăria a lărgit trotuarele în Piața Unirii, a fost bombardat cu sesizări de la șoferi care l-au acuzat că este nebun că a girat așa ceva.

Zona limitrofă Cluj Arena și-ar putea schimba fața, atât locul de joacă cât și zona unde erau amplasate vechile terenuri de tenis, printr-o colaborarea între primăriei și Județ, cei care dețin zona aflată în prelungirea spațiului de joacă.  Din 2014 s-au purtat discuții ca locul de joacă de lângă stadion să capete un aspect urban și să fie integrat în perisajul complexului parc-stadion și polivalentă. Recent, Primăria a cerut județului terenul de 1800 mp din zona locului de joacă și vrea să amenajeze pe el un patinoar.

Inițial (la începutul mandatului 2016-2020), Primăria a pornit un proiect de patinoar pe lacul Chios, după o ideea a viceprimaurului Anna Horvath. Pentru acest proiect a lucrat Regia Autonomă a Domeniului Public (care are în administrare lacul din parc) și s-a obținut chiar și un aviz de la Comisia de Monumente. Arhitectul Vasile Mitrea spunea că proiectul nu e imposibil, dar că este nevoie de un arhitect talentat și doi arhitecți foarte buni ca el să poată fi făcut în așa fel încât parcul central să nu fie afectat.

RADP a contract o firmă – 4C Project Consulting – care să se ocupe de partea urbanistică a proiectului. Conducerea RADP n-a luat în serios recomandările experților acreditați de Ministerul Culturii, astfel că documentația a fost semnată de un inginer. Mai mult, proiectul propus implica lucrări costisitoare.

Așa că, după discuții în Comisia de Urbanism a Primăriei s-a apelat la vechiile discuții pornite în 2014 privind reamenajarea locului de joacă din zona stadionului, concomitent cu amenajarea patinoarului pe terenul rămasneamenajat și aflat în proprietatea Consiliului Județean.

În 2014, arhitectul județului, Claudiu Salanță vorbea despre posibilitatea organizării unui concurs de soluții pentru reamenajarea zonei ocupată cu locul de joacă și cu fostele terenuri detenis ale județului. Atunci Salanță menționa că actualul spațiu de joacă aflat în proprietatea primăriei necesită parcurgerea unui proces de modernizare iar toată zona ar necesita o mobilare cu pavilioane într-o arhitectură modernă care să adăpostească micii comercianți care în prezent parazitează latura vestică a parcului central.

Acum, Primăria a cerut județului terenul de 1800 mp din prelungirea locului de joacă și dorește să studieze ca pe acesta să fie amenajat un patinoar. Consilierii locali au aprobat deja o hotărâre în acest sens. Urmează ca județul să decidă dacă va da municipalității acest teren. Despre un concurs de soluții pentru reamenajarea întregii zone, la pachet cu patinoarul, primarul Emil Boc nu a mai avansat nicio ipoteză. Oficialul a spus doar că după ce județul va da Primăriei terenul de lângă locul de joacă și pe el se va contura proiectul unui patinoar, instituția va iniția o dezbatere publică pentru a se pune în balanță ambele soluții: patinoar pe Chios și patinoar lângă Cluj Arena.

În momentul construcției stadionului Cluj Arena s-a avansat posibilitatea relocării locului de joacă aflat în proprietatea primăriei, însă după proteste ale societății civile și părinților acesta a rămas pe loc. Specialiștii au criticat prezenta sa, mai ales că locul de joacă nu este nicicum integrat în zonă.

Tot primarul spunea la finalul mandatului trecut că intenționează să facă curățeniei printre comercianții care s-au aciuat în parcul central cu tot felul de tarabe improvizate și să-i mute pe aceștia în prelungirea locului de joacă pentru copii, dacă Consiliul Județean va fi de acord, aceștia fiind proprietarii terenului. Recent, Primăria a pornit un proiect pentru a face chioșcuri modulare pe modelul celor de la Casa de Cultură a Studenților pentru a găzdui comercianții de pe Aleea Stadion. Nu a mai apărut nicio ideea de relocare a lor în zona locului de joacă, spre terenul județului. 

Detalii:

Cum rezolvă primăria comerțul stradal din parc: fără parteneriat cu județul și fără concurs de soluții

Citește mai mult despre promisiunile primarului

E bâlci în parcul central. Primăria promite că va face ordine. Comercianții de porumb, popcorn sau vată de zahăr vor fi mutați

 

Consilierii locali s-au declarat pentru susținerea în 2018 a unui parteneriat cu Televiziunea Română în vederea oraganizării în Cluj-Napoca a selecției naționale din cadrul concursului Eurovision. Parteneriatul care se va încheia ulterior va presupune și o finanțare din bani publici a respectivei gale.

Primarul Emil Boc a explicat că votul este unul de principiu și că suma de bani poate fi alocată numai din bugetul anului 2018.

Clujul va contribui la organizarea evenimentului cu 550.000 lei, echivalentul sumei pe care autoritățile din Craiova au contribuit anul acesta pentru organizare în 2015.

În 2015, competiția națională Eurovision a avut loc la Baia Mare iar autoritățile locale au susținut-o printr-o alocare de 150.000 de euro.

Gala Eurovision urmează să aibă loc în Sala Polivalentă.

Până în prezent, România a reușit performanțe moderste în cadrul concursului muzical.  Doar de două ori locul trei în cei 18 ani de când participă (Luminița Anghel&Sistem în 2005 și Paula Seling și Ovidiu Cernăuțeanu în2010).

 

Despre Eurovision

sursa:Primaria Cluj

 

sursa foto: clujmanifest.ro

Looby pentru demararea studiului de fezabilitate al centurii metropolitane și repararea Drumului Sf Ioan, așa vrea Primăria să se bată anul acesta și anul următor cu traficul de pe cea mai aglomerată șosea de intrare în oraș. Este vorba despre intrarea dinspre comuna Florești unde s-a înregistrat un record național de trafic, peste 74.000 de mașini care au intrat zilnic, după cum au arătat măsurători ale Univestității Tehnice din Cluj-Napoca.

Despre centura metropolitană de 35 de kilometri evaluată la circa 150 de milioane de euro, primarul Emil Boc spune că există finanțare europeană, doar trebuie demarat studiul de fezabilitate de către autoritățile administrației centrale. Între timp, de la Cluj se face lobby în acest sens – prin scrisori la Ministerul Transporturilor și intervenții ale parlamentarilor clujeni.

Centura metropolitană are traseu de la Nodul de autostradă de la A3, pe malul Someșului 8,3 km până la Cora, de acolo este un pasaj suprateran peste DN1 până pe strada Bucium, la capătul liniei de tramvai, de acolo începe Centura de sud a Clujului prin Făget, traversează Calea Turzii, prin spate pe la Iulius Mall, pe la Selgros până în Apahida și se conturează legătura cu centura Vâlcele-Apahida.

Acest drum urmează să rezolve toate problemele de trafic ale Clujului și Floreștiului și chiar, după cum a spus Boc, odată începută, va garanta începerea unui alt proiect prioritar – ducerea tramvaiului în Florești.

Până atunci, Primăria va moderniza Drumul Sf Ioan din Făget pentru ca acesta să fie o alternativă până la demararea proiectului centurii metropolitane. Despre respectivul drum, edilul Emil Boc spune că nu va putea fi făcut ca la carte, pe un proiect de investiții, cu trotuare, piste de biciclete deoarece fâșii din el sunt revendicate.

În schimb, Primăria îl va introduce din 2018 în programul de reparații străzi și va fi plombat și cosmetizat în așa fel încât să nu pună probleme șoferilor, așa cum se întâmplă în prezent. Între timp, administrația locală va încerca să clarifice situația juridică a respectivului drum. Planuri pentru asfaltarea străzii Sf Ioan au existat încă din 2011. Atunci artera de 6,6 kilometri urma să fie modernizată cu 16,3 milioane de lei într-un program al Ministerului Turismului condus de Elene Udrea. Respectivul program nu s-a mai materializat. Primăria a reușit să refacă cu fonduri europene doar Drumul Făgetului care iese în Calea Turzii.

 

Primarul Emil Boc a făcut declarații la emisiunea City Puls – Ora de administrație publică difuzată pe Antena 1 Cluj. 

sursa: Facebook

O vizită în teren a unor lideri din administrație pe amplasamentul unde ar trebui să se edifice spitalul regional de urgență din Cluj a fost prilej pentru primarul din comuna Florești, Horia Șulea, să anunțe, pe Facebook, o serie de proiecte de infrastructură menite să ușureze viața floreștenilor și clujenilor: tuneluri, viaducte, centuri cu patru benzi sau un drum semi pietonal și pentru biciclete între spitalul de urgență și mall-ul din Florești. Internauții au au ținut să ironizeze respectivele “vești extrem de bune pentru infrastructură” – botezate așa de Șulea – avansând chiar ideea că următorul proiect pe care primarul din Florești îl va anunța va fi cel al unui aeroport în comună.

Horea Șulea, oficialul din comuna Florești a anunțat 8 proiecte de infrastructură despre care spune că a agreat cu liderii Clujului – primarul Emil Boc și președintele Consiliului Județean Alin Tișe – să facă lobby și să înceapă studiile de fezabilitate. Portivit lui Șulea, spitalul regional de urgență care se va face în comuna Florești va facilita realizarea lor. Este vorba despre:

1. Tunel de acces la spitalul regional de urgență dinspre Cluj pe DN1 (aspect prevăzut deja în proiectul spitalului)
2. Lărgire DN1 pe tronsoanele Nod N Mănăștur – spitalul regional și Nod Autostradă-Girație Luna de Sus la 3 benzi pe sens.
3. Realizare viaduct peste V Gârbăului cu nod Autostrada Metropolitană Cluj sector N-S, și creare debușeu flux auto zona Bucium (pe lângă Drum de Ocolire Sud care va face joncțiunea cu municipiul în Drumul Sf Ioan).
4. Mici modificări de proiect la Drum Ocolire Sud pt realizarea acestuia pe 4 benzi (chiar o lărgire ulterioară)
5. Realizare Centura Metropolitană Nod Autostradă – Zona Cora pe lunca Someșului cu preluare trafic Florești Sud in girații zona Baraj și zona str. Someșului.
6. Realizare drum preponderent pietonal plus biciclete spital regional-Vivo
7. Prelungire Drum Ocolire Sud până la Nod Autostradă cu punct preluare trafic Florești Sud în zona Eroilor ANL

Despre anunțul postat de primar pe Facebook cu indicativul “vești extrem de bune pentru infrastructură”, internauții s-au arătat sceptici. Unii au remarcat că pe pagina primarului unde apar aceste proiecte sunt doar comentarii favorabile, de felicitare. Singurul internaut care a remarcat că se vorbește de tuneluri și studii de fezabilitate în condițiile în care administrația din Florești nu este în stare să uniformizeze intrările de pe drumurile secundare pe Drumul Național, iar cei care circlă se lovest de rigole și trotuare, a fost invitat de Șulea să nu se mai lovească de trotuare, “ridicați-vă în 2 picioare și călcați pe trotuare. Sănătate multă!”.

În schimb, pe grupul de Facebook, Trăiesc în Florești cu peste 11 de membri, proiectele de drumuri anunțate de Șulea sunt trecute la domeniul vise și filme, posibile doar cu “poarta stelară”. Aceasta în condițiile în care administrația din Florești nu a reușit să facă nici măcar centura cu ieșire pe Valea Gârbăului care ar trebui să degreveze drumul național de trafic. Vorbim de o rută unde, potrivit măsurătorilor făcute de Univesitatea Tehnică Cluj-Napoca, s-a înregistrat un record de trafic național – peste 74.000 de mașini care au intrat zilnic în Cluj, dinspre Florești. Alți membri ai grupului au ironizat anunțul și s-au arătat convinși că respectivele proiecte de drumuri vor confuza locuitorii din Florești (cea mai mare comună din România) care se vor rătăci până să ajungă în Cluj-Napoca cu atâtea viaducte, tuneluri, sensuri giratorii, autostrăzi metropolitate și poste de biciclete. În plus, oamenii au aticipat că urmtătorul proiect pe care Șulea îl va anunța va fi un aeroport care se va face în comună, aceasta, spun internauți, în condițiile în care promisiunile neonorate nu constituie o problemă pentru oficialul din Florești.
Vizită de amplasament din comuna Florești – Spital Regional de Urgență Cluj – sursa Facebook

Primarul din Florești a mers și mai departe încât a avansat și un termen de finalizare pentru Spitalul Regional de Urgență din Cluj despre care spune că va fi gata înaintea celor din Iași și Craiova, undeva în 2020. Aceasta în condițiile în care proiectul celor trei spitale regionale prinse în strategia Ministerului Sănătății stagnează de ani de zile și doar luna aceasta Ministerul a contractat firme de consultanță, a programat vizite în teren și a făcut un calendar pentru obținerea de bani europeni pentru realizarea acestor spitale.

De exemplu, administrația locală din Iași susține – potrivit mediei locale – că proiectul de acolo este cel mai avansat și că respectivul obiectiv ar puteqa fi gata în 2022. Potrivit schiței de calendar anunțate de Ministerul Sănătății, până la finalul lui 2017 urmează să se finalizeze soluția tehnică, în primul trimestru al lui 2018 ar trebui depusă documentația la Comisia Europeană pentru finanțare. După aprobarea finanțării, lucările vor demara, etapă care ar putea avea loc în primul trimestru a lui 2019. Astfel, cele trei spitale din România (Cluj, Iași și Craiova) ar putea fi gata în 2022.

 

Peste 2,2 milioane de euro sunt necesari pentru reabilitarea Turnului Pompierilor din Cluj-Napoca, obiectiv care stă închis cu lacăt de ani de zile și pe care Primăria s-a decis să-l integreze în oraș printr-un concurs de soluții adjudecat Biroului de Arhitectură mult premiat pentru reabilitarea Palatului Cultural din Blaj. Ca Turnul să primească o nouă față sunt necesari doi ani pentru realizarea efectivă a lucrărilor de revitalizare. Până atunici, Primăria mai urmează să organzeze și să finalizeze licitația pentru execuția lucrărilor, după ce va primi și proiectul de execuție, potrivit contractului, toamna aceasta.

Administrația locală a bifat săptămâna aceasta o altă etapă importantă pentru reintegrarea Turnului Pompierilor de pe strada Tipografiei în viața orașului. După ce anul acesta Primăria a făcut concurs de soluții și a adjudecat în urma lui contractul de proiectare pentru reabilitarea sa Biroului de Arhitectură Vlad Rusu, consilierii locali au aprobat la ședința ordinară din luna iulie indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea obiectivului.

Investiția a fost evaluată de proiectanți la peste 10,2  milioane lei fără TVA, din care construcțiile și montajul presupun peste 7,4 milioane lei, fără TVA. Construcțiile implică restaurarea segmentelor patrimoniale ale imobilului în conformitate cu normele pentru monumente istorice, realizarea unui ascensor, a scării, a celor două niveluri panoramice, plus a spațiilor de expunere permanente și temporare.

Ca termen de realizarea lucrărilor de reabilitare s-a prevăzut o perioadă de doi ani de zile. Acesta curge din momentul în care Primăria are semnat contractul pentru execuția acestor lucrări. Ca să ajungă acolo, municipalitatea trebuie să lanseze și să finalizeze o licitație cu acest scop. Ca să lanseze licitația trebuie mai întâi să primească proiectul pentru execuție. Contractul de proiectare cu Biroului de Arhitectură Vlad Rusu are ca termen în acest sens om perioadă de 6 luni care curg din martie anul aceasta, ceea ce înseamnă că în toamna lui 2017 ar trebui să primească proiectul, după care poate lansa licitația de execuție. 

După cum au spus reprezentanții Primăriei, un termen optimist ar fi 2020 pentru inaugurarea Turnului Pompierilor cu primul selfie cu Clujul. Trebuie amintit că revitalizarea obiectivului implică eliminarea întregii structuri de beton, crearea unei noi “coloane vertebrale” – un “miez” translucid, care lasă vizibile vârstele turnului, instalarea unui lift care face mult mai accesibil punctul de belvedere din vârf, iar sus la ultimul nivel se va instala “oglinda”, care îi va reflecta pe vizitatori, dar şi pe trecătorii de jos, din stradă. Adicăse va crea un loc de unde poți să-ți faci selfie cu orașul Cluj.

De asemenea, intervențiile la Turn implică și pietonalizarea străzii Tipografiei. Modernizarea străzii a fost estimată la peste 1,1 milioane lei. Pentru execuția lucrărilor termenul a fost estimat la 9 luni de zile. Consilierii locali au aprobat și indicatorii tehnico-economici pentru realizarea lucrărilor de modernizare.

sursa: primăriaclujnapoca.ro

VEZI ȘI:

 

FOTO Au decis cum va arăta Turnul Pompierilor din Cluj: montează oglindă gigantică în acoperiș, să vezi din stradă

Primul concurs după aproape 7 ani de la cel pentru Casa Muzicii. Cum au răspuns arhitecții la provocare

S-a lansat concursul pentru Turnul Pompierilor. Care sunt cerinţele, care sunt termenele şi cine sunt “judecătorii”

S-a ales propunerea câștigătoare pentru porțile orașului. Cum ar putea saluta Cluj-Napoca

FOTO/VIDEO Cum poate fi scrisă povestea Clujului eclectic din Turnul Pompierilor

Povești cu pești? Nicio soluție până acum pentru Turnul Pompierilor, sub lacăt de zeci de ani. Placa pe care Primăria o pune de 4 aniPas înainte – pe hârtie – pentru ruina Turnului Pompierilor

Un interviu despre proiectul câştigător şi paşii următori, dar şi despre necesitatea concursurilor, despre Oraş şi oamenii săi:

Arhitectul premiat de arhitecți, despre oraș și oameni: “Ne plimbăm prin lume, vedem, observăm, ne place şi când ne întoarcem aici uităm totul şi ne întoarcem la aceleaşi vechi obiceiuri”