Tags Posts tagged with "sediu BT"

sediu BT

by -
1 1637

A doua cea mai mare bancă din țară, care are sediu la Cluj, vrea un sediu nou în oraș, în zona Căii Dorobanților: un ansamblu de 20.000 metri pătrați, cu parcări în trei niveluri de subsol – BT Building. Proiectanții Băncii Transilvania au venit marți în ședința Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU) cu un Plan Urbanistic de Detaliu necesar realizării unui imobil de birouri și sedii administrative pe terenul de pe Calea Dorobanților nr 30-36 – str Traian Moșoiu 35. În ședința publică au venit și vecinii nemulțumiți de noul proiect ce ar urma să se ridice în zona locuințelor lor, iar unii dintre arhitecții din comisie au indicat o serie de aspecte care ar trebui corectate. Primarul a susținut propunerea băncii, concluzionând că se respectă reglementările, deși s-a optat pentru indicii maxim admiși. La rândul lor, proiectanții beneficiarului au încercat să arate că proiectul respectă regulamentele și aduce și servicii pentru oraș, deși vecinii au plecat la fel de îngrijorați privind viitorul zonei în care locuiesc. CTATU a avizat proiectul, cu specificația primarului Emil Boc că nu se poate lua după “dictatura minorității”, adică după părerea arhitectului Adrian Iancu.

 

Arhitectul Răzvan Puchici, cel care a susținut proiectul BT, a ținut să înceapă prezentarea cu câteva asigurări, privind “responsabilitățile resimțite” la conturarea proiectului: față de oraș (respectarea reglementărilor Planului Urbanistic General), față de beneficiar și necesitățile sale, dar și față de vecinătăți. Acesta a precizat că s-au respectat reglementările urbanistice – Procent de Ocupare a Terenului de 60% și Coeficient de Utilizare a Terenului 2,2 – și că s-au făcut chiar și unele modificări, ținând cont de îngrijorările vecinilor. „Un head office de bancă nu funcționează în clădiri independente”, a precizat proiectantul. “Adică dacă beneficiarul e o bancă, el poate face altceva decât prevede regulamentul, pentru că așa se face un sediu de bancă”, a intervenit arhitectul Mihai Racu, membru nou în CTATU, care a susținut că la această formă și dimensiune a parcelei sunt necesare clădiri independente. Fostul arhitect șef Adrian Iancu a expus la rândul său mai multe critici, generând chiar un nou conflict în declarații cu primarul Emil Boc, pe parcursul discutării proiectului. „E o compoziție urbană sub orice critică, necesită corpuri independente, asta ar crește calitatea proiectului. M-aș duce pe corpuri independente, eventual cu pasarele de legătură. Problema mare pe parcelă e accesul auto, chiar dacă se fac locuri de parcare suficiente, acolo va fi o mare vânzoleală. Ar trebui chiar să aveți mult mai multe locuri de parcare, ca să vă încadrați în categoria clădire de clasa A”, a spus Iancu. Proiectanții BT au subliniat că se asigură peste 260 de locuri de parcare, deși necesarul strict ar fi de 210. 

 

20170314_160934_800x450 - Copy

 

 

Ar fi vorba de un ansamblu cu o suprafață de 20.000 mp suprateran. „O clădire de o asemenea lungime va fi covârșitoare la nivelul orașului. Mă așteptam din partea unei instituții care reprezintă Clujul să impună temă de proiect sau ca elaboratorii să aducă o propunere care să ne cucerească, ceva ce să fie și pentru comunitate, ceva cu acces; nu văd un spațiu public, o piațetă interioară. Nu aveți o funcțiune care să fie publică”, a continuat Iancu. “Sunt trei atriumuri, dintre care primul e cu acces public, sunt prevăzute un restaurant, un amfiteatru, un loc unde se pot ține expoziții”, a răspuns reprezentantul beneficiarului.

Câțiva vecini au venit reprezentați de avocat. „Clienții simt problemele de trafic din zonă în viața de zi cu zi. Până la a se construi imobile cu 260 de parcări, pe str Dorobanților se parchează dublu – și pe trotuare. Pe Traian Moșoiu situația e la fel de sufocată, ieșirea spre T. Moșoiu e îngustă. E suficient să ne uităm pe planșe – la amprenta la sol a clădirilor învecinate și a acestui proiect – suntem departe de orice fel de reguli care să îi respecte pe proprietarii din jur. De la ora 11 spre prânz până seara se ia soarele vecininilor. Ce propuneți dvs face dificil traficul, viața, accesul luminii”, a spus avocatul.

Arnold Macalik, arhitect – consultant, a precizat că s-a realizat și un studiu de însorire. „Toate spațiile băncii sunt deschise spre interior, fațadele din sticlă se uită spre interior. Strada are o suită de clădiri foarte ample. La nivel pietonal, noua clădire ar fi undeva în spate. Nu a venit nimeni să deranjeze vecini sau să facă ceva ce nu permite regulamentul zonei”, a răspuns și arhitectul Răzvan Puchici.

La o întrebare privind avizul de la Comisia de Monumente, arhitectul Adrian Iancu a mai avut o intervenție, pentru a sublinia o eventuală incompatibilitate: arhitectul Macalik, prezentat drept consultant la proiect, e și membru în Comisia de Monumente. Primarul Emil Boc a intervenit însă salvator. „Aceată comisie nu e a cuiva împotriva cuiva, e o comisie tehnică, dacă cineva are probleme de compatibilitate să sesizeze la forurile abilitate, să nu se transforme discuția de aici în una de rivalități personale”, a spus Boc.

La întrebarea lui Nicolae Burnete, membru CTATU, s-a stabilit și că nu a fost realizat un studiu de trafic pentru acest proiect. „Acesta este un PUD, e un ușor abuz să ne cereți studiu de trafic, e un proiect pe un lot”, a spus Puchic. Acesta a admis totuși că, date fiind amploarea clădirii și impactul, un astfel de studiu poate fi luat în considerare. Iancu a ținut să sublinieze că legislația prevede ca în cazul parcelelor cu adâncime mai mare de 50 metri, în partea posterioară corpurile de clădire să fie independente, în regim deschis. „Ideea a fost de a asigura spre vecini un țesut liber, ceea ce se și întâmplă. Amprenta mare la sol nu e o scăpare, am făcut-o așa tocmai ca să nu fim agresivi. Avem funcțiuni atractoare, orașul acesta necesită saloane urbane, mereu simțim lipsa unora astfel de spații. Avem 200 locuri în amfiteatru, în ansamblu. Se discută și despre o grădiniță”, a mai precizat Macalik. “Trebuie să fie o clădire atractoare, nu acaparatoare”, a subliniat și arhitectul Voicu Bozac. Colegul său de comisie Romulus Zamfir a atras atenția asupra dimensiunii care ar fi una de „mastodont”, în comparație cu unele case mici din jur. Primarul Emil Boc a fost cel care a intervenit din nou. „E centrul Clujului, proiectantul PUG a prevăzut o astfel de dezvoltare, cu respectarea indicatorilor și a legii, deisgur”, a spus Boc.

Proiectul merge pe maximul normelor în vigoare în ceea ce privește indicatorii de ocupare a terenului: POT 60% și CUT 2,2. Clădirile au patru etaje (din care şi două niveluri retrase, potrivit prezentării). „Ceea ce s-a depus nu e un simplu PUD, avem jumătate de an de când studiem chestia asta. Să ne uităm atent la ce s-a depus”, a mai spus Puchici. Primarul a cerut concluzia comisiei. “Concluzia majorității e că proiectul respectă indicatorii urbanistici, chiar dacă spre nivelul maximal, are documentații cerute, există studiu de însorire preliminar care trebuie avizat de instituții, ISU va trebui să avizeze ce e de compentența sa. Din punct de vedere legal lipsește vreo piesă tehnică?”, a vrut să afle primarul. Deci nu contează ce am citit acolo, cât construiesc în adâncime?”, a intervenit fostul arhitect șef Iancu, susținut de încă doi colegi arhitecți pe această temă. „Asta ca să știm, ca pe viitor să nu mai comentăm”, a plusat Iancu. „Conduc această şedinţă, vă rog să vă supuneţi regulilor. Noi vă ascultăm pe fiecare. Comisia își formează o imagine, am înțeles punctele de vedere exprimate: din 12, trei sunt pe ideea dvs. Trebuie totuși să ținem cont de majoritate, cu tot respectul profesional; altfel ar însemna că dictatura minorității impune regula. Avem aceste puncte de vedere, trebuie să facem un pas mai departe”, a spus Boc. După mai bine de o oră jumătate de discuții, concluzia a fost că arhitectul șef, Daniel Pop, va urma să își formuleze un punct de vedere, ținând cont de punctele de vedere exprimate și de faptul că majoritatea colegilor de comisie nu au mai exprimat obiecții. Votul decisiv aparține, ca în cazul tuturor proiectelor, Consiliului Local, după ce se obţin avizele necesare de la celelalte insituţii abilitate.

Vezi şi

VIDEO Prima ședință de urbanism în haine noi