Tags Posts tagged with "ilinca"

ilinca

Artiştii care vor reprezenta România la Eurovision, Ilinca şi Alex Florea, au plecat de luni, 1 mai, la Kiev, în Ucraina, ţară organizatoare a competiţiei.

Ilinca Băcilă e clujeancă și studiază muzica de la vârsta de 7 ani, participând la numeroase festivaluri. La 14 ani a concurat la X factor, ca membră a unei trupe de patru fete, ajungând până în galele live. La 16 ani participă la Vocea României și ajunge până în semifinale. Acum, ea a câștigat Eurovisionul românesc. A mai colaborat cu multe instituţii de cultură din ţară, cum sunt Opera Națională din Cluj, Filarmonica din Iași sau Teatrul Dramatic din Brașov.

Şefa delegaţiei ţării noastre, Iuliana Marciuc, a spus, într-o conferinţă de presă, că marți, 2 mai, reprezentanţii noştri vor participa la prima repetiţie şi vor vedea cum arată scena, relatează radiocluj.ro.

“Suntem în top 10. Piesa este primită bine şi asta ne-a bucurat. Mai rămâne să vedem şi cum va fi show-ul, care este realizat de ei, e o producţie EBU. Sigur, cu câteva sfaturi de la noi. Vom vedea cum au realizat grafica şi cum au pus în scenă această piesă. Important e să fim cu toţii veseli, şi optimişti, şi tineri, aşa cum sunt cei care ne reprezintă anul acesta”, a spus ea.

Potrivit reporterului RRA Florentina Varga, ediţia de anul acesta a concursului Eurovision se desfăşoară între 9 şi 13 mai la Kiev.

Vor fi două semifinale, pe 9 şi 11 mai, iar finala – pe 13 mai. Artiştii români vor concura în a doua semifinală, alături de cântăreţi din 42 de ţări.