Tags Posts tagged with "drdp cluj"

drdp cluj

Una dintre cele mai bănoase instituții deconcentrate din județul Cluj este Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP), filială subordonată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR). Eugen Cecan reușește de ani de zile să se mențină la conducerea acestei Direcții – inițial cu sprijin de la PNL, iar ulterior și cu sprijin de la Guvernul Ponta. Tehnocrații n-au găsit nici ei de cuviință să-l schimbe din funcție, însă, de data acesta nu prea mai are cale de scăpare. Sursele Actualdecluj.ro au informat că organigrama DRDP va fi modificată, în următoarele zile, iar Cecan va fi tras pe linie moartă. Interesant e că, recent, la un post local de radio (Realitatea FM), el a ținut să spună că nu ar mai avea nicio legătură cu PNL-ul. Surse din PSD arată că Cecan ar fi făcut demersuri pentru a fi acceptat în tabăra social-democraților, în speranța că va fi menținut la șefia DRDP. El nu a putut fi, însă, contactat pentru a confirma acest lucru. Cert este, că în noua organigramă a DRDP, postul său nu mai există. Altfel spus, Cecan o să fie îndepărtat de la conducerea acestei Direcții, exact după formula în care, în 2012, reușea să-i ia locul lui Ion Pantelimon, omul de casă al lui Emil Boc.

Cum a ajuns Cecan la DRDP 

Dintotdeuna au existat speculații despre modul în care sunt dijmuite contractele de lucrări la drumuri, însă, DNA nu prea caută suspecți în zona aceasta. Cert este, că la nivel de partide, postul de la conducerea acestei Direcții a fost mereu considerat o adevărată miză. Eugen Cecan a preluat DRDP Cluj, în 2007, la recomandarea liberalilor. Pe atunci, în fruntea Guvernului se afla Călin Popescu Tăriceanu. În 2009, când în fruntea Guvernului se afla Emil Boc, locul lui Cecan a fost luat de Ion Pantelimon, unul dintre acoliții PDL-ului de atunci. Boc l-a vrut pe Pantelimon la DRDP, iar omul a rămas în istorie de a fi gestionat cel mai costisitor contract de lucrări, al celebrei centuri de diamant Vâlcele – Apahida. De la 45 de milioane de euro, cât erau estimate lucrările, s-a ajuns la costuri de peste 160 de milioane de euro. În prezent, Pantelimon conduce Regia de Administrare a Doemniului Public (RADP), care se află sub autoritata Primăriei lui Emil Boc.

În 2012, când USL-ul (PNL+PSD) a intrat la Guvernare, Eugen Cecan și-a revendicat locul la șefia DRDP Cluj. Liberalul Marius Nicoară a inisistat ca Cecan să fie impus din nou la conducere, iar acest lucru s-a și întâmplat. S-a modificat și atunci organigrama, iar postul lui Pantelimon a fost desființat. Cecan a revenit în funcție, iar de atunci nu a mai fost clintit din scaun. O dată cu aprobarea noii organigrame, locul lui Cecan ar putea fi luat de Marius Cătăniciu, inginer în cadrul instituției.

Potrivit surselor Actual de Cluj, ar urma să fie schimbați și alți șefi de instituții deconcentrate, în perioada următoare.

 

by -
0 372

Șeful Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Cluj s-a aflat în stare de incompatibilitate timp de mai bine de un an, arată Agenția Națională de Integritate.

Eugen Cecan a ocupat în același timp și funcția de șef la DRDP, și cea de consilier județean, între 29 ianuarie 2013 și 28 mai 2014, funcții incompatibile una cu cealaltă, arată azi ANI. “S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 29 ianuarie 2013 — 28 mai 2014, întrucât a deținut, simultan cu funcția de Consilier județean, și funcția de Director al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Cluj, încălcând, astfel, prevederile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003”, arată ANI.

Cecan spune că n-a fost incompatibil, chiar dacă a ocupat, într-adevăr, ambele posturi în același timp. “Eu consider că nu am fost incompatibil, atât timp cât DRDP Cluj nu are personalitate juridică ci e doar un punct de lucru; eu le-am transmis un punct de vedere în care le-am spus că nu sunt de acord, în rest se ocupă avocatul. Instanța va decide, așa e cel mai corect”, a spus Cecan pentru actualdecluj.ro.

Numele directorului DRDP Cluj Eugen Cecan apare și în dosarul în care a fost arestat fostul președinte al Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu. Procurorii susțin că Cecan ar fi cerut omului de afaceri care deține firma de asfaltări Diferit SA o sumă de 10.000 de euro sau echivalent în lei, în regim de urgență, pentru Uioreanu. Citește aici amănunte

by -
0 243

Descinderi de amploare în această dimineață la sediul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Cluj: procurorii anticorupție au sigilat birourile tuturor șefilor de servicii.

Au fost sigilate birourile șefilor serviciilor de mecanizare și achiziții, dar și biroul directorului general Eugen Cecan. În ce privește șeful serviciului de mecanizare Virgil Hanganu și directorul general Eugen Cecan, procurorii DNA au descins și la domiciliile acestora, unde au făcut percheziții.

Eugen Cecan a fost contactat de actualdecluj.ro, care a confirmat că procurorii DNA au venit în instituție să cerceteze anumite documente. “Nu pot să vă spun despre ce acte e vorba pentru că e acțiunea lor, oamenii își fac treaba. Nu a fost dus nimeni la audieri, noi suntem deschiși și cooperanți dar mai mult nu vă pot spune”, a spus el pentru actualdecluj.ro. El a negat că birourile ar fi sigilate în acest moment și susține că subordonații săi își fac treaba în continuare.

DNA a anunțat în urmă cu puțin timp, într-un comunicat de presă, că procurorii fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2008 – 2014. “În cursul zilei de 12 decembrie 2014, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 30 locații situate în mun. București și județele: Ilfov, Suceava, Iași, Cluj, Dolj și Brașov din care 6 sunt instituții publice, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice”, arată DNA.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Perchezițiile de azi vin după ce în urmă cu doar câteva zile procurorii DNA au descins și la Depoul CFR Cluj, unde unul dintre șefi era acuzat de luare de mită; ieri acesta a fost reținut și e propus azi pentru arestare preventivă. Vezi aici detalii

Numele directorului DRDP Cluj Eugen Cecan apare și în dosarul în care a fost arestat fostul președinte al Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu. Procurorii susțin că Cecan ar fi cerut omului de afaceri care deține firma de asfaltări Diferit SA o sumă de 10.000 de euro sau echivalent în lei, în regim de urgență, pentru Uioreanu. Citește aici amănunte

Revenim cu amănunte

by -
1 423
sursa foto: pagina de Facebook Ioan Morocazan

 

Echipa care a mai lucrat în 2007-2008 în fruntea Regiei Autonome a Domeniului Public va conduce , din nou structura, începând cu luna aceasta. În urma concursul de recrutare și selecție a directorilor au fost calificați Ion Pantelimon – director general, Ioan Morocăzan – director tehnic și Bumb Zoița Olimpia – director economic.

Selecția s-a derulat din 1 până în 17 iulie. Morocăzan și Bumb sunt oamenii de încredere a lui Pantelimon, acesta lucrând cu ei și în trecut, atât la Direcția Regională de Drumuri, cât și în fostul mandat la RADP. fiecare din cei candidați sectați au dat concursuri individuale pentru fiecare post.

Pantelimon a lucrat timp de aproximativ un an în cadrul RADP, în subordinea lui Ioan Morocăzan cel care a condus până acum regia. El a ocupat poziția de șef la secția drumuri a regiei. Morocăzan a declarat pentru actualdecluj.ro că a început să lucreze în subordinea lui Pantelimon încă din 2005-2006, fiind angajat inginer la mecanizare la regionala de drumuri și poduri. “Am făcut și pe șoferul și mă bucur că am demonstrat că pot prin faptul că am condus regia primăriei. Nu m-am gîndit niciodată că sunt șeful lui Pantelimon. Faptul că el a acceptat să lucreze din nou la noi, a fost un câștig real pentru regie și angajați”, a spus Morocăzan.

Între 2007-2008, cei trei au mai condus RADP-ul, de pe aceleași poziții pe care s-au calificat în prezent. Pantelimon a fost între 2009-2012, director al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Cluj. Zoița Bunb a lucrat în această perioadă cu el ca director economic. Morocăzan a rămas să conducă regia primăriei. Înainte să se întoarcă la RADP, în 2013, Pantelimon a mai lucrat timp de aproximativ un an ca director adjunct în cadrul Societății de Construcții NApoca. La  direcția de drumuri s-a ocupat de centura controversată de Est a Clujului, iar la Napoca de proiectul centrului de deșeuri.

RADP nu are o situația foarte roz și are pierderi și datorii, însă recent a prezentat forului local un plan de redresare care presupune preluarea portofoliului de lucrări de modernizare și reparații străzi, deținut în prezent de consorțiul Diferi-Kiat. De altfel, regia domeniului public are și în prezent contracte cu cele două societăți, dar și cu furnizorii de utilități – E. On Gaz, Regia de Termoficare sau Compania de Apă Someș pentru care lucrează pe partea de refaceri ale carosabilului, la intervențiile acestora.