Tags Posts tagged with "Brand românesc"

Brand românesc

Farmec, cel mai important producător român de cosmetice, este singura companie prezentă cu 2 branduri în primele 5 poziţii ale Topului “100 cele mai puternice branduri românești”, realizat de Revista BIZ şi Unlock Market Research. În Topul prezentat în cadrul evenimentului BrandRo, Gerovital s-a clasat anul acesta pe locul doi, iar Farmec deţine poziţia a patra.
Studiul măsoară puterea mărcilor româneşti în baza a trei indicatori: importanţa mărcii, gradul de utilizare şi notorietatea sa. Cercetarea a fost realizată pe un eşantion reprezentativ la nivel de repartiţie teritorială şi împărţire pe sex, format din 1.000 de respondenţi, cu o vârstă cuprinsă între 18 şi 55 de ani.
„Prezenţa constantă a brandurilor Farmec în Top “100 cele mai puternice branduri românești” este cea mai concludentă dovadă a valorii şi forţei întregului portofoliu multibrand al Farmec, care se conturează tot mai puternic, de la an la an. Suntem prezenţi în acest clasament în total cu 5 branduri, dintre care cele mai bune poziţii sunt obţinute de Gerovital şi Farmec. 2017 a fost un an important pentru ambele branduri. Astfel, Gerovital a aniversat 50 de ani de tradiţie şi inovaţie pe piaţa locală, a fost dezvoltat spre segmentul premium prin lansarea Gerovital H3 Derma+ Premium Care şi s-a bucurat de o extindere fulminantă a reţelei de magazine de brand. Farmec a fost, de asemenea, dezvoltat cu noi linii de produse şi a beneficiat de un rebranding al gamei. Sunt rezultate cu care ne mândrim şi care deschid seria realizărilor de succes ce vor avea loc în perioada următoare”, a declarat Ioana Borza, Director Marketing Farmec.
Farmec devine cel mai bine clasat producător de cosmetice din acest top, menţinându-se pentru al doilea an consecutiv cu două branduri în top 5 al clasamentului celor mai puternice branduri românești.
Deţinerea locului doi în topul celor mai puternice branduri româneşti este o nouă distincţie importantă pentru Gerovital, care în acest an a fost declarat Superbrand 2017, evidenţiindu-se faţă de alte peste 1.200 de branduri analizate prin calitate, încredere şi diferenţiere pe piaţă. De asemenea, brandul a obţinut titlul de “Produsul Anului 2017”, la categoria “Îngrijirea feței” pentru trei dintre cele mai recente produse antirid din gama Gerovital H3 Evolution.
Lista performanţelor Gerovital din acest an este continuată de lansarea mai multor game noi şi relansarea altor linii consacrate şi apreciate de români. Printre acestea se numără gamele Gerovital H3 Derma+ Premium Care, Gerovital Stop Acnee, Gerovital Geluri de duş, Gerovital Plant Deodorante.
La nivel naţional, Gerovital a fost declarat lider de piaţă pe segmentul produselor de îngrijire a tenului, cu o cotă de piaţă valorică de 23.3%* şi pe cel al tratamentelor cosmetice pentru păr, cu o cotă de piață valorică de 25,9%**. Mai mult decât atât, soluţiile pentru îngrijirea tenului din gamele Gerovital sunt cele mai vândute produse din întreg portofoliul companiei clujene.

Despre Farmec S.A. Cluj-Napoca

Farmec S.A. Cluj-Napoca – cel mai mare producător român de cosmetice – este un brand emblemă pentru România. Portofoliul companiei impresionează o lume întreagă prin produse moderne, concepute în laboratoare performante. Compania are certificare internaţională GMP și comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 țări.

În 2017, Farmec marchează 50 de ani de la prima industrializare a cremei cosmetice Gerovital. În ultimii ani, brandul Gerovital a deţinut în mod constant primele locuri în topuri importante, aducând în palmaresul companiei numeroase premii şi distincţii.

La finalul lunii august 2017, reţeaua de spaţii comerciale deţinute de Farmec este formată din 8 magazine Farmec, amplasate la Cluj-Napoca, Arad, Brașov, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara şi 11 magazine Gerovital ce se găsesc la București (3 magazine), Constanța, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Ploiești, Suceava, Iași și Piatra Neamț.
Pentru a fi la curent cu noutăţi legate de brandurile din portofoliul Farmec, sfaturi utile din partea specialiştilor, surprize şi concursuri, puteţi urmări conturile de social media:

Twitter: https://twitter.com/farmec

Facebook: facebook.com/farmec.romania

Site şi magazin online: www.farmec.ro

* – “Calcul realizat pe baza datelor Nielsen din serviciul de retail audit realizat pentru categoriile produselor pentru îngrijirea feţei, segmentul CARE pe piaţa din România, valoare vânzări pentru ultimele 12 luni (perioade cumulate Ianuarie- Decembrie 2016). Copyright © 2017, The Nielsen Company.”
** – “Calcul realizat pe baza datelor Nielsen din serviciul de retail audit realizat pentru tratamente cosmetice de păr pe piaţa din România, valoare vânzări pentru ultimele 12 luni (perioade cumulate Ianuarie – Decembrie 2016). Copyright © 2017, The Nielsen Company.”

 

Farmec, cel mai important producător român de cosmetice, a înregistrat în primul semestru al anului 2017 o cifră de afaceri de 105,5 milioane lei, ceea ce înseamnă o creștere cu 9% față de aceeaşi perioadă din 2016.
„Cu o tradiţie de 128 ani pe piaţa românească, ne-am asigurat că ne vom menţine în topul celor mai puternice companii cu capital 100% românesc. Rezultatele obţinute în prima jumătate a acestui an ne oferă toată încrederea că vom reuşi să ne atingem obiectivul setat la începutul anului, acela de creştere a cifrei de afaceri cu peste 10%. Este un succes pe care îl datorăm în primul rând iubitorilor brandurilor noastre: Gerovital, Aslavital, Farmec, Doina, Nufăr şi Triumf, dar şi strategiei de extindere a reţelei magazinelor de brand. Şi în perioada următoare, vom avea grijă să acordăm aceeaşi atenţie dorinţelor consumatorilor noştri şi să continuăm să avem o strategie de business coerentă şi relevantă”, a transmis Mircea Turdean, Director General Farmec.

Cifra de afaceri din acest an a fost susţinută de extinderea semnificativă a reţelei de magazine Farmec şi Gerovital, care în prezent numără 19 magazine de brand, deschise atât în marile centre comerciale, cât și în zonele cheie ale orașelor. De la începutul anului, au fost inaugurate 8 magazine de brand, urmând ca cel puţin alte 2 spaţii să fie deschise până la finele acestui an. Datorită politicii de extindere, în primele 6 luni ale anului 2017, rețeaua de magazine proprii a companiei Farmec a atins vânzări de 1 milion de euro.
Creşterea din prima parte a anului 2017 vizează şi vânzările din magazinul online www.farmec.ro, care s-au menţinut pe un trend puternic ascendent, înregistrând în prima jumătate a anului 2017 o creştere cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.  Un alt factor care a contribuit la creşterea cifrei de afaceri este acoperirea reţelei de distribuţie, o resursă valoroasă în toate operaţiunile derulate de Farmec în cele 10 puncte de lucru la nivel național.

Despre Farmec S.A. Cluj-Napoca

Farmec S.A. Cluj-Napoca – cel mai mare producător român de cosmetice – este un brand emblemă pentru România. Portofoliul companiei impresionează o lume întreagă prin produse moderne, concepute în laboratoare performante. Compania are certificare internaţională GMP și comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 țări.

În 2017, Farmec marchează 50 de ani de la prima industrializare a cremei cosmetice Gerovital. În ultimii ani, brandul Gerovital a deţinut în mod constant primele locuri în topuri importante, aducând în palmaresul companiei numeroase premii şi distincţii. În 2016, Gerovital a ocupat primul loc în topul BrandRO, fiind desemnat “Cel mai puternic brand românesc”.

La finalul lunii august 2017, reţeaua de spaţii comerciale deţinute de Farmec este formată din 8 magazine Farmec, amplasate la Cluj-Napoca, Arad, Brașov, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara şi 11 magazine Gerovital ce se găsesc la București (3 magazine), Constanța, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Ploiești, Suceava, Iași și Piatra Neamț.

Pentru a fi la curent cu noutăţi legate de brandurile din portofoliul Farmec, sfaturi utile din partea specialiştilor, surprize şi concursuri, puteţi urmări conturile de social media:
Twitter: https://twitter.com/farmec
Facebook: facebook.com/farmec.romania

Site şi magazin online: www.farmec.ro

by -
0 563

Farmec, cel mai important producător român de cosmetice, anunţă că Gerovital, brandul său de tradiţie, a fost desemnat Superbrand 2017. Performanţa Gerovital a fost recunoscută luând în considerare criterii precum calitatea, încrederea şi diferenţierea pe piaţă, evidenţiindu-se faţă de alte peste 1.200 de branduri analizate de Superbrands România.

“Titlul de Superbrand 2017 întăreşte valoarea, performanţa şi potenţialul imens de dezvoltare al brandului, dar vine și să completeze un an de excepţie pentru Gerovital. În acest an, am sărbătorit 50 de ani de tradiţie Gerovital, am lansat noi game de produse, am extins reţeaua de magazine de brand şi am reconfirmat statutul de cel mai puternic brand românesc. Am obţinut aceste rezultate mizând mereu pe calitate, dar și datorită sprijinului acordat de-a lungul timpului de publicul nostru. Vom continua să completăm această listă cu noi realizări de excepţie, tocmai pentru a răsplăti susţinerea consumatorilor. Pentru perioada următoare avem pregătite mai multe inovaţii marca Gerovital, astfel încât să ne putem îndrepta cu toată încrederea către o nouă etapă de succes”, a declarat Mircea Turdean, director General Farmec (foto sus).

În cadrul evaluării Superbrands, au participat peste 1.200 de branduri, din aproape 50 de categorii de business. Acestea au fost analizate de Consiliul Superbrands, format din profesionişti din domeniile de marketing, comunicare, managementul afacerilor sau media, pe baza a trei criterii principale – calitate, încredere şi diferenţiere pe piaţă. Gerovital s-a distins faţă de alte branduri pe segmentul Personal Care – General, din perspectiva unui set de atribute precum încredere, dinamism şi leadership. Statutul de Superbrand este reconfirmat de Gerovital, după ce acesta a fost declarat Superbrand 2015, remarcându-se pentru performanţe excepţionale între cele aproximativ 1.500 de branduri analizate. Aceasta este cea de-a doua distincţie de importanţă majoră din acest an, Gerovital obţinând anterior titlul de “Produsul Anului 2017”, la categoria “Îngrijirea feței” pentru trei dintre cele mai recente produse antirid din gama Gerovital H3 Evolution.

Gerovital a sărbătorit în acest an 50 de ani de la producerea în masă a primei creme Gerovital H3 şi este unul dintre cele mai puternice branduri româneşti atât în ţară, cât şi peste hotare. La nivel naţional, a fost declarat lider de piaţă pe segmentul produselor de îngrijire a tenului, cu o cotă de piaţă valorică de 23.3%* şi pe cel al tratamentelor cosmetice pentru păr, cu o cotă de piață valorică de 25,9%**. La nivel extern, produsele brandului sunt apreciate în peste 30 de țări, printre care Statele Unite ale Americii, Canada, China, Japonia, Emiratele Arabe Unite, Franța, Spania, Grecia, Italia sau Ungaria. De asemenea, produsele pentru îngrijirea tenului din gamele Gerovital sunt cele mai vândute produse din întreg portofoliul companiei clujene. În primele 6 luni ale acestui an, reţeaua proprie de magazine de brand a înregistrat vânzări de peste 1 milion de euro.

Despre Farmec S.A. Cluj-Napoca

Farmec S.A. Cluj-Napoca -cel mai mare producător român de cosmetice- este un brand emblemă pentru România. Portofoliul companiei impresionează o lume întreagă prin produse moderne, concepute în laboratoare performante. Compania are certificare internaţională GMP și comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 țări.
Pentru a fi la curent cu ultimele noutăţi legate de brand, sfaturi utile din partea specialiştilor noştri, surprize şi concursuri ne puteţi urmări şi pe conturile noastre de social media.

Twitter: https://twitter.com/farmec
Facebook: facebook.com/farmec.romania
Site: www.farmec.ro

* – “Calcul realizat pe baza datelor Nielsen din serviciul de retail audit realizat pentru categoriile produselor pentru îngrijirea feţei, segmentul CARE pe piaţa din România, valoare vânzări pentru ultimele 12 luni (perioade cumulate Ianuarie- Decembrie 2016). Copyright © 2017, The Nielsen Company.”
** – “Calcul realizat pe baza datelor Nielsen din serviciul de retail audit realizat pentru tratamente cosmetice de păr pe piaţa din România, valoare vânzări pentru ultimele 12 luni (perioade cumulate Ianuarie – Decembrie 2016). Copyright © 2017, The Nielsen Company.”

 

by -
0 120

Farmec, cel mai important producător român de cosmetice, extinde portofoliul Gerovital cu o nouă gamă de geluri de duş. Linia are la bază extracte naturale şi este disponibilă într-o gamă variată de formulări, printre care cremă de duș și cremă de corp sub duş.

“Continuăm să ne reinventăm de la an la an, astfel încât, după jumătate de secol în care a setat standardele din cosmetica românească, Gerovital reuşeşte să îşi surprindă consumatorii cu noi produse eficiente şi de încredere. De această dată, ne-am orientat către un segment de piaţă în continuă creştere şi am lansat o nouă gamă de geluri de duş, care cu siguranţă se va face remarcată în România. Respectând preferinţele consumatorilor pentru produsele naturale, întreaga gamă are la bază ingrediente din natură, precum extract de bujor, zmeură, ceai verde sau particule din roci vulcanice. Acestea sunt apreciate pentru proprietăţile lor speciale şi pentru beneficiile suplimentare pe care le conferă produselor. Noua gamă de geluri de duş poate fi regăsită într-o varietate ofertantă de formulări şi ambalaje, iar românii o vor aprecia în mod sigur şi pentru raportul corect calitate – preţ”, a declarat Ioana Borza, Director Marketing Farmec.

Fiecare produs din gamă are un parfum caracteristic, ales special pentru a conferi o senzație proaspătă, de energizare sau de relaxare. Gelul de duş exfoliant Full of fun îmbunătăţeşte circulaţia sângelui şi reîntinereşte pielea, Gelul de duş Full of energy conferă un plus de energie şi are un puternic efect antioxidant asupra întregului organism, în timp ce Gelul de duş Full of happy, datorită extractelor de fructe de pădure, zmeură şi afine, conferă o senzaţie proaspătă şi revigorantă pentru întreaga zi. Compoziția atent aleasă a produselor are numeroase efecte benefice asupra pielii. Astfel, îmbogățit cu extract de orhidee, Gelul de duș Full of Life are efecte reparatoare și hrănitoare, iar gelul de duş cremă Full of Love cu extract de bujor remineralizează şi calmează. Totodată, extractul de afine din componenţa Gelului de duş cremă Full of Fresh previne îmbătrânirea prematură şi deshidratarea pielii, regenerând şi întărind epiderma. Noua gamă Gerovital include şi o Cremă de corp sub duş Full of Joy, care se foloseşte imediat după spălarea cu gelul de duş şi se absoarbe rapid în piele. Îmbogăţită cu extract de vanilie şi Unt de Sheea, crema de corp sub duş hrăneşte, catifelează şi conferă pielii un parfum delicat şi plăcut.

Produsele sunt disponibile în ambalaje de 250 ml, 400 ml şi 750 ml şi pot fi achiziţionate din toate supermarketurile, hipermarketurile și magazinele de profil din țară, din magazinele de brand ale companiei, precum şi din magazinul online www.farmec.ro.  Gerovital, desemnat cel mai puternic brand românesc, a împlinit anul acesta 50 de ani de la producerea în masă a primei creme Gerovital H3 şi este prezent pe piaţa a circa 30 de ţări. În România, compania are 19 magazine de brand, dintre care 11 magazine Gerovital și 8 magazine Farmec.

Despre Farmec SA Cluj-Napoca

Farmec SA Cluj-Napoca, cel mai mare producător român de cosmetice, este un brand emblemă pentru România, al cărui portofoliu impresionează o lume întreagă prin produse mereu actuale și moderne, concepute în laboratoare performante. Compania are acreditări internaționale ale proceselor de fabricație și comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 țări.
Pentru a fi la curent cu ultimele noutăţi legate de brand, sfaturi utile din partea specialiştilor noştri, surprize şi concursuri ne puteţi urmări şi pe conturile noastre de social media.

Twitter: https://twitter.com/farmec
Facebook: facebook.com/farmec.romania
Site: www.farmec.ro

*- “Calcul realizat pe baza datelor Nielsen din serviciul de retail audit realizat pentru categoriile produselor pentru ingrijirea fetei, segmental CARE pe piata din Romania, valoare vanzari pentru ultimele 12 luni (perioade cumulate Ianuarie- Decembrie 2016). (Copyright © 2017, The Nielsen Company.)”

by -
0 118

Farmec, cel mai important producător român de cosmetice, anunță lansarea primei game premium din portofoliu, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la începerea producției în masă a primei creme cosmetice Gerovital. Gama Gerovital H3 Derma+ Premium Care cuprinde 10 produse dermatocosmetice dedicate îngrijirii tenului, create în colaborare cu experți din domeniul sănătății.

Noua linie de produse a fost lansată în cadrul evenimentului aniversar Gerovital 50 de ani, care a avut loc pe data de 23 mai a.c. și care a reunit reprezentanţi ai media, influenceri online, vedete, dar şi profesionişti din domeniul medical.  “Această aniversare este unul dintre cele mai importante și emoționante momente din istoria Gerovital. Timp de jumătate de secol, Gerovital a fost alături de români de toate vârstele și a scris povestea excelenței românești în cosmetică, devenind marca preferată de generații întregi. În acești 50 de ani, s-a reinventat mereu, păstrând, totodată, o tradiție impresionantă pe care a reușit să o îmbine creativ cu soluții inovatoare și moderne. Cu ocazia acestei aniversări, facem un nou pas înainte și lansăm prima gamă premium din portofoliul companiei. Astfel, intrăm în forță pe un nou segment de piață pe care îl exploatăm în premieră, hotărâți să ne reconfirmăm statutul de lider din industria cosmetică românească. Totodată, Gerovital H3 Derma+ Premium Care este o gamă dermatocosmetică de top ce asigură soluția optimă pentru femeile foarte active care doresc să aibă un ten frumos și catifelat”, a declarat Mircea Turdean, Director General al Farmec.

Noua gamă din portofoliul Farmec include produse bazate pe ingrediente active de ultimă generație, cu un puternic efect antirid și de regenerare a tenului.  Linia de produse este destinată persoanelor cu vârsta cuprinsă între 30 și 50 de ani și este recomandată inclusiv pentru accelerarea vindecării pielii după proceduri de chirurgie estetică. În premieră, Gerovital oferă, prin noua gamă, un Program intensiv de îngrijire pentru întreaga săptămână. Acesta este conceput sub forma unui kit cu 7 fiole, specifice rutinei particulare a fiecărei zile din săptămână, fiecare oferind beneficiile unui anumit tip de acțiune în îngrijirea tenului. Boosterul exfoliant cu AHA și Gelul depigmentare pete uniformizează tenul și diminuează imperfecțiunile. Pentru curățarea tenului, gama oferă Gelul micelar, iar pentru un efect reparator si restructurant, pune la dispoziție Crema calmantă protectoare. Crema oxigenare și hidratare hrănește pielea în profunzime, în timp ce Crema CC SPF 10 combină proprietățile unui produs de machiaj cu beneficiile unui produs de îngrijire a pielii.
Soluțiile Gerovital H3 Derma+ Premium Care pentru diminuarea ridurilor includ Crema antirid restructurantă SPF10, Crema lift intens și Fillerul intens antirid.

Toate produsele sunt sigure și ușor de folosit, fiind, totodată, foarte bine tolerate de către piele. Acestea conțin concentrații mărite de principii active de ultimă generație, cu acțiune sinergică, iar eficiența lor a fost demonstrată clinic prin măsurători instrumentale realizate de Evic Group. Produsele Gerovital H3 Derma+ Premium Care pot fi achiziționate exclusiv din farmacii, din magazinele de brand ale companiei, precum și din magazinul online www.farmec.ro.

Despre Farmec SA Cluj-Napoca

Farmec SA Cluj-Napoca, cel mai mare producător român de cosmetice, este un brand emblemă pentru România, al cărui portofoliu impresionează o lume întreagă prin produse mereu actuale și moderne, concepute în laboratoare performante. Compania are acreditări internaționale ale proceselor de fabricație și comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 țări. Pentru a fi la curent cu ultimele noutăţi legate de brand, sfaturi utile din partea specialiştilor noştri, surprize şi concursuri ne puteţi urmări şi pe conturile noastre de social media.

Twitter: https://twitter.com/farmec
Facebook: facebook.com/farmec.romania
Site: www.farmec.ro

by -
0 290

Brandul Gerovital a obținut prima poziție în Top “100 cele mai puternice branduri românești”. Clasamentul a fost anunțat în cadrul evenimentului BrandRo organizat de Revista BIZ și are la bază un studiu realizat de Unlock Market Research, care a măsurat performanța mărcilor românești după patru indicatori: investiția de afectivitate în marcă, puterea mărcii, gradul de utilizare și notorietatea.

După cinci ediții în care primul loc a fost adjudecat de alte branduri românești, brandul Gerovital, deținut de compania Farmec SA Cluj-Napoca, urcă în 2016 pe primul loc, câștigând patru poziții față de topul de anul trecut. “Gerovital este un nume cunoscut de românii de toate vârstele, fiind cel mai iubit brand românesc și o emblemă a frumuseții autohtone de aproape 50 de ani. Suntem mândri de rezultatele obținute la acest top și recunoscători față de toți românii pentru alegerea Gerovital ca fiind cel mai puternic brand românesc. Obținerea poziției de lider în acest top este rezultatul unei solide strategii de business, care a fost dezvoltată ținându-se cont de nevoile consumatorilor, dar și de contextul economic. Cu Gerovital am mizat mereu pe tradiția îndelungată și pe faptul că este un brand 100% românesc, dar am investit constant în cercetare, noi soluții tehnologice, inovație și promovare pentru a ne menține și consolida poziția de lideri ai pieței românești de cosmetice. Primul loc în top obținut anul acesta la BrandRO continuă seria succeselor înregistrate în 2016: lansările gamelor Gerovital Plant, Gerovital H3 Derma+ și Gerovital SUN, iar în această toamnă deschiderea primelor magazine Gerovital din România” a transmis Mircea Turdean, director General Farmec.

Brandul Gerovital reunește game atent create pentru îngrijirea părului, a pielii și a tenului, iar specialiștii Gerovital își pun întreaga expertiză în selectarea, testarea și dozarea elementelor active, astfel încât să asigure produselor o eficiență ridicată. Recunoscute și apreciate atât în țară, cât și în străinătate, produsele Gerovital au la bază rețete 100% românești ce folosesc ingrediente pure, îmbinând constant tradiția și inovația în cosmetică. Despre popularitatea și recunoașterea brandului vorbesc și cifrele. Astfel, atât în anul 2015, cât și în anul 2016, Gerovital a ocupat poziția de lider pe segmentul produselor de îngrijire a tenului, dar și pe segmentul de întreținere a firului de păr, conform datelor Nielsen.

Produsele brandului, printre care se numără cele din gamele Gerovital H3, Gerovital Tratament Expert, Gerovital Plant, Gerovital Men, Gerovital Sun, Gerovital Happiness sunt prezente în peste 30 de piețe de pe toate continentele, dintre care principalele sunt Japonia, Ungaria, Grecia, Macedonia, Republica Moldova, Irak, Kuwait şi Canada.

Farmec SA Cluj-Napoca, cel mai mare producător român de cosmetice, este prezent în primele 20 de poziții ale topului “100 cele mai puternice branduri românesti” și cu alte mărci din portofoliu: Farmec – locul 4 și Triumf – locul 17.

Despre Farmec SA Cluj-Napoca

Farmec SA Cluj-Napoca, cel mai mare producător român de cosmetice, este un brand emblemă pentru România, al cărui portofoliu impresionează o lume întreagă prin produse mereu actuale și moderne, concepute în laboratoare performante. Compania are acreditări internaționale ale proceselor de fabricație și comercializează produsele din portofoliu în peste 30 țări.

Pentru a fi la curent cu ultimele noutăţi legate de brand, sfaturi utile din partea specialiştilor noştri, surprize şi concursuri ne puteţi urmări şi pe conturile noastre de social media.
Twitter: farmec
Facebook: farmec.romania
Instagram: farmec
Site: www.farmec.ro