Tags Posts tagged with "blocuri Buna Ziua"

blocuri Buna Ziua

Gradul de utilizare a străzii Buna Ziua a trecut de 90%. Cu traficul generat de cele două blocuri de zece etaje care sunt acum în construcție lângă hotelul Grand Hotel Italia, artera din noua zonă de dezvoltare a orașului ar putea fi blocată. Precizarea a fost făcută de Nicolae Burnete, profesor la Universitatea Tehnică în cadrul departamentului de autovehicule rutiere și transporturi și membru nou în Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a orașului. Asta în contextul în care în ședința de azi a comisiei a fost discutată o nouă propunere imobiliară în zonă: blocuri ce ar aduce încă 255 de apartamente, în vecinătatea unității Lidl. Proiectul a fost deocamdată amânat, iar reprezentanții primăriei au precizat că se fac demersuri pentru lărgirea străzii și decongestionarea uneia dintre zonele asaltate de construcții în ultimii ani.

Pitas Investment a venit în ședința CTATU cu o propunere de Plan Urbanistic Zonal pentru un proiect care vizează construirea unui ansamblu de locuințe și dotări. Funcțiunea principală este însă cea de locuire și ar presupune construirea a 255 de apartamente; în proiect sunt prevăzute și spații comerciale.  Înălțimea clădirilor e de 28 –  31 metri, iar proiectul ar putea funcționa ca un “centru de cartier”, potrivit arhitectului Szabolcs Guttmann, cel care a susținut proiectul. Viceprimarul Dan Tarcea a introdus tema traficului. “Strada Bună Ziua e sufocată chiar în situația de trafic actuală, dacă se termină de construit tot ce a fost autorizat. Dacă se mai autorizează blocuri de pe un PUZ care aduce încă 250 apartamente, 500 de mașini, situația din Bună Ziua e critică. Am refuzat emiterea de autorizații pe acest considerent”, a spus viceprimarul Tarcea. “Gradul de utilizare a străzii Bună Ziua e de peste 90%, fără ca cele două blocuri în construcție lângă Grand Hotel Italia să fie luate în considerare. Când se adaugă și acele locuințe, strada Bună Ziua va fi blocată, e nevoie să se ajungă la patru benzi acolo, până atunci nu văd posibilitatea de trafic”, a atras atenția Burnete. Planul de lărgire a arterei Bună Ziua e în lucru, însă acest demers va presupune mai multe etape, deci soluția de aici nu se întrevede pentru viitorul apropiat, după cum a precizat și Tarcea: lărgirile de străzi presupun inclusiv exproprieri. Între timp, e așteptat un PUZ de circulație promis de primărie, care să reglementeze circulația în zonă. “Să ne gândim de două ori înainte de a aproba asemenea proiecte”, a spus Tarcea.

Amintim că încă din vara anului trecut, primăria face eforturi să capaciteze strada Bună Ziua la patru benzi de circulație, cum de altfel figura în documentațiile de urbanism prin care s-a legitimat acest cartier încă din anii 2000, dar de care primăria nu s-a procupat să fie respectate. Un studiu făcut anul trecut de Universitatea Tehnică din Cluj a avertizat că în maxim doi ani zona Bună Ziua va intra în colaps din punct de vedere al traficului.

Cu sau fără piste de biciclete în “Pipera” Clujului? Noua întrebare pusă de primărie riveranilor din Bună Ziua

Arhitectul Adrian Iancu, în continuare membru al CTATU, a introdus în discuție și necesarul de funcțiuni în zonă: grădiniță, școală. “Când se face un PUZ trebuie făcută o analiză a dotărilor. Actuala circulație din Cluj-Napoca e la acest nivel și fiindcă nu există școli și grădinițe, nici în cartierele noi, nici în Feleacu, în Apahida, în jur”, a menționat Iancu. Sociologul Norbert Petrovici a făcut un calcul, bazat pe numărul de locuințe propus și mărimea medie a unei gospodării din Bună Ziua: în jur de 570 de persoane s-ar muta în noul ansamblu. Arhitectul Mihai Racu a atras atenția și asupra formei ansamblului propus, care ar putea fi regândită. “Regulamentul prevede alinieri cu retrageri de 3-5 metri, formele șerpuite ce nu susțin frontul bulevardului contribuie la imaginea de zonă destructurată – strada a devenit doar un dos al ansamblurilor, nu poate să susțină magazine, nimic din ceea ce ar trebui să fie pe unul dintre marile bulevarde ale Clujului nou”, a spus Racu. Distanța între blocuri propusă în noul proiect nu e suficient de mare și va aduce umbrire în zonă, a intervenit arhitectul Romulus Zamfir, iar fostul arhitect șef al municipiului, Ligia Subțirică, a menționat că se propun indici prea mari pentru un ansamblu de locuințe.  “Scopul PUZ-ului trebuia să fie de a îmbunătăți rețeaua stradală. PUZ-ul acesta nu își atinge scopul’, a spus Corina Ciuban, șeful Direcției de Urbanism.  Circulațiile trebuie studiate în ansamblul rețelei de străzi, a mai precizat și arhitectul Voicu Bozac. Reprezentantul beneficiarului de proiect a menționat că terenul permite adăugarea unei grădinițe și a serviciilor, pentru a îmbunătăți proiectul. În concluzie, propunerea nu a fost deocamdată acceptată, iar arhitecții urmează să regândească proiectul și să revină cu o altă propunere.