Închide

Surpriza PSD pentru Primăria Cluj Napoca

ActualitatePoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - feb. 25, 2016 0 1633

Desemnată de PSD să câștige Primăria Cluj Napoca, deputatul Aurelia Cristea marșează pe o strategie aparte, convinsă fiind că personalități implicate în comunitate – care până în prezent n-au mai făcut politică – ar putea deschide noi perspective, atât pentru partid cât și pentru administrația locală. În acest sens, pe lista aleșilor locali, cu care PSD va defila la alegerile pentru Primărie, se vor regăsi nume ale unor personalități precum Mihnea Stoica, directorul Centrului Cultural și Academic Olandez din cadrul UBB, Dragoș Vălean, un cunoscut chirurg clujean care-și desfășoară activitatea la Spitalul CFR, dar și nume ale unor avocați, universitari sau activiști din zona societății civile. Cei care au deținut până în prezent mandate de consilieri locali nu vor mai fi incluși pe listă, iar unul din motivele speculate în interiorul PSD ar fi neimplicarea în problemele locale, precum şi lipsa unei opoziţii ferme la adresa primarului Emil Boc.

Ies din schemă PSD-iștii care i-au făcut traiul bun lui Boc

Concret, spun sursele Actualdecluj.ro, la nivelul PSD s-a realizat un raport privind activitatea aleșilor locali care relevă că la Cluj Napoca consilierii PSD nu s-au străduit să-l combată pe Emil Boc, ci, din contră, au coabitat excelent, evitând orice disconfort, mai ales că unii dintre ei au deținut și dețin funcții bănoase în cadrul unor instituții/companii de stat. Liderul consilierilor PSD Claudia Anastase, de pildă, a ajuns cu sprijinul PSD director la Transelectrica. Ea, de altfel, și înainte a mai fost plasată în cadrul unor instituții publice. În toți acești ani nu s-a remarcat în mod special cu vreun proiect/inițiativă care să aducă un plus de valoare comunității și partidului care a cadorisit-o cu funcții. Și pe vremea când Sorin Apostu era primar, consilierii USL se plângeau că Anastase obișnuiește să „cânte pe altă limbă” și să le destabilizeze, astfel, opoziția. În concluzie, cei care au vânat doar funcții în partid nu vor mai intra pe liste la alegerile din iunie, au dat asigurări reprezentanții PSD. Preşedintele partidului, Remus Lăpuşan a precizat că va fi lansată o platformă on-line, la care vor avea acces toți clujenii, în perioada imediat următoare. Pe această platformă își vor putea exprima punctele de vedere cu privire la cele mai stringente probleme ale comunității. De asemenea, vor putea dezbate o serie de proiecte de dezvoltare și vor putea propune și soluții. Persoanele care au expertiză precum şi dorința de a se implica vor fi invitate să se alăture PSD-ului, a explicat Lăpușan.

În așteptarea aleșilor locali

Aurelia Cristea a precizat că în cel mai scurt timp va avea coagulată echipa de consilieri cu care va intra în cursa pentru câștigarea Primăriei. Dragoș Vălean și Mihnea Stoica reprezintă doar prima parte din surpriza pregătită de PSD. Reamintim că Mihnea Stoica (foto jos 1 – clujulcultural.ro) este un cunoscut politolog din cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (Universitatea Babeș-Bolyai Cluj). Recent, el a pus bazele primului Centru Cultural și Academic Olandez, structură a cărei finanțare este asigurată de o  serie de firme olandeze și suedeze. La lansarea acestui Centru au fost prezenți nu numai oameni de afaceri ci și reprezenanți ai unor companii olandeze și chiar și ambasadorul Olandei în România, Stella Ronner-Grubačic. În cadrul evenimentului s-a punctat faptul că în România sunt peste 4000 de investitori din Olanda și peste 100 de ONG-uri, nevoia unei astfel de structuri de reprezentare și implicare fiind evidentă. Pe medicul chirurg Dragoș Vălean (foto jos 2 – actualdecluj.ro) îl cunoaște tot Clujul, prin prisma dedicării sale profesionale, a sprijinului pe care-l acordă jucătorilor de la Universitatea Cluj, pentru atitudinea sa civică. Mai jos, un articol reprezentantiv pentru medicul clujean Dragoș Vălean.

Mihnea-Stoica-600x398

Doctorul de suflete

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.