Închide

“Studenții” și copiii cu dizabilități au făcut echipă la Cluj Arena

Sport by Catalin Suciu - Dec 05, 2017 0 74

Jucătorii Universității au primit marți vizita mai multor copii cu nevoi speciale, în cadrul proiectului “Și eu pot”, organizat de Centrul Comunitar Județean.

Distracția a început în vestiar, unde cei mici au făcut cunoștință cu fiecare dintre fotbaliștii “Șepcilor roșii” și a continuat în sala de forță, cu parcurgerea traseelor motrice, exerciții cu mingea și diverse alte jocuri. La final, fiecare copil a primit din partea studenților câte un fular cu însemnele Universității Cluj, menționează fcuniversitateacluj.ro.

George Florescu a fost, pe întreaga durată a acțiunii, alături de micuțul Luca.

“Suntem bucuroși că am reușit să îi aducem aici pe copii, să vadă vestiarul, să ne întâlnească pe noi și să aibă aceste activități în sala de sport. Sunt cazuri emoționante, pe care nu le dorim nimănui, dar, în același timp, ne încântă faptul că putem să ne implicăm. Sportul este foarte important și recomandat pentru fiecare dintre noi. Mă bucur că există asemenea centre, care îi ajută să se integreze în societate”, a declarat mijlocașul.

“Vreau să-i felicit pe acești oameni pentru iubirea, grija și afecțiunea de care dau dovadă ajutându-i pe acești copii. Îmi sunt foarte dragi copiii, întotdeauna i-am iubit și îmi face o plăcere extraordinară să-i văd cum se comportă, să admir mișcările lor. Mă gândesc ca într-o zi să fac anumite antrenamente cu copiii de la centrul nostru, să-i învăț câteva dintre lucrurile pe care le stăpânesc și pe care le-am învățat”, a adăugat managerul Ioan Ovidiu Sabău.

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011.
A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie
2009.
Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu