Închide

Spectacol în stradă, la Cluj, pentru „U”: cântă Galeria + Orchestră Simfonică

Actualitate by Actual de Cluj - sept. 21, 2017 1 1385

Membrii peluzei Şepcile Roşii cântă pentru echipă în stradă, alături de o orchestră. Este vorba despre un eveniment derulat sub umbrela Scenei Urbane, iniţiativă care aduce evenimente în diverse spaţii din oraş.

De data aceasta, pe 30 septembrie, de la ora 19.00, pe strada Mihail Kogălniceanu, în fața Universității Babeș Bolyai, membrii Peluzei Șepcile Roșii, împreună cu susținători ai diferitelor ramuri sportive ale clubului Universitatea Cluj vor cânta, alături de o orchestră simfonică, toate melodiile îndrăgite de generații întregi de clujeni. Spectacolul din cadrul <em>Haide “U” pe Scena Urbană</em va include melodii care au fost puse pe note şi vor fi cântate în cadrul evenimentului chiar de către galerie. În pauze vor fi prezentate echipe și sportivi pe care un oraș întreg îi aplaudă și îi susțin.

”Vrem să scoatem cântecele Universităţii din stadion şi să le aducem în stradă, în spaţiul public. Ştim ce înseamnă „U” Cluj pentru oraş şi intenţia noastră este de a reconstrui legături între oameni prin aceste superbe cântece ale galeriei. Indiferent de vârstă sau profesie, clujenii se întâlnesc deseori pe stadion, în săli de sport sau în fața ecranelor pentru a susține sportivii Universității Cluj. Ne dorim ca, în seara zilei de 30 septembrie, să ne întâlnim, prin cântec, cu acele energii care ne unesc de aproape o sută de ani în fața sportului”, spune arh. Daniela Maier, coordonator Scena Urbană și vicepreședintele Ordinul Arhitecților din România- Filiala Transilvania.

”Ştiţi de ce se întâmplă toate acestea? Pentru că „U” înseamnă în primul rând tradiţie, creativitate şi comunitate. Niciodată „dă-le gol, hai dă-le gol!” nu va putea transmite emoţia generată de „Slavă ţie, studenţie” sau „Primul pas pe stadion”, transmit reprezentanții Peluzei Șepcile Roșii.

Un comentariu

  1. „Niciodată „dă-le gol, hai dă-le gol!” nu va putea transmite emoţia generată de „Slavă ţie, studenţie” sau „Primul pas pe stadion” …”, poate incercati un m**e CFR, m**e CFR carre sa va iasa cu adevarat simfonic …

Scrie un comentariu