Închide

Specializare nouă, chirurgie oncologică, la singurul spital public de recuperare din Transilvania

Sănătate by Actual de Cluj - oct. 10, 2017 0 1601

Singurul spital public de recuperare din Ardeal are specializare nouă, chirurgie oncologică.

Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca are specialitate nouă o dată cu înființarea compartimentului de chirurgie generală cu supraspecializarea oncologică.

„Rațiunea care a stat la baza înființării acestei noi structuri medicale se referă la faptul că, și în prezent, patologia adresată secției clinice de chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă include un număr semnificativ de cazuri oncologice, respectiv tumori ale pielii, ale țesutului osos și ale sistemului muscular. În acest context, expertiza medicilor chirurgi supra-specializați în oncologie va duce la o creștere semnificativă a eficienței actului medical”, explică reprezentanții spitalului. Totodată, existența unei echipe chirurgicale multidisciplinare, formate din specialistul oncolog și cel plastician, va permite derularea de intervenții chirurgicale într-un singur timp operator pentru anumite tipologii de pacienți cum sunt cei cu afecțiuni oncologice care necesită endoprotezare, adică femeile ce suferă de cancer mamar.

Înființată prin redistribuirea a cinci paturi din cadrul Secției clinice de chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă, noua structură va conduce la o creștere substanțială a expertizei actului chirurgical, respectiv la o îmbunătățire a calității și a eficienței actului medical, inclusiv din punct de vedere al randamentului economico-financiar, mai explică aceștia.

La spitalul de recuperare din Cluj sunt internați în medie, anual, 12.000 de pacienți – plus 35.000 tratați ambulatoriu. Unitatea are 405 paturi.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu