Cel mai popular sport al planetei e fotbalul, fără echivoc. Iubit pe întreg mapamondul, acest joc între 22 de sportivi e un fenomen social. Conturează destine, dezbină, dar nu în ultimul rând unește oamenii. Acest text este, de fapt, povestea unor nebuni frumoși dintr-un sistem falimentar ticsit de dosare penale și interese meschine. Este povestea unor simpli suporteri care au refuzat să depună armele. Care nu s-au predat.

Timișoara, 2011

30.000 de fani viola cântă pe arena “Dan Păltinișanu”. Echipa lor favorită se luptă la titlu. De undeva dintr-o lojă, Marian Iancu intră în direct la o emisiune TV: “ne-au furat, e hoție, e hoție”. Poli pierde campionatul în dauna Oțelului, iar peste o vreme Timișoara se dezintegrează. Iancu, care împarte “hoția” după bunul plac ajunge el însuși acuzat de delapidare, spălare de bani, înșelăciune și alte câteva infracțiuni demne de un Corleone autohton. Ia 12 ani cu executare, dar mai are și alte sentințe în așteptare, între care una de 14 ani pentru care a făcut recurs.
Echipa rămâne de izbeliște, evident. Societatea lui Iancu, care deține palmaresul, unul luat și așa cum multă tevatură de la asociația membrilor fondatori ai suporterilor din anii ’90, intră în colaps, iar autoritățile hotărăsc să înființeze o altă formație, ACS Poli Timișoara, pe structura echipei din comuna timișoreană Recaș. Echipă nouă, fără palmares, fără istorie.
Peste noapte, stadionul Dan Păltinișanu ajunge pustiu pentru că suporterii de odinioară resping vehement noua structură. Ei se alătură unei alte echipe și o reformeză, reorganizează prin propriile forțe, începând cu Liga a cincea. Și-acum se naște o poveste frumoasă a fotbalului românesc.

poli

 

Stăm de vorbă cu Sebastian Novovic, președintele Druckeria, asociația fanilor timișoreni care a pus bazele ASU Politehnica Timișoara de astăzi.

“Am fost oarecum forțați să facem treaba asta, pentru că alternativa era să nu mai mergem deloc la meciuri. Meciurile pe sate nu trebuie văzute ca ceva rău, neapărat. Există un farmec aparte și, în plus, asta a fost oarecum o renaștere a fotbalului, a suporterilor, a Politehnicii. Ești mult mai implicat în viața clubului. Ai sentimentul că ești acolo, că îi stabilești viitorul. Noi am făcut lucrurile corect, ne-am stabilit niște principii legate de salarii, jucători, o filosofie a clubului. Iar oamenii au început să ni se alăture pentru că am respectat tot ce am promis. Asta e cel mai important. Nu au fost salarii mari, dar s-au plătit la timp. Nu promitem 500 de euro și dăm 100, mai bine promitem 100, dar îi dăm, de exemplu. La primul meci în liga a V-a am fost 1000 de oameni. Atunci eram 200 de membri cotizanți, iar astăzi suntem spre 500”, spune liderul Druckeria.

ASU Poli a promovat din 2012, din Liga a V-a, până în liga a doua, unde evoluează astăzi. Suporterii susțin financiar echipa alături de alți sponsori locali care li s-au alăturat. “Până acum, pentru acest sezon s-au strâns din cotizații 25.000 de euro. Se alătură și alte persoane pentru că, după cum am spus, noi am respectat tot ce-am promis. Ne ocupăm de administrare de bani, organizăm deplasările, încercăm să oferim condiții bune echipei împreună cu staff-ul pe care l-am adus, staff format din oameni de fotbal. Ei se pricep pe partea sportivă. Poli trebuia să meargă mai departe într-o formă sau alta. Noi așa am fost crescuți, din tată în fiu, în familie, să ducem mai departe ideea de Poli.  Noi privim fotbalul altfel decât la Chiajna sau Piatra-Neamț sau mai știu eu unde. Dacă ești din Cluj, probabil că știi și tu că tot orașul ține cu Universitatea.”

Cluj-Ploiești, la pachet

Universitatea Cluj e preluată de omul de afaceri Florian Walter din liga a II-a, în 2009. Se achită datoriile, se fac transferuri răsunătoare, se fac investiții, se promovează. Alte transferuri, iar în doi ani și jumătate, la U joacă, pe rând sau împreună, Galamaz,Szukala, Marinescu, Cristea, Claudiu Niculescu, Boștină sau Gheorghe Grozav. Un dream-team local, cea mai importantă garnizoană de fotbaliști pe care o are U Cluj în ultimii 20 de ani.  Totul se termină în 2012, când Walter anunță că își retrage susținerea financiară întrucât nu e ajutat, nu e susținut de nimeni din oraș. “Nu m-au chemat să-mi dea nici un pahar cu apă”, e replica celebră cu care și-a susținut plecarea intempestivă și nevinovată. A mers la Ploiești cu toată avuția, cu tot lotul de fotbaliști (așa cum procedase Gigi Nețoiu cu ani în urmă, când a dus la Dinamo cei mai importanți fotbaliști ai Craiovei), vânzând alte speranțe deșarte, dar mai aproape de casă. U Cluj rămâne fără susținere financiară, intră în insolvență, retrogradează în liga a doua, iar Petrolul devine o între timp forță. În 2012, Walter, susțin procurorii DNA, “ajunge la Ploiești și devine liderul unei grupări infracționale”. Deci pleacă de la U Cluj și o preia pe Petrolul Ploiești, dar fix în același moment inventează o afacere prin care, spun tot procurorii, statul român e păgubit cu câteva milioane de euro. Ce coincidență stranie.  Revenind, U Cluj rămâne în grija administratorului judiciar Marieta Anastasescu, care o ține în viață precum un pacient asistat pe patul de moarte, dar finalul reprezintă falimentul.

În 2016, după mai multe acțiuni de senzibilizare a opiniei publice, marșuri ale fanilor în tot orașul, se toarnă fundația unui proiect comunitar susținut de primărie și cele șase universități din Cluj. Orașul transmite un mesaj: U continuă să existe. E înscrisă în Liga a patra și începe de jos, la fel ca toate celelalte. În toată atmosfera aferentă fotbalului de la sate se disting din nou suporterii. Se scandează, se cântă la fiecare meci. Ei țin steagul sus. Pentru ei nu contează fotbalul, ci echipa U. Inexpicabil într-un fel, pentru că, nu-i așa, de ce te-ai duce, indiferent de vreme, de oră, să susții o echipă într-un eșalon pur amator în care fotbalul nu poate fi numit fotbal?

Dar să continuăm.  Walter se retrage și de la Petrolul, care rămâne în mâinile omului de afaceri Capră, un interpus și prieten de nădejde cu Walter, ajunși amândoi sub urmărire penală. Inevitabil, Petrolul împărtășește aceeași soartă și falimentul își înfinge adânc tentaculele în inimile fanilor petroliști în 2016. La fel, și ei par mânați de o dragoste oarbă și se formează o nouă echipă. Strâng rândurile, se mobilizează, iar Petrolul se înscrie în liga a IV-a și joacă, de exemplu, la Breaza. Contează? În comuna prahoveană fac deplasarea peste 2000 de fani. E doar un exemplu pentru că, la meciurile de pe teren propriu au asistat și 6000 de suporteri. Nimic nu e imposibil.

Răspunsul la întrebarea “de ce?” e în esență același pe care îl oferă orice suporter adevărat și nu conjunctural. “Pentru că iubim echipa”. Pentru microbistul de rând e de neînțeles. Pentru fani, echipa lor favorită e balsam pentru suflet. Nu pot trăi fără ea, nu pot exista fără ea și ea n-are cum să existe fără ei. Se bucură și pătimesc împreună. Relația echipă-suporter nu poate fi descrisă mereu în cuvinte. Să-i dăm cuvântul lui Bogdan Dinu, unul dintre fanii Petrolului care au pus umărul la înființarea noii echipe care s-a înscris în Liga a patra.

“Ne-am strâns toți, peluza 1, peluza 2, tribune, imediat după ce-am aflat de faliment. Am zis să ne unim, să facem un proiect comun, o treabă comună. Ne-au venit alături foste glorii, frații Dridea, Cristi Vlad, care e și președintele clubului. Mai vin, sunt alături de noi. Alții vor să conducă în felul lor, noi vrem să facem ceva curat, la vedere, în felul nostru. Răchită s-a băgat și el, a încercat să atragă politicul, dar noi nu vrem așa ceva. El ar vrea să conducă tot pe banii altora. Noi suntem liberi. Noi plătim chirie la stadion către primărie, plătim cum a plătit, de exemplu, FC Voluntari când a jucat aici cu Steaua. Plătim chirie pe gazon, turnicheți, parcare, vestiare, tot. Banii pe care îi avem, cu care funcționează clubul se strâng din bilete și din ce strângem noi între noi, plus de la doi -trei sponsori locali. Plătim impozite pe salarii, impozite pe bilete, pe tot. Noi când mergem la sate și primim bilete din hârtie, nefiscalizate. Dar noi suntem controlați la sânge. Foarte bine, nu avem nimic de ascuns. Suntem corecți și am pornit pe acest drum împreună. Noi, fanii Petrolului”, spune Bogdan.

“Dacă renunțam și noi la echipă…. ce se mai alegea? Aici se mănâncă fotbal pe pâine, iar Petrolul e familia noastră. Merem cu încredere spre viitor. Indiferent unde ne va trimite soarta peste un an, doi sau trei, noi vom rămâne lângă Petrolul Ploiești.”

petrolul

Renașterea Farului 

În sud-estul țării e Farul Constanța, un alt pol în fotbalul românesc. Echipa care i-a dat, printre alții, pe Hagi, Denis Șerban, Petcu, Zahiu sau Carabaș se luptă ani de zile în anonimat după retrogradarea în liga a doua în 2009. Formația de la malul Mării e preluată de Giani Nedelcu, care timp de șapte ani o ține ca pe-o jucărie prăfuită. Societatea acumulează datorii, intră în insolvență, găselnița ultimilor ani în fotbalul românesc, iar apoi în faliment. Când să-și dea ultima suflare, Nedelcu cheamă mai mulți lideri ai peluzei la o ședință și le spune că mută ACS Berceni la Constanța, îi shimbă numele în Farul și îi dă și echipamentul Farului. Nu putem reproduce din motive obiective ce i-au transmis suporterii.

Dar ei și-au văzut de treabă. N-au crezut nici atunci, în ceasul al 13-lea, că echipa favorită va dispărea. Și povestește Sorin Mihăilescu, unul dintre liderii fanilor că “am pus mână de la mână și am început cu această echipă de la zero. Ne-am organizat de pe o zi pe alta, nu era plănuit nimic pentru că nu credea nimeni în faliment. Erau zvonuri că s-au mai plătit din datorii, dar, de fapt, nu se plătise nimic. Nedelcu ne-a spus povestea aia oribilă cu Berceniul, i-am zis să-și vadă de ale lui. Acela a fost momentul declanșator.”

farul

Așa a apărut SSC Farul Constanța, formația suporterilor care evoluează în prezent în liga a patra. La fel ca și la Timișoara sau la Galați, suporterii se implică activ în viața echipei. Se achită cotizații anuale, se pune mână de la mână pentru un nou început. “Am hotărât să ne unim forțele. Suntem suporteri din toate grupările, din peluză, tribună, suntem de toate vârstele, de peste tot. Avem și bunici care sunt membri cotizanți, avem și un bebe de cinci zile, cel mai tânăr membru cotizant. S-a născut pe 19 octombrie, iar taică-său l-a înscris pe listă. Cotizația e de 600 de lei pe an și se achită în tranșe lunare sau în tranșe mai mari, fiecare cum poate.  Momentan suntem 80 și ceva de cotizanți. Au început să vină și câțiva sponsori lângă noi, să știți că lumea nu a uitat de Farul. Dar cred că nu prea voia nimeni să se asocieze cu Nedelcu. Adică el cerea bani și tot el voia să decidă. Dar toată povestea asta este despre pasiunea pentru Farul. Aici am crescut, am trăit, am investit sentimente, am trăit bucurii și decepții. Cum să nu existe Farul? Eu nici n-aș ști ce să fac sâmbăta dacă n-ar fi Farul. Unde m-aș duce, ce-aș face? Nu știu. Farul e a doua mea casă, e a doua noastră casă, a fanilor.”

Ultimul meci al Farului în Liga 1 e o înfrângere cu 0-6 cu CS Otopeni, în 2009. Povestea lor continuă acum cu Liga a IV-a, fundătura fotbalului românesc. Farul e lideră autoritară cu 13 victorii în 13 meciuri. E doar la început.

Combinații de Oțel

Un alt club prăpădit prin mișculațiuni financiare de amploare. Câștigătoare a campionatului cu Dorinel Munteanu pe bancă în sezonul 2010-2011, într-un moment în care, atenție, Liga 1 avea 4-5 echipe extrem de puternice, Oțelul Galați participă direct în grupele Ligii Campionilor, iar UEFA îi virează în conturi peste 16 milioane de euro.  Echipa e preluată ulterior de omul de afaceri Dan Adamenscu cu 8 milioane de euro în conturi și sfârșește în faliment în 2016, fix de ziua păcălelilor, pe 1 aprilie. Doar că nu e vorba de o glumă sinistră. Este, dacă doriți, un model implementat ingenios de un alt bișnițar al fotbalului românesc, Dumitru Bucșaru, la Unirea Urziceni. Pe 1 aprilie 2016 Tribunalul București a pronunțat falimentul Oțelului în formă generală, decizie neatacată nici cu recurs de administratorul judiciar.

Dan Adamescu este în prezent cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, spălare de bani şi complicitate la abuz în serviciu, procurorii DNA instituind sechestru asigurător până la concurenţa sumei de 857 de milioane de lei asupra acţiunilor deţinute de omul de afaceri la diferite societăţi comerciale.

Alexandru Pîrvu e unul dintre membrii fondatori ai noii echipe ASC Oțelul Galați. La fel ca și alți gălățeni a hotărât să se lupte până-n pânzele albe pentru a duce mai departe numele echipei sale. “La sfârșitul sezonului trecut am căzut în liga a III-a, apoi a urmat falimentul.  Singura soluție era să facem un club pe modelul celorlalte cluburi reînființate de suporteri. Am văzut Timișoara,  la FC Argeș s-a încercat ceva, la  Jiul. Avem conexiuni cu toate echipele. Știam de acolo cum funcționează, ce presupune, în mare, asta. Suntem o asociație club-sportiv. Poți ajunge membru dacă plătești o cotizație anuală și ai drept de vot în adunarea. Este o implicare activă în activitatea clubului. Pe 3 decembrie am anunțat, vor fi primele alegeri. Ne dorim să promovăm succesiv, an de an. Nu știu cât de realizabil este, dar acum stăm foarte bine. Am reușit să atragem mai mulți oameni din istoria clubului, inclusiv antrenorul Stelian Bordeianu, directorul sportiv/președintele Haraga (fundaș în echipă din anii 90). E un câștig pentru noi că i-am adus aproape. Au și experiență în fotbal. Ne-au ajutat foarte mult. Suntem foarte dezamăgiți de ceea ce s-a întâmplat, dar încercăm să ne concentrăm pe prezent. La primul am fost peste 2500 . Media e peste 1500 acasă.

Unii dintre noi suntem alături de echipă de zeci de ani. Când iubești așa o echipă, la modul acesta, poți spune că echipa e un membru al familiei. Nu se mai poate, nu poți accepta faptul că au venit niște dubioși, și-au bătut joc și gata, au falimentat cluburi de tradiție.  Trebuia să acționăm.”

otelul

Rapidul nimănui

Plimbată ani de zile în mâinile lui Copos, Taher sau, în ultimă fază, ale afaceristului Valerii Moraru, Rapidul, echipa Giuleștiului, retrogradează în liga a doua. E în insolvență, forțează promovarea și o și reușește. Dar clubul intră în faliment și e automat exclus din toate competițiile. “Pe Giulești simți că trăiești”, e doar una dintre scandările emblematice ale fanilor rapidiști. Una dintre cele mai frumoase galerii din România n-are încotro s-o apuce pentru că Rapidul, astăzi, nu mai există decât în inimile unor nostalgici. O parte dintre fani au înființat AFC Rapid în Liga a V-a, însă galeria e împărțită. Unii susțin că Rapidul nu mai există deloc, alții își alină supărările și merg în liga a cincea. Dragostea pentru Rapid a fost exprimată în repetate rânduri și redăm mărturia unui vechi suporter, Victor Rusu, aflat pe holurile Curții de Apel București în momentul pronunțării falimentului. “Este o tragedie. Ce se întâmplă acum la Rapid este foarte dureros. Mi-a murit jumătate din suflet.” Palmaresul e pierdut printre dosare,  clubul inexistent.

În liga 1 stadioanele sunt goale pentru că, dincolo de jocul propriu-zis,în România există câteva echipe iubite necondiționat. Pentru istorie. Pentru tradiția lor. Pentru formidabilele bucurii mai mici sau mai însemnate pe care le-au oferit celor ce-au știut să le aprecieze. Ele sunt la marginea mlăștinoasă a fotbalului, prin ligi obscure, unde încearcă să renască, în timp ce Chiajna sau Voluntari își trasează ambițiile europene. Nu e totul pierdut pentru că vântul schimbării a început din nou să bată. Și culmea, tot de la Timișoara.

SPECIAL Povestea unui cântec celebru din peluza Universității Cluj. Cum a apărut “Ce m-aș face eu, ce te-ai face tu, dacă n-ar fi U?”

 

CITIȚI ȘI: ANALIZĂ Mai vrei să te faci fotbalist? Realitatea tristă a sportivilor din zilele noastre

Fotbalul românesc a existat și înaintea lui Sînmărtean. Unde-au dispărut “mingicarii” Diviziei A?

Povestea care nu trebuie uitată de nici un suporter al Universității Cluj

 

Comments

comments

2 COMENTARII

    • Exact noi l-am scris prima oară. Vă invităm să vă informați mai bine. Dacă altcineva l-a furat, e regretabil. În rest, toate cele bune, an nou fericit!

Scrie un comentariu