Închide

Seplecan i-a luat locul lui Oleleu și se pregătește să urce pe scaunul lui Uioreanu

Politica by Cosmina Fernoaga - iul. 31, 2014 0 258

Comisia juridică a Consiliului Județean nu și-a dat acordul, dar cu toate acestea consilierii PDL-PNL au propus ca vicepreședintele PSD Ioan Oleleu (foto) să fie revocat din funcție. Consilierii PSD s-au retras de la vot, subliniind că reprezentanții PDL-PNL comit un abuz. Cu 19 voturi, Oleleu a fost totuși retras din funcție, iar în locul său a fost numit reprezentantul PNL Mihai Seplecn. Urmează ca Seplecan să preia atribuțiile de președinte, în locul reprezentantului UDMR, Vakar Istvan.

Consilier județean și președinte al PSD Cluj, Remus Lăpușan a atras atenția că  deciziile privind revocarea lui Oleleu și numirea lui Seplecan, vor fi atacate la instituțiile abilitate. „Legea a fost din nou încălcată și ne vom adresa insituțiilor abilitate. Este inadmisibil ca executivul să revină  în plen cu o inițiativă care a mai fost discutată și care în prezent se află în instanța Contenciosului-Administrativ”, a spus Lăpușan.

PNL și PDL a forțat numirea lui Seplecan la șefia Consiliului Județean și la ședința de luna trecută. Revocarea lui Oleleu a fost atacată, însă, de perfect în Contencios-Administrativ. Astfel, Seplecan și-a exercitat atribuțiile de vicepreședinte timp de numai o săptămână.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.

Articole similare