Închide

Se vând bilete la pentru partida “U” Cluj – CFR

Sport by Catalin Suciu - apr. 08, 2015 2 623

Tichetele de acces pentru derby-ul dintre „U” şi CFR 1907, programat vineri, de la ora 20:00, pe Cluj Arena, se vor pune în vânzare începând de miercuri. Casele de bilete vor fi deschise în fiecare zi în intervalul orar 10:00 – 20:00, în timp ce vineri programul de vânzare se va încheia la ora 18:00, conform prevederilor legii 4/2008. Tot ca o măsură impusă de lege, trebuie specificat că biletele se vor vinde, la fel ca şi la precedenta întâlnire dintre cele două formaţii, doar pe baza cărţii de identitate.

Iată preţurile biletelor:

Peluza I (inel superior) – 10 lei

Tribuna a II-a: 20 de lei

Tribuna I: 30 de lei

Zona VIP, etaj 4 – 50 de lei

Zona VIP, etaj 3 – 60 de lei

Zona VIP, etaj 2 – 100 de lei

Peluza a II-a (inel inferior): 50 de lei

Peluza I (inel inferior): 50 de lei

Tribuna I (inel inferior): 50 de lei

Tribuna a II-a (inel inferior): 50 de lei
Elevii, studenţii şi pensionarii beneficiază de 50 la sută reducere, la tribunele I şi II, în sectoarele special amenajate: 2A2, respectiv 2S1. Reducerea este valabilă exclusiv pe baza carnetului de elev/student, vizat la zi, respectiv pe baza cuponului de pensie, şi doar în limita locurilor disponibile din sectoarele anterior menţionate.
Totodată, copiii sub 7 ani vor beneficia de acces gratuit în sectorul 2M2, de la tribuna a II-a, însoţiţi de un adult. În baza unui act doveditor, copiii vor primi un bilet cu valoare zero de la casa de bilete de la Cluj Arena.
Meciul dintre „U” şi CFR  se va juca vineri, de la ora 20:00, pe Cluj Arena.

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.