Se încheie contractul cu Process Engineering, pentru curățenia de la Pata Rât

Se încheie contractul cu Process Engineering, pentru curățenia de la Pata Rât

Sursa foto: Garda de Mediu

Chiar dacă sunt ținuți în loc de proceduri birocratice, reprezentanții Consiliului Județean semnează, luni, contractul cu firma Process Engineering SRL, care s-a angajat să aducă o stație de osmoză inversă, pentru tratarea levigatului de la baza vechii gropi de deșeuri de la Pata Rât. Liderul administrației județene, Alin Tișe, a transmis că a fost identificat proprietarul terenului din zona în care va fi amplasată stația de epurare. ”Trebuie să negociem cu acest proprietar, apoi semnăm ordinul de începere a lucrărilor”, a spus el.  Reamintim încă o dată, că instituirea stării de alertă le-ar fi permis reprezentanților Consiliului Județean să acționeze mult mai repede, fără a mai fi necesar să țină seama de tote aceste etape procedurale, având în vedere pericolul de poluare masivă.

Și contractul cu firma Proces Engineering (în valoare de 3 mil de lei), riscă un blocaj, în cazul în care firma Exxro SRL Genova se va adresa Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC). Potrivit informațiilor obținute de Actual de Cluj, reprezentanții acestei firme s-ar fi declarat nemulțumiți de decizia de atribuire a contractului, firmei Process Engineernig, motivând că nu ar avea suficiente competențe în domeniu. Consiliul Județen a derulat o procedură de negociere directă, cu firmele interesate să furnizeze stația de osmoză inversă, iar firma Process Engineering s-a clasat pe locul al doilea, contractul fiind adjudecat de firma Process Engineering SRL.

Deși toate instituțiile de specialitate au semnat pentru instiutirea stării de alertă, Prefectura Cluj a decis să mențină doar o Hotărâre pentru situație de urgență, apreciind că administrația județeană se poare descurca pe cont propriu în hățișul birocratic, pentru a soluționa poluarea din zona Pata Rât. În baza acestei Hotărâri ar urma să se poarte negocieri cu proprietarul de teren din zonă, în vederea amplasării stației de osmoză, au transmis reprezentanții Consiliului Județean.

Citiți și:

Studiu de mediu din 2009 la rampa de gunoi a Clujului: cancerul, bolile de plămâni și cerebrovasculare apar pe trend “abrupt crescător” în aval de groapa de deșeuri

Comments

comments

UN COMENTARIU

Scrie un comentariu