Închide

Scriitor-vedetă din Italia, invitat de onoare la Festivalul de Carte Transilvania, primește două Doctor Honoris Causa de la 2 universități clujene în aceeași zi

Cultură by Actual de Cluj - sept. 12, 2016 0 317

Scriitorul italian Alessandro Baricco este invitat de onoare al celei de-a patra ediții a Festivalului Internațional de Carte Transilvania din Cluj-Napoca, programat la începutul luni viitoare, în cadrul căruia va participa la două mari evenimente – primește titlul de Doctor Honoris Causa al două universități din Cluj, plus o sesiune de autografe pe cărțile sale traduse în română.

Baricco participă la Cluj la festivalul de carte Transilvania, dar cu un drum primește titlul de Doctor Honoris Causa al două universități clujene – Academia de Muzică „Gheorghe Dima” și Universitatea „Babeș-Bolyai”. „Ilustrul” Baricco – așa cum îl consideră reprezentanții celor două universități – primește cele două titluri „datorită profilului multidisciplinar” al său, căci e absolvent de conservator și filosofie. Baricco primește cele două titluri vineri 7 octombrie în Aula Magna a UBB. O zi mai târziu, sâmbătă 8 octombrie la ora 17, Baricco dă autografe pe cărțile traduse în limba română la Editura Humanitas, în sala Auditorium Maximum de la UBB.

Alessandro Baricco s-a născut în 1958 la Torino. Și-a luat licența în filosofie cu Gianni Vattimo și a studiat pianul la conservator. A publicat cronici muzicale și două eseuri despre muzică bine primite de public. A debutat în literatură în 1991 cu romanul „Castele de furie”, tradus în românește în 2007, și a devenit în scurt timp unul dintre cei mai citiți și iubiți scriitori din Italia. Au urmat „Oceano mare” (1993), „Mătase” (Seta, 1996; Humanitas Fiction, 2015), „City” (1999), „Senza sangue” (2002) și multe altele.

A publicat cronici în mari ziare peninsulare (La Stampa, La Repubblica), adunate în volumele „Barnum 1” (1995), „Barnum 2” (1998), „Next” (2002) și „Barbarii. Eseu despre mutație” (I Barbari. Saggio sulla mutazione, 2006; Humanitas, 2009).  În 1993 a inițiat o serie de emisiuni TV dedicate liricii, cu titlul „Dragostea e un pumnal”, prin care încerca să arunce o punte între lumea poeziei și publicul larg. După experiența din radio și televiziune, a înființat la Torino o școală dedicată tehnicilor narative, ce a purtat numele „Pickwick”, în care abordează, împreună cu grupuri de tineri scriitori, problemele prozei în era computerului.

Festivalul Internațional de Carte Transilvania va debuta marți 4 octombrie, cu Marșul Lecturii la ora 12 în fața UBB și cu un concert-spectacol dedicat cărții, „Didi’s Son” al trupei Dirty Granny Tales din Grecia în aceeași zi la ora 20 în piața Unirii.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu